19 aprilie 2019

HCL 131/2019 Alba Iulia adoptată

Hotărâre privind modificarea statului de funcţii, urmare a promovării personalului contractual în grad profesional imediat superior din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Alba Iulia şi al Serviciului public ,,Administrarea patrimoniului local " aflat în subordinea Consiliului local al Municipiului Alba Iulia

Denumire
Hotărârea nr. 131 din 2019 a Consiliului Local Alba Iulia
Emitent
Consiliul Local Alba Iulia
Număr
131 / 2019
Data
19 aprilie 2019
Localitate
Alba Iulia, județul Alba
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului din Alba Iulia ca urmare a promovării personalului contractual în grad profesional imediat superior. Practic, se ajustează pozițiile și treptele salariabile pentru funcțiile publice și contractuale, reflectând noile graduri după promovări, ceea ce poate însemna creșterea salariilor sau a nivelurilor de responsabilitate pentru angajați precum administratorul public și funcțiile de conducere din aparatul primarului. Pentru locuitori, înseamnă o posibilă creștere a cheltuielilor cu personalul pentru instituția locală, influențând bugetul local pe termene lungi, dar încadrarea noilor trepte este stabilită în cadrul acestei hotărâri.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

România Anexa nr. 1 la HCL nr. 131/2019 Judeţul Alba Municipiul Alba Iulia STAT DE FUNCŢII APARATUL DE SPECIALITATE AL PRIMARULUI MUNICIPIULUI ALBA IULIA Gradul Numele, FUNCŢIA Funcţia publică Funcţia contractuală Treapta Nivelul Nivelul Clasa Nr. prenumele/vacant, DE STRUCTURA de profesională/ Observaţii crt. temporar vacant, după DEMNITATE studiilor profesional conducere de execuţie studiilor de conducere de execuţie caz PUBLICĂ Grad Demnitari 1 Hava Mircea Gheorghe PRIMAR 2 Paul Voicu VICEPRIMAR 3 Pleșa Gabriel Codru VICEPRIMAR Administrator public 5 Moldovan Nicolaie Administrator public S Secretarul municipiului 7 Jeler Marcel Valerian secretar municipiu II Cabinetul primarului 9 Micu Daniela consilier IA S pe per det 10 Coșer Mihai-Dan consilier IA S pe per det 11 Belală Mihai consilier IA S pe per det 12 Roman Paul-Robert consilier IA S pe per det Compartiment Administrare și Gestionare Cetate Vauban 14 Izdrailă Gabriel consilier I S 15 Toth Csaba Zsolt consilier I S Compartiment Spaţiul Expoziţional Principia 17 Dobra Ciprian-Mircea consilier I S 18 Trif Ana-Maria consilier II S 19 Temporar vacant/Bacilă Irina-Maria consilier II S 20 Hașa Emilia-Camelia consilier II S Pagina 1 din 16 Compartiment Centru de resurse Academia doamnelor 22 Vacant consilier IA S 23 Vacant consilier I S 24 Vacant consilier I S 25 Vacant consilier debutant S Centrul European de Tineret „EURO 26” și Învățământ 27 Giurgiu Andreea Cristina inspector I principal S Consiliere pe problemele romilor 29 Vacant referent IA M Compartiment de audit intern 31 Truta Florean auditor I superior S 32 Lupea Liliana auditor I superior S 33 Vacant auditor I superior S Serviciul protecție civilă, securitate și sănătate în muncă 35 Grițcan Virgil Mircea șef serviciu I S 36 Vacant consilier I superior S 37 Vacant consilier I principal S 38 Vacant consilier I asistent S 39 Vacant consilier I asistent S 40 Vacant consilier I debutant S 41 Vacant consilier I S 42 Pătrînjean Bogdan consilier II S Compartiment relaţii cu asociaţiile de proprietari 44 Nagy Elena consilier I superior S 45 Bayka Marilena inspector I superior S 46 Pienar Rodica-Delia inspector I principal S Compartiment informare, presă, comunicare şi relaţii publice 48 Fara Luminița Grațiela consilier I superior S 49 Mirică Magdalena Gizella consilier I superior S 50 Dăian Marcela consilier I principal S Pagina 2 din 16 Dispecerat municipal de relaţii cu cetăţenii 52 Jiredea Violeta consilier I superior S 53 Dobra Alina Maria inspector I superior S 54 Popescu Vlad Sirius consilier I asistent S 55 Radu Doina consilier I asistent S Serviciul Resurse Umane - Administrativ 57 Man Andreea-Lorena şef serviciu II S Biroul resurse umane 59 Vacant şef birou II S 60 Popa Letiția inspector I superior S 61 Giurgiu Mariana consilier I superior S 62 Molodeț Maria inspector I superior S 63 Toma Maria Diana inspector I superior S 64 Bîrlea Anamaria Ionela consilier I asistent S 65 Cristea Andrada Maria inspector I asistent S 66 Vacant inspector I asistent S Biroul Administrativ 68 Vacant șef birou II S 69 Ordean Ioan consilier I S 70 Stanciu Traian Ioan m instalator I M 71 Pavel Sandu m electrician I M 72 Vacant șofer I M 73 Dreghiciu Florin Gheorghe șofer I G 74 Molodeț Achim șofer I G 75 Haneș Petru șofer I G 76 Haneș Petru Marian șofer I M 77 Dreghiciu Gheorghe șofer I G 78 Bogdan Victor m electromecanic M 79 Clapa Daniela îngrijitor clădiri M 80 Man Mariana îngrijitor clădiri M 81 Nistor Eugenia îngrijitor clădiri M 82 Pepine Mihaela îngrijitor clădiri G 83 Țîrlea Ana îngrijitor clădiri G 84 Cotoară Paraschiva îngrijitor clădiri G Pagina 3 din 16 85 Salonti Cornelia îngrijitor clădiri G 86 Ciubean Diana Claudia îngrijitor clădiri G Serviciul evenimente publice, comunicare și turism 88 Vacant șef serviciu II S Compartiment organizare evenimente şi promovare turistică 90 Temporar vacant/Roman Paul-Robert consilier I S 91 Roman Diana Elena Aurora consilier I S 92 Temporar vacant/Coșer Mihai Dan consilier IA S Centrul Național de Informare şi Promovare Turistică Municipiul Alba Iulia 94 Vacant şef centru S 95 Purdea Claudia consilier I S 96 Preja Carmen consilier II S 97 Detașat plecat/Milăşan Andreea consilier II S 98 Vacant consilier deb S 99 Sântimbrean Anca Manuela consilier II S Direcția programe 101 Dumitrescu Crina director II S Serviciul proiecte comunitare 103 Vacant șef serviciu S 104 Temporar vacant/Micu Daniela C-man proiect II S 105 Mureşan Gabriela Maria C-man proiect IA S 106 Groza Andreea C-man proiect IA S 107 Jidveian Anamaria C-man proiect I S 108 Ciugudean Ingrid-Mariana C-man proiect IA S 109 Dumitru Dalia Elena C-man proiect IA S 110 Suciu Mariella Anca C-man proiect IA S 111 Bolea Valentin C-man proiect II S 112 Magda Ioana Magdalena C-man proiect II S 113 Bandi Ioan Robert C-man proiect II S Compartiment prognoze,programe 115 Bolea Ileana C-man proiect IA S 116 Manolescu Dan Ramona Iulia C-man proiect IA S 117 Moldovan Ioana Claudia C-man proiect IA S 118 Miclăuș Ana C-man proiect I S Pagina 4 din 16 119 Dumitrescu Simona-Vasilica C-man proiect I S 120 Şerban Silvia Petronela C-man proiect II S 121 Țâr Irma Referent IA M 122 Pușcaș Zamfir Referent IA M Compartimentul Relații Internaționale, Relații cu Mediul de Afaceri și Societatea Civilă, Parteneriate 124 Seemann Maria Elena manager public I principal S 125 Temporar vacant / Belală Mihai consilier I superior S 126 Vacant consilier II S 127 Vacant consilier II S 128 Vacant consilier II S 129 Vacant consilier II S 130 Vacant consilier II S 131 Vacant consilier II S 132 Vacant consilier II S Biroul evidență patrimoniu, sistem informatic geografic 134 Bălăneanu Ecaterina-Clara șef birou I S 135 Belală Cristina Niculina consilier I superior S 136 Aloman Alexandru Petru [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: se.apulum.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă