Alba Iulia › 31 ianuarie 2017

HCL 13/2017 adoptată

privind aprobarea protocolului de cooperare dintre Municipiul Alba Iulia și Asociația Grupul Skepsis

Documente

Text

ROMÂNIA Anexa la HCL nr. 13/2017 JUDEȚUL ALBA MUNCIIPIUL ALBA IULIA CONSILIUL LOCAL PROTOCOL DE COOPERARE Încheiat între Municipiul Alba Iulia, CUI 4562923, cu sediul în Alba Iulia, calea Moților, nr. 5A, jud. Alba, 510134 reprezentată legal prin Domnul Primar Mircea HAVA pe de o parte, și Asociaţia Grupul Skepsis, cu sediul în Alba Iulia, str. Poligonului, nr 11b, tel.0358106408, reprezentată prin Cioflică Viorel – Mihai, în calitate de Preşedinte Obiectiv general Cele două instituţii convin prin prezentul Protocol să colaboreze pe bază de parteneriat activ pe multiple planuri de interes, pentru dezvoltarea durabilă a comunității locale și pentru o mai bună interacţiune între activităţile culturale, instituționale, educaționale ale Municipiului Alba Iulia şi cele ale Asociației Grupul SKEPSIS. Obiective specifice: ·Diversificarea ofertei de programe, activităţi şi evenimente culturale şi artistice în viaţa socială a Municipiului Alba Iulia; ·Implicarea tinerilor albaiulieni ca operatori culturali valorificând capitalul lor creativ şi promovând spiritul de de deschidere, expresie, educaţie şi toleranţă prin Artă; ·Crearea unor programe şi evenimente culturale emblematice care să promoveze imaginea Municipiului Alba Iulia la nivel local, naţional şi internaţional; ·Stimularea vieţii socioculturale a municipiului şi a spiritului civic de participare folosind arta ca factor de coeziune socială; ·Încurajarea dezvoltării colaborărilor şi a schimburilor de experienţă cu character intercultural între tineri artişti din ţară şi străinătate Art. 1. Principii de bază ·Relaţiile de conlucrare dintre părţi se întemeiază pe conceptele de parteneriat, respect reciproc şi bună credinţă, transparenţă în procesul de armonizare a intereselor lor specifice. ·În procesul conlucrării, părţile vor folosi toate modalităţile specifice de susţinere a dialogului. ·Promovarea instrumentelor de dezvoltare locală inovatoare. ·Corecta şi prompta informare a opiniei publice privind activităţile partenerilor. ·Punerea la dispoziţia tuturor celor interesaţi a informaţiilor referitoare la activitățile pe care Municipiul Alba Iulia și Asociația Grupul Skepsis din Alba Iulia le desfășoară în cadrul acestui parteneriat. Art. 2. Obiectul colaborării ·Implementarea în parteneriat a unor proiecte culturale și punerea în scenă a unor piese de teatru la nivelul orașului Alba Iulia. ·Creșterea calității ofertei culturale la nivelul orașului Alba Iulia. ·Diversificarea programelor culturale existente la nivel local. ·Elaborarea și implementarea în parteneriat a unor proiecte cu finanțare nerambursabilă care răspund nevoilor de dezvoltare comunitară identificate la nivel local, de importanță locală și națională și/sau adresabile nevoilor instituționale ale părților semnatare, atunci când condițiile de eligibilitate o permit ·Promovarea proiectelor culturale, publicitatea prin intermediul acţiunilor desfăşurate de ambele părţi pentru o mai bună imagine a instituţiilor şi promovarea intereselor acestora către toate grupurile ţintă ·Susținerea logistică, financiară și prin resurse umane a activităților de interes comun pentru părțile semnatare în acord cu principiile de dezvoltare durabilă a Municipiului Alba Iulia și cu obiectivele strategice de dezvoltare a comunității locale. ·Colaborarea dintre părţile semnatare în vederea organizării de evenimente şi alte activităţi cultural-educative etc. ·Instituţiile concordă la promovarea reciprocă, în cadrul activităţilor comune, a imaginii instituțiilor partenere ·Acțiunile și manifestările la care prezentul protocol face referire pot fi, dar fără a se limita la acestea: ·Reprezentații de teatru la nivelul orașului în cadrul proiectului Alba Iulia are Skepsis. ·Evenimente culturale și științifice. ·Implicarea cetățenilor în evenimentele organizate în parteneriat. ·Acțiuni culturale și educative pentru copii și părinți, prin stimularea unor proiecte participative complexe relevante pentru comunitatea locală (protejarea patrimoniului cultural, istoric, implicarea activă în proiectele comunității etc); ·Participarea la evenimente transnaționale de interes comun; ·Participarea în proiecte cu finanțări nerambursabile în calitate de parteneri atunci când condițiile de eligibilitate o permit Art. 3. Durata colaborării Durata prezentului protocol de cooperare este de 10 ani începând de la data semnării lui de către ambele părţi, cu posibilitate de prelungire prin acordul părților. Art. 4. Îndatoriri comune ·Ambele părţi semnatare ale acestui Protocol se angajează să colaboreze îndeaproape pentru stabilirea unor bune relaţii de cooperare. ·Părțile convin să depună toate eforturile pentru asigurarea durabilităţii parteneriatului. ·Ambele părți se angajează să menţină cele mai înalte standarde de etică, în exercitarea autorităţii lor, în cadrul parteneriatului. ·Părţile semnatare convin să monitorizeze şi să evalueze gradul de îndeplinire a obiectivului stabilit al colaborării. ·Părţile convin să facă schimburi de informaţii periodic şi contacte în vederea desfăşurării unor activităţi comune, consiliere pe probleme de specialitate. ·Părţile vor acţiona împreună pentru realizarea de proiecte, desfăşurarea de acţiuni sau evenimente educaționale, culturale, manifestări ştiinţifice în parteneriat, realizarea de expoziţii etc. ·Părţile convin să aloce resursele de timp necesare pentru a da curs invitaţiilor de participare la diferite manifestări organizate de către partener. ·Pentru o informare rapidă şi cât mai corectă, se vor solicita informaţii în realizarea activităților doar de la persoanele abilitate de către conducerea instituțiilor. ·Părțile convin să participe la întâlniri periodice de lucru în vederea identificării de potențiale proiecte comune care ar putea fi dezvoltate la nivel local, național sau internațional, în interesul ambelor părți. Art. 5. Stabilirea rolurilor și responsabilităților fiecărui partener MUNICIPIUL ALBA IULIA: ·Se angajează să numească responsabili - persoane de contact din cadrul Primăriei Municipiului Alba Iulia, pe toată durata desfăşurării colaborării, pentru a asigura comunicarea eficientă între cele două instituţii partenere. ·Se angajează să sprijine financiar activități și proiecte educaționale, culturale și conexe derulate în parteneriat între Municipiul Alba Iulia și Asociația Grupul Skepsis care pot contribui la dezvoltarea socio-economică și culturală a Municipiului Alba Iulia pe termen lung, în eventualitatea în care acestea sunt considerate a fi de interes public și de interes pentru ambele părți semnatare ale prezentului protocol de cooperare, precum cele menționate la Art.2, lit. h). ·Se angajează să promoveze rezultatele acestui parteneriat şi contribuţia pe care Asociația Grupul Skepsis o va avea asupra calității ofertei culturale la nivelul orașului Alba Iulia și creșterii vizibilității orașului la nivel național și internațional etc. ·Se angajează să sprijine logistic, administrativ și cu resurse umane activitățile culturale sau educative de interes public, propuse de către Asociația Grupul Skepsis, în limitele legii și resurselor disponibile. ·Se angajează să pună la dispoziția Asociației Grupul Skepsis, la cerere, sprijin logistic în vederea organizării punctuale de evenimente culturale de interes pentru dezvoltarea orașului precum spații publice, spații închise, protecție și pază prin Poliția Locală a Municipiului Alba Iulia pe durata derulării evenimentelor etc. ·Se angajează să previzioneze și să aloce anual Asociației Grupul Skepsis din Alba Iulia din bugetul local sumele necesare pentru implementarea proiectelor culturale comune de interes pentru dezvoltarea culturală a Municipiului Alba Iulia. ·Mandatează Primarul în calitate de ordonator principal de credite să evalueze, să aprobe sau să respingă solicitările anuale din partea Asociației Grupului Skepsis dacă solicitarea vizează acțiuni care sunt considerate a fi de interes pentru municipalitate și sunt în acord, respectiv se regăsesc menționate la Art.2, lit. h) din prezentul protocol de cooperare. ·Se angajează să monitorizeze modul de utilizare a fondurilor în acord cu prezentul protocol de cooperare. ·Se angajează să mandateze Primarul Municipiului Alba Iulia să reprezinte Municipiul Alba Iulia în relaţia cu partenerul şi să semneze toate actele ce derivă în urma activităților derulate în baza prezentului protocol. ·Se angajează să mandateze Primarul Municipiului Alba Iulia să numească responsabili pentru derularea și implementarea viitoarelor proiecte în parteneriat, să delege responsabilităţi şi să monitorizeze desfășurarea activităților prin Dispoziţii/ Note Interne/ Rapoarte/ Planuri de implementare/ Referate/ alte documente specifice, în conformitate cu modul de organizare şi funcţionare specific legislației în vigoare, cu dispoziţiile legale aplicabile etc. ·În anul 2017 se angajează să previzioneze și să aloce din bugetul local suma de 65000 lei pentru proiectul Alba Iulia are Skepsis, aferent acțiunilor culturale programate în parteneriat pentru anul 2017. ·Se angajează să previzioneze și să aloce anual din bugetul local o sumă aferentă implementării proiectelor culturale în cadrul implementării proiectului Alba Iulia are Skepsis, pe baza solicitării anuale a Asociației Grupului Skepsis, aprobate în prealabil de către reprezentantul legal al Municipiului Alba Iulia. Asociația Grupul SKEPSIS ·Va desemna 2 persoane responsabile de comunicarea dintre Asociația Grupul Skepsis din Alba Iulia şi Municipiul Alba Iulia pe toată durata parteneriatului. ·Se angajează să asigure anual evenimentele culturale programate în cadrul proiectului Alba Iulia are Skepsis conform propunerilor agreate între părțile semnatare, anual. ·Se angajează să informeze și să comunice Municipiului Alba Iulia toate informațiile utile din domeniul cultural care ar putea contribui la dezvoltarea durabilă orașului, în condițiile permise de lege. ·Se angajează să sprijine, sub condiţia existenţei resurselor disponibile prin resurse umane, Municipiul Alba Iulia în organizarea de evenimente de interes local național și internațional, în condițiile permise de lege. ·Se angajează să asigure vizibilitatea implicării Municipiului Alba Iulia în organizarea în parteneriat a proiectelor și evenimentelor comune. ·Se angajează să organizeze evenimente cultural-educative de interes local, național sau internațional, în parteneriat cu Municipiul Alba Iulia și să se implice în activități culturale, educaționale și conexe care pot contribui la dezvoltarea socio-economică și culturală a Municipiului Alba Iulia pe termen lung, în eventualitatea în care acestea sunt considerate a fi de interes public și de interes pentru ambele părți semnatare ale prezentului protocol de cooperare. ·Se angajează, sub condiţia existenţei resurselor disponibile, să devină partener în cadrul proiectelor Municipiului Alba Iulia cu finanțări nerambursabile în situația în care proiectul este de interes pentru Asociație și condițiile de eligibilitate o permit. ·Se angajează să transmită Municipiului Alba Iulia la finalul fiecărui an o solicitare de sprijin prin care descrie programul cultural de teatru propus pentru anul următor sub umbrela proiectului cadru Alba Iulia are Skepsis. ·Se angajează să întocmească rapoarte de activitate și financiare pentru a justifica sumele alocate de către Municipiul Alba și să utilizeze fondurile exclusiv pentru proiectele agreate de municipalitate în acord cu prezentul protocol de cooperare. ·Se angajează să pună la dispoziția Municipiului Alba Iulia, la cerere, materiale justificative privind modul de utilizare a fondurilor. Art. 6. Dispoziţii finale ·Prezentul Protocol constituie un document cadru de cooperare între părţi în vederea obiectivului propus, putând fi completat sau modificat prin înţelegerea părţilor, prin reprezentantul legal al fiecărei părți. ·Orice comunicare între părţi referitoare la îndeplinirea prezentului Protocol trebuie să fie transmisă în scris. ·Divergenţele care pot apărea între cele două părţi pe parcursul derulării Protocolului vor face obiectul unei concilieri pe cale amiabilă. În cazul imposibilităţii soluţionării amiabile, prezentul Protocol devine nul. ·Coordonarea prezentului Protocol de Cooperare va fi asigurată: din partea Primăriei Municipiului Alba Iulia de către Maria-Elena SEEMANN, Manager Public iar din partea Asociației de către Domnul Viorel Mihai CIOFLICĂ, președinte. ·Cele două părţi vor duce la îndeplinire în mod corespunzător prevederile prezentului Protocol de Cooperare. ·Prezentul protocol poate fi prelungit, printr-un act adițional, cu acordul ambelor părți. ·Încheiat astăzi, .........................................., la Alba Iulia, în limba română, în două exemplare, ambele cu valoare de original. MUNICIPIUL ALBA IULIA Asociația Grupul Skepsis MIRCEA HAVA Viorel-Mihai CIOFLICĂ PRIMAR Președinte Alba Iulia, 31 ianuarie 2017 Președintele ședinței, Contrasemnează, Consilier Secretar Sandu Cornel Stelian Jeler Marcel

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: se.apulum.ro