· Inițiator: Primarul Municipiului Adjud

HCL 34/2026 Adjud adoptată

Aprobarea prelungirii termenului de obținere a actelor de autoritate (Certificat de urbanism și Autorizație de construire) necesare edificării construcției cu destinația de locuință până la data de 01.03.2027 domnului…

Pe scurt

Se aprobă prelungirea termenului pentru obținerea actelor de autoritate (certificat de urbanism și autorizație de construire) necesare construirii unei locuințe, până la data de 01.03.2027, pentru teren intravilan de 529 mp din municipiul Adjud, în zona Burcioaia, conform contractului de concesiune nr. 09/28.04.2015 (modificat/complete cu actele adiționale nr. 01/13.08.2020 și nr. 2/03.08.2021). Pentru locuitori înseamnă că demersurile administrative necesare autorizațiilor se pot dura până la acea dată, astfel încât procedurile și termenele de aprobare nu se vor scurge între timp, facilitând eventualele investiții și planuri de construire aferente proiectului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă prelungirea termenului de obţinere a actelor de autoritate (Certificat de urbanism și Autorizaţie de construire) necesare edificării construcţiei cu destinaţia de locuinţă până la data de 01.03.2027 domnului beneficiarul terenului intravilan în suprafață de 529 mp, înscris în C.F. nr. 57623, T 1, P 3, situat în Municipiul Adjud, cartier Burcioaia, str. Moldovei, ce face obiectul contractului de concesiune nr. 09/28.04.201 5, modificat și completat de actul adiţional nr. 01/13.08.2020 și actul adiţional nr.2/03.08.2021, teren ce aparţine domeniului privat al U.A.T. Municipiul Adjud,…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe străzile Moldovei, Moldovei. Art.3.
  • Schimbă ce și cât se poate construi într-o zonă. Dacă ai casă sau teren în apropiere, te poate afecta direct.
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Moldovei” în Adjud

Denumire
Hotărârea nr. 34 din 2026 a Consiliului Local Adjud
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea prelungirii termenului de obținere a actelor de autoritate (Certificat de urbanism și Autorizație de construire) necesare edificării construcției cu destinația de locuință până la data de 01.03.2027 domnului ..., beneficiarul terenului intravilan în suprafață de 529 mp, înscris în C.F. nr. 57623, T 1, P 3, situat în Municipiul Adjud, cartier Burcioaia, str. Moldovei, ce face obiectul contractului de concesiune nr. 09/28.04.2015, modificat și completat de actul adițional nr. 01/13.08.2020 și actul adițional nr. 2/03.08.2021
Emitent
Consiliul Local Adjud
Număr
34 / 2026
Inițiator
Primarul Municipiului Adjud
Localitate
Adjud, județul Vrancea
Stare
adoptată
Locuri citate
Moldovei · Moldovei. Tia De Locuinta · Moldovei. Art.3 CF 57623
Teme
Terenuri și clădiri · Urbanism: PUZ, PUG, construcții

Pe același subiect în Adjud

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL VRANCEA MUNICIPIUL ADJUD CONSILIUL LOCAL Privind aprobarea prelungirii termenului de obţinere a actelor de autoritate (Certificat de urbanism şi Autorizaţie de construire) necesare edificării construcţiei cu destinaţia de locuinţă până la data de 01.03.2027 domnului beneficiarul terenului intravilan în suprafaţă de 529 mp, înscris în C.F. nr. 57623, T 1, P 3, situat în Municipiul Adjud, cartier Burcioaia, str. Moldovei, ce face obiectul contractului de concesiune nr. 09/28.04.2015, modificat şi completat de actul adiţional nr. 01/13.08.2020 și actul adiţional nr. 2/03.08.2021 Consiliul local al Municipiului Adjud, întrunit în şedinţa ordinară la convocarea Primarului, având în vedere: Cererea domnului înregistrată la Registratura Primăriei Municipiului Adjud cu nr. 12/7583/(RU)9279 din 10.02.2026; Referatul nr. 12/9767/(RU)9768 din 11.02.2026, al Serviciului Patrimoniu; Expunerea de motive a Primarului Municipiului Adjud; Raportul de specialitate nr. 12/9773/(RU)9774 din 11.02.2026 al Serviciului Patrimoniu; Contractul de Concesiune nr. 09/28.04.2015, modificat şi completat de actul adiţional nr. 01/13.08.2020 și actul adiţional nr.2/03.08.2021,; Extras de Carte Funciară pentru informare nr.57623 înregistrat cu nr. 2501/1 1.02.2026; Avizul Comisiei pentru amenajarea teritoriului şi urbanism, protecţia mediului şi turism, agricultură; Avizul Comisiei juridice şi de disciplină; Avizul Comisiei pentru activități economico-financiare şi administrarea serviciilor publice furnizate; Dispoziţiile art. 7 din legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională, în administraţia publică, republicată, cu modificările si completările ulterioare; Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Adjud nr. 51/28.02.2019 privind însuşirea inventarului bunurilor care aparţin domeniului privat al Municipiului Adjud; Regulamentul privind regimul concesionării bunurilor aflate în proprietatea privată a municipiului Adjud, aprobat prin Hotărârea nr. 158 din 31 octombrie 2019 a Consiliului Local al Municipiului Adjud; > Dispoziţiile art. 36, alin. (1), art. 37, alin.(1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată și actualizată; VY _ yYv YV YvYv vYv _ vYvwvyY În temeiul dispoziţiilor art. 129, alin. (1) lit. €), alin. (6) lit. b), art. 139, alin. (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a), art. 243 alin. (1) lit. a), art. 354, alin. (1) şi alin. (2), din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57 din 03 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. HOTĂRĂȘTE: Art.1. Se aprobă prelungirea termenului de obţinere a actelor de autoritate (Certificat de urbanism și Autorizaţie de construire) necesare edificării construcţiei cu destinaţia de locuinţă până la data de 01.03.2027 domnului beneficiarul terenului intravilan în suprafață de 529 mp, înscris în C.F. nr. 57623, T 1, P 3, situat în Municipiul Adjud, cartier Burcioaia, str. Moldovei, ce face obiectul contractului de concesiune nr. 09/28.04.201 5, modificat și completat de actul adiţional nr. 01/13.08.2020 și actul adiţional nr.2/03.08.2021, teren ce aparţine domeniului privat al U.A.T. Municipiul Adjud, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Adjud nr. 51/28.02.2019, privind însușirea inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat al municipiului Adjud, prin încheierea unui act adiţional, care va fi parte integrantă la contractul de concesiune. Art.2 În situaţia în care până la data stabilită conform art.l, domnul beneficiarul contractului de concesiune nr. 09/28.04.2015, modificat şi completat de actul adițional nr. 01/13.08.2020 și actul adițional nr. 2/03.08.2021, nu va solicita obţinerea actelor de autoritate (Certificat de urbanism şi Autorizaţie de construire) necesare edificării construcţiei cu destinaţia de locuinţă, se va proceda la retragerea dreptului de concesiune asupra terenului, situat în Municipiul Adjud, cartier Burcioaia, str. Moldovei. Art.3. Terenul nu face obiectul cererilor de retrocedare conform Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 — 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi legilor Fondului funciar sau obiectul unor litigii aflate pe rolul instanțelor de judecată. Art.4. Se împuternicește Primarul Municipiului Adjud să semneze act adițional şi cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri, prin Serviciul Patrimoniu, care va asigura întocmirea contractului de concesiune. Art,5. Prezenta hotărâre va fi comunicată de către Serviciul Administraţia Publică Locală Instituţiei Prefectului Judeţului Vrancea pentru exercitarea controlului de legalitate şi tuturor persoanelor interesate. PREȘEDINTE DE ŞEDINŢA Consilier Ionel BÂA CĂ “SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPI DJUD, CONTRASEMNEAZĂ UI Jur. Andra- va SIBISAN

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.adjud.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala