HCL 55/2014 Adjud adoptată

Hotărâre privind prelungirea termenului de obţinere a actelor necesare edificării construcţiilor cu destinaţia de locuinţă până la data de 01 aprilie 2015, persoanelor şi familiilor care au concesionat terenuri în baza HCL nr. 107/31.06.2006, şi HCL nr. 40/29.03.2010 în satul Adjudu Vechi şi cartierul Burcioaia

Denumire
Hotărârea nr. 55 din 2014 a Consiliului Local Adjud
Emitent
Consiliul Local Adjud
Număr
55 / 2014
Localitate
Adjud, județul Vrancea
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local tocmai a decis să le acorde o extindere până la 1 aprilie 2015 pentru obținerea actelor necesare construirii locuințelor persoanelor și familiilor care au concesionat terenuri în Adjudu-Vechi și Burcioaia în baza contractelor anterioare. Dacă însă aceste persoane nu vor solicita avizele și autorizațiile până la acel termen, concesiunile vor fi retrase, conform contractului de concesiune. Hotărârea desemnează Primarul să se ocupe de punerea în aplicare a acestei măsuri.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL VRANCEA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ADJUD a S HOTĂRÂREA NR..2. 2 17.04.2014 Privind prelungirea termenului de obţinere a actelor necesare edificării coustrucţiilor cu destinația de locuinţă până la data de 01 aprilie 2015 persoanelor şi familiilor care au concesionat terenuri în baza HCL nr.107/31.06.2006 şi HCL 40/29.03.2010 în satul Adjudu -Vechi şi cartierul Burcioaia -Consiliul Local al municipiului Adjud, întrunit în şedinţă ordinară: -Având în vedere Expunerea de motive a Primarului municipiului Adjud care a inițiat proiectul de hotărâre privind prelungirea termenului de obţinere a actelor necesare edificării construcţiilor cu destinaţia de locuinţă pînă la data de 01 aprilie 2015 persoanelor şi familiilor cu contracte de concesiune, în satul Adjudu -Vechi şi cartierul Burcioaia, precum şi Raportul de specialitate al Serviciului Administrarea domeniului public şi privat, cadastru si monitorizare utilități publice; -Luând act de avizul Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, amenajarea teritoriului, urbanism, protecția mediului şi turism, agricultura a Consiliului local al municipiului Adjud; -În baza prevederilor art.7 din Legea 52/2003 republicată privind transparența decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare; -Ținând seama de predeverile art.4 din Legea nr.213/1998, privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare; -În temeiul dispoziţiilor art.36 alin.2, lit.”c”, art.45 alin.(3), art.48 şi art.117 din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată; HOTĂRĂȘTE: Art.l Se aprobă prelungirea termenului de obţinere a actelor necesare edificării construcțiilor cu destinaţia de locuință până la data de 01 aprilie 2015 persoanelor şi familiilor care au concesionat terenuri în baza HCL, nr.107/31.06.2006 şi HCL 40/29.03.2010 în satul Adjudu -Vechi şi cartier Burcioaia. Art.2 În situaţia în care până la data stabilită conform art., persoanele şi familiile care au concesionat terenuri în baza HCL nr.107/31.06.2006 şi HCL 40/29.03.2010 în satul Adjudu- Vechi și cartierul Burcioaia, nu vor solicita obţinerea avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor necesare edificării construcţiilor cu destinaţia de locuință, se va proceda la retragerea concesiunilor conform contractului de concesiune. Art. 3. Se împuterniceşte Primarul municipiului Adjud — ca prin aparatul de specialitate să asigure aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Art. 4. Prezenta hotărâre se va comunica tuturor persoanelor interesate și Institutiei Prefectului Vrancea. E DE ŞEDINŢĂ, Contrasemnează onsilier SECRETAR Jr. Sibişan Andra /Gegbveva “> /

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.adjud.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă