Pe scurtSe stabilește cine va fi președinte de ședință al Consiliului Local Adjud pentru perioada ianuarie – martie 2026 și ce rol are: să conducă ședințele, să supună votului proiectele de hotărâri, să semneze procesul-verbal și să păstreze ordinea. Practic, locuitorii vor vedea conducerea ședințelor asigurată, iar orice decizie votată va avea în spate înregistrări oficiale și evidențierea voturilor, iar eventualele sancțiuni vor fi aplicate conform regulilor. Numele alesului nu este specificat în textul furnizat ("d/daaţăiiea. ae care"), indicând probabil că decizia formală a fost redactată cu placeholder sau a fost omisă în mesaj.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL VRANCEA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ADJUD
HOTĂRÂREA NR. 227
Din 18 decembrie 2025
Privind alegerea președintelui de ședință pentru perioada ianuarie — martie 2026
Consiliul local al municipiului Adjud, întrunit în şedinţă ordinară:
Având în vedere:
— Referatul nr. 12/81757/(RU)81758 din 09.12.2025, al Compartimentului Relaţia cu
Consiliul Local și Organizare Alegeri din cadrul Serviciului Administraţie Publică Locală;
— Expunerea de motive a dlui. ec. Nica George-Claudiu - Primarul municipiului Adjud —
la proiectul de hotărâre privind alegerea preşedintelui de şedinţă pentru perioada ianuarie —
martie 2026.
— Raportul de specialitate nr. 12/81759/(RU)81760 din 09.12.2025 al Compartimentului
Relaţia cu Consiliul Local și Organizare Alegeri din cadrul Serviciului Administraţie Publică
Locală;
— Luând act de avizul Comisiei juridică şi de disciplină;
— Considerând prevederile art. 7 din Regulamentul de organizare şi funcționare al
Consiliului local al municipiului Adjud aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 156 din 31
octombrie 2019;
— În temeiul dispoziţiilor art. 123, alin. (1) și alin. (4), art. 139 alin. 1 și a art. 243, alin
(1), lit. „a” din Ordonanţa de Urgenţă nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art, 1. Se desemnează ca preşedinte de şedinţă pentru perioada ianuarie — martie
2026, d/daaţăiiea. ae care va conduce şedinţele Consiliului local, cu următoarele atribuţii:
a) conduce şedinţele consiliului local;
b) supune votului consilierilor locali proiectele de hotărâri şi anunţă rezultatul votării, cu
precizarea voturilor pentru, a voturilor împotrivă şi a abținerilor numărate și evidențiate de
secretarul general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale în procesul-verbal al ședinței;
c) semnează procesul-verbal al şedinţei;
d) asigură menţinerea ordinii, în condiţiile regulamentului de organizare şi funcționare a
consiliului local;
e) supune votului consilierilor locali orice problemă care intră
soluționare a consiliului local;
£) aplică, dacă este cazul, sancţiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) sau propune
consiliului aplicarea unor asemenea sancţiuni, după caz;
8) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege, de regulamentul de organizare și
funcţionare a consiliului local sau alte însărcinări date de către consiliul local.
Art. 2. Publicitatea şi comunicarea prezentei hotărâri se va face de către Serviciul
administraţie publică locală.
PI
în competenta de
PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ
CONSILIE SECRET ENERAL,
Trif Mihaj Jur. Sibişan |Andra-Genoveva
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.