2 noiembrie 2020

HCL 123/2020 Adjud adoptată

Alegerea președintelui de ședință pentru perioada noiembrie 2020 – ianuarie 2021

Pe scurt

Se desemnează Nicoleta Gherghe ca președintă a ședinței pentru perioada noiembrie 2020 – ianuarie 2021, care va conduce întrunirile Consiliului Local, va supune la vot proiectele de hotărâri, va semna procesul-verbal și va menține ordinea în ședințe. Decizia înseamnă că ea gestionează organizarea și desfășurarea ședințelor, reprezentând consiliul în comunicarea rezultatelor voturilor și aplică eventual sancțiuni administrative dacă este cazul. Pentru locuitori, efectele directe sunt organizarea clară a ședințelor, transparența voturilor afișate în procesul-verbal și respectarea regulamentelor, fără impact bugetar sau termene de investiții specific menționate în text.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se desemnează ca preşedinte de şedinţă pentru perioada noiembrie 2020 — ianuarie 2021, dna. GHERGHE NICOLETA, care va conduce şedinţele Consiliului local, cu următoarele atribuţii

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 123 din 2020 a Consiliului Local Adjud
Titlu oficial
Hotărâre privind alegerea președintelui de ședință pentru perioada noiembrie 2020 – ianuarie 2021
Emitent
Consiliul Local Adjud
Număr
123 / 2020
Data
2 noiembrie 2020
Localitate
Adjud, județul Vrancea
Stare
adoptată

Pe același subiect în Adjud

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL VRANCEA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ADJUD HOTĂRÂRE NR. 123 Din 02 noiembrie 2020 Privind alegerea preşedintelui de şedinţă pentru perioada noiembrie 2020 — ianuarie 2021 Consiliul local al municipiului Adjud, întrunit în şedinţă extraordinară: Având în vedere: — Referatul nr. 11596 din 27 octombrie 2020 al Compartimentului Relaţia cu Consiliul Local şi Organizare Alegeri din cadrul Serviciului Administraţie Publică Locală; — Expunerea de motive a dlui. ec. Nechifor Florin - Primarul municipiului Adjud — la proiectul de hotărâre privind alegerea președintelui de şedinţă pentru perioada noiembrie 2020 — ianuarie 2021; — Raportul de specialitat nr. 11597 din 27 octombrie 2020e al Compartimentului Relaţia cu Consiliul Local și Organizare Alegeri din cadrul Serviciului Administraţie Publică Locală; — Luând act de Ordinul Prefectului nr. 456 din 26 octombrie 2020 privind constatarea îndeplinirii condiţiilor legale de constituire a Consiliului Local al municipiului Adjud; — Considerând prevederile art. 7 din Regulamentul de organizare şi funcționare al Consiliului local al municipiului Adjud aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 156 din 31 octombrie 2019; — În temeiul dispoziţiilor art. 123, alin. (1) şi alin. (4) şi a art. 243, alin (1), lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările şi completările ulterioare. HOTĂRĂȘTE : Art. 1. Se desemnează ca preşedinte de şedinţă pentru perioada noiembrie 2020 — ianuarie 2021, dna. GHERGHE NICOLETA, care va conduce şedinţele Consiliului local, cu următoarele atribuţii: a) conduce şedinţele consiliului local; b) supune votului consilierilor locali proiectele de hotărâri şi anunţă rezultatul votării, cu precizarea voturilor pentru, a voturilor împotrivă şi a abţinerilor numărate şi evidenţiate de secretarul general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale în procesul-verbal al şedinţei; c) semnează procesul-verbal al şedinţei; d) asigură menţinerea ordinii, în condiţiile regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului local; €) supune votului consilierilor locali orice problemă care intră în competenţa de soluţionare a consiliului local; £) aplică, dacă este cazul, sancţiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) sau propune consiliului aplicarea unor asemenea sancțiuni, după caz; 8) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege, de regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local sau alte însărcinări date de către consiliul local. Art. 2. Publicitatea şi comunicarea prezentei hotărâri se vor face de către Serviciul administraţie publică locală. PREȘED ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ CO ER, i SECRETAR GENERAL, Ing. Gherghe Nicolet Jr. Sibişan AndrafGenoveva , Gep

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.adjud.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala