26 ianuarie 2023

HCL 5/2023 Abrud adoptată

Abrud-nr.-5-din-26.01.2023-aprobare-participare-program-leader-g.a.L.-valea-muresului-si-valea-ampoiului-site

Pe scurt

Orașul Abrud a hotărât să participe la parteneriatul LEADER al Asociației Grupului de Acțiune Locală din Zona Văilor Ampoiului și Mureșului, pentru a elabora și implementa Strategia de Dezvoltare Locală pentru perioada 2023-2027, în scopul susținerii proiectelor din Planul Național Strategic PAC. Aceasta înseamnă că orașul va contribui la finanțarea și derularea proiectelor eligibile din strategie, prin accesarea fondurilor disponibile, pe baza unui plan comun și a procedurilor stabilite de grupul de acțiune locală. Decizia vizează în principal organizarea și finanțarea activităților de pregătire a strategiei și coordonarea investițiilor în anul 2023-2027, cu impact asupra comunității prin promovarea dezvoltării locale.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Aprobă participarea Oraşului Abrud, Judeţul Alba în cadrul parteneriatului Asociaţiei "Grupul de Acţiune Locală din Zona Văilor Ampoiului şi Mureşului” în vederea depunerii proiectului aferent sub- Măsurii 19.1 "Sprijin pregătitor» pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală pentru perioada 2023- 2027 şi finanțarea acesteia din Planul Naţional Strategic PAC (2023-2027)

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 5 din 2023 a Consiliului Local Abrud
Titlu oficial
HCL-ABRUD-NR.-5-DIN-26.01.2023-APROBARE-PARTICIPARE-PROGRAM-LEADER-G.A.L.-VALEA-MURESULUI-SI-VALEA-AMPOIULUI-site
Emitent
Consiliul Local Abrud
Număr
5 / 2023
Data
26 ianuarie 2023
Localitate
Abrud, județul Alba
Stare
adoptată

Pe același subiect în Abrud

Documente

Text

România Judeţul Alba Oraşul Abrud Consiliul Local HOTĂRÂREA NR.5 privind participarea Oraşului Abrud, Judeţul Alba la parteneriatul LEADER al Asociaţiei "Grupul de Acţiune Locală din Zona Văilor Ampoiului și Mureşului” în scopul elaborării și implementării Strategiei de Dezvoltare Locală, pentru perioada 2023-2027 în vederea susținerii proiectelor din Planul Naţional Strategic PAC (2023-2027) Consiliul Local al Orașului Abrud, Judeţul Alba întrunit azi în şedinţa ordinară, publică; Luând în dezbatere Proiectul de hotărâre nr.07 din 12.01.2023 privind participarea Oraşului Abrud, Judeţul Alba la parteneriatul LEADER al Asociaţiei "Grupul de Acţiune Locală din Zona Văilor Ampoiului și Mureșului” în scopul elaborării şi implementării Strategiei de Dezvoltare Locală, pentru perioada 2023-2027 în vederea susținerii proiectelor din Planul Naţional Strategic PAC (2023-2027), inițiat de Primarul Oraşului Abrud ; Având în vedere : Referatul de aprobare al Primarului Orașului Abrud, Judeţul Aba prin care se propune aprobarea participării Orașului Abrud în cadrul parteneriatului denumit Asociaţia "Grupul de Acţiune Locală din Zona Văilor Ampoiului și Mureşului” în vederea elaborării Strategiei de Dezvoltare Locală pentru perioada 2023-2027, înregistrat sub nr.5358 din 12.01.2023; - Raportul de specialitate al Compartimentului resurse umane înregistrat sub nr.5612 din 16.01.2023; - Avizul favorabil al comisiilor de specialitate nr.1, 2 Abrud. Având în vedere dispoziţiile şi prevederile: - Necesitatea finanțării cheltuielilor eligibile proiectului ce va fi elaborat: Strategie de Dezvoltare Locală în perioada 2023-2027 ca urmare a accesării sub-Măsurii 19.1 "Sprijin pregătitor pentru elaborarea Strategiilor de Dezvoltare Locală din PNDR 2014-2020”; - Prevederile Planului Naţional Strategic PAC (2023-2027); Ținând cont de temeiurile juridice: art. 129 alin. (2) lit. b) şi e alin 4 lit. e) și alin (9) lit. a) din Ordonanţa de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; art. 75 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările şi completările ulterioare; - art. 35 alin, (6) din Legea 237/2006 privind finanţele publice locale cu modificările şi completările şi 4 din cadrul Consiliului Local al Orașului ulterioare; art. ] alin (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea 246/2005. Hotărârea de Guvern nr.1.035 din 29.09.2021 privind recunoaşterea Asociaţiei „Grupul de Acţiune Locală din Zona Văilor Ampoiului și Mureșului ” ( GAL Valea Ampoiului — Valea Mureşului), judeţul Alba, ca fiind de utilitate publică; Luând act de: - Adresa Asociaţiei "Grupul de Acţiune Locală din Zona Văilor Ampoiului și Mureșului” nr.1] din 12.01.2023, înregistrată la Primăria Orasului brud sub nr.5360 din 12.01.2023; RO MANN ! CONSILIUL e LOCAL - Prevederile Ghidului solicitantului pe sub-Măsura 19.1 1 *Sprijin pregătitor pentru elaborarea Strategiilor de Dezvoltare Locală din PNDR 2014-2020”; Regulamentul (UE) nr. 2115/2021 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice ce urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul Politicii Agricole Comune (planurile strategice PAC) finanţate de Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1305/2016 şi (UE) nr. 1307/2013; Statutul Asociaţiei "Grupul de Acţiune Locală din Zona Văilor Ampoiului şi Mureşului” - Autorizaţia de funcţionare a Asociaţiei "Grupul de Acţiune Locală din Zona Văilor Ampoiului şi Mureşului” În baza art. 139 alin. (3) lit. £) şi ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ cu modificările şi completările ulterioare HOTĂRĂȘTE Art. 1- Aprobă participarea Oraşului Abrud, Judeţul Alba în cadrul parteneriatului Asociaţiei "Grupul de Acţiune Locală din Zona Văilor Ampoiului şi Mureşului” în vederea depunerii proiectului aferent sub- Măsurii 19.1 "Sprijin pregătitor» pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală pentru perioada 2023- 2027 şi finanțarea acesteia din Planul Naţional Strategic PAC (2023-2027). țul Alba nu va adera la alt parteneriat de tip LEADER- Art. 2 — Consiliul Local al Orașului Abrud , Jude! gie de Dezvoltare Locală cu finanţare din Grup de Acţiune Locală înfiinţat pentru a implementa o Strate Planul Naţional Strategic PAC (2023-2027). Art. 3 — Se mandatează domnul Albu Cristian Alexandru, Primar al Orașului Abrud, Judeţul Alba, identificat cu C].... Seria... nr... să reprezinte Orașul Abrud, Judeţul Alba în cadrul parteneriatului Asociaţiei "Grupul de Acţiune Locală din Zona Văilor Ampoiului și Mureșului” şi să semneze toate documentele rezultate în calitate de partener, în condițiile prezentei hotărâri, Art. 4 - Consiliul Local al Oraşului Abrud îşi dă acordul ca Asociaţia ”Grupul de Acţiune Locală din Zona Văilor Ampoiului şi Mureșului” prin reprezentantul legal împuternicit de adunarea generală a membrilor parteneriatului să depună cererea de finanţare în vederea finanţării sprijinului pregătitor aferent sub-Măsurii 19.1 din Planul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 ca rezultat al elaborării Strategiei de Dezvoltare Locală pentru perioada 2023-2027 finanțată din Planul Naţional Strategic PAC (2023- 2027). Art. 5 — Pentru ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte domnul Albu Cristian Alexandru, Primar al Orașului Abrud, Judeţul Alba. Art. 6 — Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului Alba pentru exercitarea controlului legalităţii actelor administrative; - Primarului Oraşului Abrud, Judeţul Alba; - Asociaţiei "Grupul de Acţiune Locală din Zona Văilor Ampoiului şi Mureșului” - pentru afişare la sediul Primăriei Orașului Abrud și pe site-ul www.primaria-abrud.ro . - la dosarul de ședință. Hotărârea poate fi atacată în instanţă de contencios adm nr. 554/2004 privind contenciosul ii TE inistrativ conform prevederilor Legii Prezenta hotărâre a fost adoptată în urma votului favorabil a unui număr de 14 consilieri din totalul de 15 consilieri locali în funcţie şi 14 consilieri prezenţi. Abrud, la 26.01.2023 Preşedinte de şedinţă, Contrasemnează, Consilier, Simina Sergiu Dan Secretar general, Hodan Diana Mira /E N | “tocar) Aa LOCAL

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaabrud.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala