Consiliul Local decide să majoreze valoarea punctelor gospodăreşti concesionate SC Ave Sălaj Ecoserv SRL cu 52.207,20 lei, pentru modernizarea punctelor gospodăreşti din patrimoniul public şi să includă aceste bunuri în lista de bunuri returnate către municipiu. De asemenea, se adaugă în patrimoniul public 60 de eurocontainere, total 31.025,22 lei, preluate în urma investiţiilor la obiectivul de „suplimentarea şi înlocuirea recipienţilor de colectare a deşeurilor”, recepţia fiind în baza unui proces-verbal. Practic, locuitorii pot vedea o creştere a valorii bunurilor publice concesionate şi introducerea unor noi containere de colectare a deşeurilor în oraş.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se majorează valoarea punctelor gospodăreşti, proprietatea publică a municipiului Zalău, concesionate la SC Ave Sălaj Ecoserv S.R.L în baza contractului de concesiune nr. 17146/2006, cu valoarea bunurilor şi lucrărilor realizate din fondul de dezvoltare în scopul modernizării punctelor gospodăreşti, recepționate în baza proceselor verbale de recepţie, în valoare totală de 52.207,20 lei, identificate conform Anexei nr. 1 la prezenta hotărâre
MUNICIPIUL ZALĂU
CONSILIUL LOCAIL
450016 - Zalău, Piaţa Iuliu Maniu nr.3, Judeţul Sălaj
Telefon: (40)/260/610550 Faz.(4031260/565 1869
http :/fsarazre. zalausj.ro e-mail: primaria zalaus].ro
HOTĂRÂREA NR.39
din 07 martie 2016
Privind majorarea valorii punctelor gospodăreşti identificate în Anexa 1, proprietatea publică a
municipiului Zalău, concesionate la SC Ave Sălaj Ecoserv S.R.L, cu valoarea bunurilor şi
lucrărilor de modernizare realizate din fondul de dezvoltare
Consiliul Local al municipiului Zalău
Având în vedere:
-Referatul Direcţiei Patrimoniu nr.4963 din 27.01.2016;
-Contractul nr.17146/2006 privind prestarea serviciului public de salubrizare, respectiv
activitatea de precolectare, colectare, transport şi depozitare a deşeurilor municipale, încheiat cu SC
Ave Sălaj Ecoserv SRL Zalău;
-Legea nr.51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice, republicată;
-Legea nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităţilor;
-dispoziţiile art. 36 alin. (2) lit. c, d, alin. (5), alin.(6), art. 115 alin. (1) lit. b şi art. 123 alin.
(1) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, cu modificările ulterioare,
În temeiul art. 45 alin. (3) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, cu
modificările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se majorează valoarea punctelor gospodăreşti, proprietatea publică a municipiului
Zalău, concesionate la SC Ave Sălaj Ecoserv S.R.L în baza contractului de concesiune nr.
17146/2006, cu valoarea bunurilor şi lucrărilor realizate din fondul de dezvoltare în scopul
modernizării punctelor gospodăreşti, recepționate în baza proceselor verbale de recepţie, în valoare
totală de 52.207,20 lei, identificate conform Anexei nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art.2. Se completează lista bunurilor de retur proprietatea publică a Municipiului Zalău, date
în concesiune la SC Ave Ecoserv Sălaj S.R.L, cu bunurile dobândite de operatorul serviciului public
de salubritate din fondul de dezvoltare, reprezentând eurocontainere — 60 bucăţi în valoare totală de
31.025,22 lei, recepționate în baza Procesului verbal de predare-primire nr. 8632 din 12.11.2015 la
terminarea lucrărilor de investiţii la obiectivul „suplimentarea şi înlocuirea _recipienţilor de
colectare a deşeurilor din Municipiul Zalău”, identificate conform Anexei nr. 2 la prezenta hotărâre.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Patrimoniu.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică cu :
-Instituţia Prefectului Judeţului Sălaj,
-Consiliul Judeţean Sălaj,
-Primarul municipiului Zalău,
-Direcţia Patrimoniu,
-Direcţia Economică,
-Direcţia Administraţie Publică Locală,
- SC Ave Ecoserv Sălaj SRL.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ OWN 2 CONTRASEMNEAZĂ,
Lupa ieloan| [Oz SECRETAR
Potraviţă Stei
DAPL/SJ/HA/5 EX.
privind bunurile de retur achiziţionate din fondul de dezvoltare date in concesiune la SC Ave Ecoserv Salaj SRL Zalău
conform Proceselor verbale de receptie nr.7604 din 30.09.2015 şi nr. 9737din 31.12.2015 şi Procesul verbal de inventar
nr.68126/25.11.2015
450015
- Zalâu,
Telefon: CADIF2650r6 10550
http 2 d sazarsaz. zalaus j.ro
ANEXA 1 la HCL nr. 39 din 07.03.2016
TOILUINICIPIUIUI. ZLAILĂTI
COOONSEE.EUIE. IOCAN.
Piaţa Iuliu Maniu nr.3, Judeţul Sălaj
Fax (403/2250 /56 1859
e-mail: primariafăzalausi.ro
DP/SP/C.L-2ex
Val. de
Nr. crtINr. Inv Denumirea bunului U.M | Cant. |Val. initiala | majorare | Val. Finala
Punct gospodaresc nr 14 cart Stadion, PV receptie
1___| 10514|str Mihai Eminescu, bl E2 BUC.|_1 7.423,44|__4.876,19 12.299,63 nr.7604/30.09.2015
Punct gospodaresc nr 16, str Olarilor, PV receptie
2__| 10516]bloc 9 BUC.|_1 4.057,20|__ 5.370,70 9.427,90] ___nr.7604/30.09.2015
Punct gospodaresc nr. PV receptie
3__| 10517]17,str.C.Coposu, bloc P+10 BUC.|_ 1 11.416,87 209,22 11.626,09 nr.7604/30.09.2015
Punct gospodaresc nr.56, PV receptie
4 | 10556]cart.S.Barnutiu, str.Sf. Vineri, bl.A14 |BUC.| 1 2.434,72]___6.432,86 8.867,58|____nr.7604/30.09.2015
Punct gospodaresc nr 58, cart PV receptie
5__| 10558|S.Barnutiu, str Sf Vineri, bl B17 BUC.| 1 2.058,74|__ 6.364,85 8.423,59 nr.7604/30.09.2015
Punct gospodaresc nr 55, cart PV receptie
6 10555|S.Barnutiu, str Sf Vineri, bloc C17 BUC.| 1 2.743,23] 6.590,36 9.333,59 nr.9737/31.12.2015
Punct gospodaresc nr. 82 str. C PV receptie
7. | 10582|Coposu Salcii - Luck Oil BUC.| 1 12.856,10| 6.643,16 19.499,26|____ nr.9737/31.12.2015
Punct gospodaresc nr 9, Bradet, Str Gh PV receptie
8 | 10509|Doja, bloc D58 BUC.| 1 2.343,92] 7.198,60 9.542,52|____nr.9737/31.12.2015
Punct gospodaresc nr 44, str PV receptie
9 | 10544|T.Viadimirescu,bloc Gulliver BUC.| 1 3.781,03] 8.521,26 12.302,29 nr.9737/31.12.2015
Total 49.115,25 | 52.207,20 101.322,45
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ
Lupa Ilie Ioari E SECRETAR
2
ISNILUNICIPILUL ZALĂU
CONSILIUL LOCAL.
450016 - Zalău, Piaţa Iuliu Maniu nr.3, Judeţul Sălaj
Telefon: (4031250765 10550 Faz. (4037250765 1853
http :jfsarar ae. zalausi.ro e-mail: primaria zalausj.ro
ANEXA 2 la HCL nr. 39 din 07.03.2016
privind bunurile de retur achiziționate din fondul de dezvoltare date in concesiune la SC Ave Ecoserv Salaj
SRL Zalău
conform Proces verbal de predare-primire nr.8632 din 12.11.2015 şi Proces verbal de inventar
nr.68126/25.11.2015
Val. de
Nr. crt.|Nr. Inv. Denumirea bunului U.M | Cant. | majorare Observatii
PV de predare-primire
1 17003|Eurocontainere deseuri 1.1mc BUC. | 60 31.025,22|nr.8632 din 12.11.2015
Total 31.025,22
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR
“i Asian
EA
PREȘEDINTE DE ŞED
DP/SP/C.L.-2ex
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.