· Inițiator: Primarul municipiului Zalău

HCL 320/2017 Zalău adoptată

Hotărârea nr. 320 (PDF)

Denumire
Hotărârea nr. 320 din 2017 a Consiliului Local Zalău
Emitent
Consiliul Local Zalău
Număr
320 / 2017
Inițiator
Primarul municipiului Zalău
Localitate
Zalău, județul Sălaj
Stare
adoptată
Pe scurt

S-au aprobat două liste: una cu solicitanții care au acces la locuințe sociale de închiriat din proprietatea publică a municipiului Zalău, în funcție de punctajul obținut și de criteriile din Hotărârea 120/2013; cealaltă cu solicitanții care nu au făcut dovada îndeplinirii condițiilor pentru o locuință socială, după analiză, în aceeași ordine de criterii. Pentru locuitori înseamnă că unele persoane pot primi o locuință în funcție de prioritate, în timp ce alte persoane nu îndeplinesc condițiile și nu vor primi acum, iar eventualele nemulțumiri pot fi Solutions contestate în instanță.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Lista solicitanţilor care au acces la locuinţele sociale, proprietatea publică a Municipiului Zalău, destinate închirierii, în ordinea de prioritate stabilită conform punctajului rezultat în urma analizării dosarelor pe baza criteriilor aprobate prin HCL nr. 120/20.05.2013 privind aprobarea criteriilor de acordare a locuinţelor sociale aflate în proprietatea publică a Municipiului Zalău, ce constituie Anexa 1 la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL ZALĂU CONSILIUL LOCAL. 450016 - Zalău, Piaţa Iuliu Maniu nr.3, Judeţul Sâlaj Telefon: (40)726076 10550 Faz.(40)/260/66 1859 http :/farar. zalausj.ro e-mail: primaria Bzalausj.ro HOTĂRÂREA NR. 320 din 26 octombrie 2017 privind aprobarea Listei de priorități privind solicitanţii care au acces la locuinţele sociale destinate închirierii şi a Listei solicitanţilor care nu au făcut dovada că îndeplinesc condiţiile de a primi o locuință socială proprietatea publică a Municipiului Zalău Consiliul Local al Municipiului Zalău; Având în vedere: Referatul Direcţiei Patrimoniu nr. 6524/13.10.2017 şi Procesul verbal nr. 65135 din data de 13.10.2017 încheiat de Comisia de analiză a cererilor de repartizare a locuinţelor sociale; Văzând dispoziţiile art.2 lit. c ale art. 42-48 din Legea locuinţei nr. 114/1996 şi ale art.20,21 din HG nr. 1275/2000 privind aprobarea Normelor mtodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996; Văzând dispoziţiile HCL nr.120 din 20 mai 2013 privind aprobarea criteriilor de acordare a locuinţelor sociale aflate în proprietatea publică a Municipiului Zalău; Văzând avizul Comisiilor de specialitate ale Consiliului local al municipiului Zalău; În conformitate cu dipoziţiile art.36 alin.6 lit.a pct.17 şi lit.e din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată; În temeiul art.45 alin.1 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată HOTĂRĂȘTE: Art.1. Se aprobă Lista solicitanţilor care au acces la locuinţele sociale, proprietatea publică a Municipiului Zalău, destinate închirierii, în ordinea de prioritate stabilită conform punctajului rezultat în urma analizării dosarelor pe baza criteriilor aprobate prin HCL nr. 120/20.05.2013 privind aprobarea criteriilor de acordare a locuinţelor sociale aflate în proprietatea publică a Municipiului Zalău, ce constituie Anexa 1 la prezenta hotărâre. Art.2. Se aprobă Lista solicitanților care nu au făcut dovada că îndeplinesc condiţiile de a primi o locuinţă socială, proprietatea publică a Municipiului Zalău, destinate închirierii, în urma analizării cererilor pe baza criteriilor aprobate prin HCL nr. 120/20.05.2013 privind aprobarea criteriilor de acordare a locuinţelor sociale aflate în proprietatea publică a Municipiului Zalău, ce constituie Anexa 2 la prezenta hotărâre. Art.3. Persoanele nemulţumite pot contesta lista prevăzută la Anexa nr. | sau Anexa nr. 2, după caz, (în care se regăsesc) la instanța de contencios administrativ-Tribunalul Sălaj, în condiţiile Legii nr. 554/2004. Art.4. Cu ducerea la îndeplinire se încredințează Direcţia Patrimoniu care va aduce la cunoştinţa peroanelor interesate prezenta hotărâre, prin afişare. Art.5. Prezenta hotărâre se comunică cu : - Instituţia Prefectului judeţului Sălaj - Primarul municipiului Zalău - Direcţia administraţie publică locală - Direcţia Patrimoniu, Direcţia Economică, DASC - Afişare la sediul instituției sie PREŞEDINTE D ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ, SECRETAR: Potraviţă Siețian î) CN DAPL/BALA/VR/Sex ANEXA 1 la HCL nr. 320/26.10.2017 Lista solicitanţilor care au acces la locuinţele sociale destinate închirierii în ordinea de prioritate stabilită conform punctajului rezultat în urma aplicării criteriilor de ierarhizare aprobate Nr. NUMELE PUNCTAJ Crt. OBȚINUT 1 | POP SERGIU 16,5 2 | SERBAN REGHINA 16 3 | GENGJANOS JOZSEF ROLLY 14 4 | OPRIŞDOREL 14 5 | POTOACĂ ALEXANDRA 12 6 GORON ŞUŞMAN IOANA AURELIA IN! 7 OROSZ VIORICA 8 8 KALLAY BELA 8 9 MAIOR TIBERIU 75 CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR ra re Stelian ANEXA 2 la HCL nr. 320/26.10.2017 Lista solicitanţilor care nu au acces la locuinţele sociale destinate închirierii, rezultată în urma aplicării criteriilor de ierarhizare aprobate Nr.crt. Solicitant Data și nr. solicitării 1 Porumb Daniela 18.10.2006/39730 2 Simonfi Laszlo-Mihai 06.11.2006/42472 3 Horvath Kocze Cristina 08.11.2006/42954 4 Secară Fabian 10.11.2006/43400 5 Apetrea Marius 23.11.2006/45213 6 Bican Mihaela 04.01.2007/280 7 Man Maria 10.01.2007/1087 8 luga Angela 11.01.2007/1215 9 Lacătuş Mia 17.01.2007/2244 10 Pintea loana Mariana 22.01.2007/3030 11 Bonciu Adrian Florin 22.01.2007/3043 12 Păuşan Cristian-Cosmin 23.01.2007/3301 13 Demian Traian Dorin 01.02.2007/5602 14 Grancsa Lajos 07.02.2007/6714 15 Dragoş Mihaela Delia 01.03.2007/10410 16 Ardelean Teodor Nicolae 05.03.2007/10854 17 Kerezsi Bianca Maria 13.03.2007/12036 18 Varga loviţă 19.03.2007/12876 19 Boca Dorin 28.03.2007/14461 20 Hrihor Nicoleta 29.03.2007/14777 21 Panc Camelia Maria 04.04.2007/15548 22 Ghiuruţan Ovidiu Petre 04.04.2007/15549 23 Moldovan Nicolae 11.04.2007/16109 24 Sztojka Rozalia 11.04.2007/16112 25 Filip lrina Emilia 17.02.2016/10851 26 Dragoş Florina Adriana 03.05.2007/19541 27 Lazar loan Stefan 25.05.2007/22992 28 Maios llie 06.06.2007/24932 29 Almaş Mihaela-Lorena 06.06.2007/24943 30 Huluban losif Dănuţ 11.06.2007/25519 31 Fărcaş Simona Aurelia 14.06.2007/26162 32 Tudor Aurora Sanda 18.06.2007/26624 33 Vlaicu Marcela 18.06.2007/26384 34 Sav Clara 19.06.2007/26777 35 Merias Elisabeta 02.07.2007/28819 36 Pura Mihai 21.06.2007/27322 37 Fanca Dorel 04.07.2007/29456 38 Sabou Amalia 09.07.2007/30195 39 Lehene Caludia Maria 18.07.2007/31898 40 lancău Dumitru 30.08.2007/38285 PU] Domuţa Mihai 23.07.2007/32563 42 Kovacs Zsuzsanna Melinda 31.07.2007/33847 43 Vitan Viola 01.08.2007/33953 44 Toderean Mircea 03.08.2007/34479 45 Varga Daniel 03.09.2007/38609 46 Vaszi Romulus 05.09.2007/39074 — [= 47 Gog Felicia 11.09.2007/39782 48 Baidoc Elisabeta 25.09.2007/41878 49 Vitan Lajos 23.10.2007/46806 50 Tout Florentina 09.10.2007/44322 51 Rezmiveş Vasile și Crenguţa 11.10.2007/44863 52 Kovacs Maria 26.10.2007/47500 53 Vaszi Adalbert losif 06.11.2007/49361 54 Chiperi Florin Stefan 05.11.2007/49006 55 Lakatuş Claudiu 16.01.2008/2276 56 Pantea lonuţ 28.01.2008/4525 57. Ciupe Daniela 17.01.2008/2321 58 Pirui Alexandru 21.01.2008/3174 59 Bortesiu Lucreția 11.01.2008/1348 60 Negruti Reghina 05.02.2008/6269 61 Talos Mariana Dorina 13.02.2008/7960 62 Milonean Dan 13.02.2008/7976 63 Chichisan Claudiu Cornel 09.04.2008/17952 64 Szoboszlai Claudiu Dorel 10.03.2008/12496 65 Zdroba Vasile Daniel 31.03.2008/16377 66 Orosz Radu Alexe 16.04.2008/19194 67 Nagy A. Clara 04.03.2008/11601 68 Florea Călin 14.03.2008/13568 69 Deneş Emilia 11.04.2008/18514 70 Dobrai Rozalia 14.05.2008/23270 71 Tout Adrian C. 12.05.2008/12994 72 Colciar loan Ciprian 05.06.2008/26894 73 Lakatos Claudiu 14.07.2008/32755 74 Criste Simona Cornelia 23.07.2008/34731 75 Costea Viorel 22.07.2008/34427 76 Lakatos Traian 24.07.2008/34925 77 Varga Maria 24.07.2008/34970 78 Gherebenes loan 23.07.2008/34566 79 lorga Ana 06.08.2008/37283 80 Sîncrăian Adrian 27.08.2008/40217 81 Biris Romeo 13.08.2008/38354 82 Vaszi Viorica Ecaterina 11.09.2008/42353 83 Pop loana 02.09.2008/40975 84 Tăut Grigore Călin 12.09.2008/42531 85 Hamzai loan 12.09.2008/42608 86 Puşcaş Teofil 26.09.2008/44747 87 Lazar loana Marian 16.09.2008/42875 88 Crecan Cornel 09.09.2008/42036 89 Meghesi Raluca 16.10.2008/47634 90 Lingurar Gheorghe 27.10.2008/49411 91 Blaga Liviu 06.11.2008/51217 92 Coloji Liviu 04.11.2008/50843 93 Baciu Gavrila loan 03.11.2008/50616 94 Pintea Mihaela lleana 04.11.2008/50834 95 Sava Laura lia 04.11.2008/50842 96 Covaciu Felician Mircea 21.11.2008/53989 97 Groza Elena 21.10.2008/48422 98 Runcan Florin Emil 16.12.2008./59784 99 Vaszi Natalia 17.11.2008753049 100 Rostaş Gheorghe 17.11.2008/53046 101 Varga Oanoş 17.11.2008/53050 102 lelciu Nicolae Vlad 13.11.2008752511 103 Restaş Eva 02.12.2008/55462 a. i 104 Pintyi Olga 02.12.2008/55467 105 Gabor Rudolf 15.12.2008/59169 106 Rostas Maria 18.12.2008-61555 107 Zaha Ana şi Vasile 17.11.2008/53025 108 Paşca Mihaela Ramona 17.11.2008/53080 109 Prodan Agneta loana 18.12.2008/61398 110 Mărieş Carmen 18.12.2008/61421 111 Megyesi Alexandru 15.12.2008/59278 112 Vitan Vilma 18.12.2008/61551 113 Gabor Veronica 19.12.2008/61936 114 Kalosi Berta 04.01.2009/69 115 Szucs Aladar 09.01.2009/926 116 Găvriluţ Floare 13.01.2009/1443 117 Gorgyan Maria 16.01.2009/2375 118 Murani Milan 19.01.2009/2578 119 Csigi Gyula 22.01.2009/3712 120 Rus Ludovica 22.01.2009/3559 121 Sabou Adrian 27.01.2009/4503 122 Costan Marinel 04.02.2009/6544 123 Restas Istvan 27.01.2009/4569 124 Meseşan Toma 22.01.2009/3690 125 Kallay Adela 27.01.2009/4482 126 Budai Vasile 28.01.2009/4827 127 Solomon Ana 06.02.2009/2017 128 lancau Cristian Lucian 26.02.2009/10759 129 Muresan Nicolae si Gudea lonel 10.02.2009/7425 130 Andreas Nicolae Marius 12.02.2009/8169 131 Mastan Elena 04.03.2009/12058 132 Ghiurca loan 24.02.2009/10123 133 Tamas Marta |ldiko 17.02.2009/8947 134 Kalosi Berta 04.01.2009/69 135 Budai Vasile 28.01.2009/4827 136 Kallo Gruţi 24.02.2009/10336 137 Rapolţi loana 06.03.2009/12672 138 Lupşe Dorin Florin 09.03.2009/12954 139 Dumitru Daniela-Nicoleta 16.03.2009/14364 140 Seres Traian Daniel 19.03.2009/15189 141 Onicaş Diana şi Petru 30.03.2009/17271 142 Noje Andreea 30.03.2009/17261 143 Vitan Szeves 27.04.2009/21971 144 Rad Mariana 08.05.2009/24437 145 Manoilă Roze 13.05.2009/25331 146 Varga lanoş 20.05.2009/26478 147 Silaghi luliana 20.05.2009/26372 148 Vaszi luliana 20.05.2009/26471 149 Dragoş Traian 10.06.2009/29926 150 Vitan Csaba 10.06.2009/30142 151 Nagy losif Istvan 12.06.2009/30425 152 Ursan Felician 30.06.2009/33397 153 Cacuci Romeo -Dacian 27.07.2009/37664 154 Banciu Cristina-Dana 11.08.2009/39826 155 Rostaş Elena 14.08.2009/40410 156 Balint Cristofor Cristina 04.11.2014/58866 157 Cristea Angela 28.09.2009/48247 158 Tescar loan 23.09.2009/47635 159 Balogh Tatiana 21.09.2009/46999 160 Rus Valeria 07.10.2009/50390 d "3 161 Bologh Arun 08.10.2009/50472 162 Restaş Istvan 19.10.2009/52373 163 Gabor Piroska 19.10.2009/52372 164 Lingurar Ovidiu 29.10.2009/54643 165 Budai Alexandru 09.11.2009/56365 166 Conde Elisabeta 12.11.2009/57865 167 Cobzaş Terezia 17.11.2009/57854 168 Şerban Lămiiţa 02.12.2009/59915 169 Păun Nicoleta 09.12.2009/61550 170 Taloş Lucian Dorin 17.12.2009/62911 171 Barcsa Regina 04.01.2010/66 172 Gabor Piroska 05.01.2010/326 173 Vitan Mihaela 05.01.2010/314 174 Szabo Ludovic 07.01.2010/601 175 Boca Cornelia 13.01.2010/1435 176 Bal George 13.01.2010/1509 177 Barcsa lanoş 26.01.2010/3526 178 Varga Bela 24.02.2010/8657N.A 179 Mureşan Violeta Letiţia 10.03.2010/11547 180 Abrudan Sabina 10.03.2010/11600 181 Prodan Nicolae 15.03.2010/12245 182 Irimia Vasile 24.03.2010/13988 183 Dănescu lonuţ 14.04.2010/16934 184 Rus Dana 20.04.2010/17992 185 Pop Magdalena 13.05.2010/22164 186 Suto Eniko 13.05.2010/22162 187 David Rodica 03.06.2010/24935 188 loviţă Gabriel 21.06.2010/27641 189 Zaharia Luiza 21.06.2010/27692 190 Groza Florea lacob 06.07.2010/30232 191 Ferghete Ana 05.07.2010/29811 192 Dehelean Sorin 27.07.2010/33881 193 Gomboş Ibolya 30.07.2010/34726 194 Sălăjan Maria 05.08.2010/35538 195 Ţurcaş lonela Nicoleta 06.08.2010/35768 196 Torje Diana Cristina 14.09.2010/41917 197 Sencovici Elisabeta 28.09.201044331 198 Kallai Tibor 21.09.2010/43065 199 Imre Anda Maria 27.10.2010/49365 200 Vitan Elisabeta 16.11.2010/52649 201 Boldizsar Bela Zoltan 23.11.2010/53803 202 Carastoian Alin 29.11.2010/55034 203 Pordea Vasile-loan 15.12.2010/58277 204 Filip Monica 21.12.2010/59323 205 Şerban Andrei 30.12.2010/60504 206 Erdei Hajnalka 03.01.2011/110 207 Varga Cristian 13.01.2011 N.A. 208 Dragomir Luminiţa 14.01.2011/1941 209 Taloş Timea lolan 14.01.2011/2055 210 Nagy Edith Emilia 26.01.2011/5990 211 Bârsan Dalia 07.02.2011/8109. 212 Dehelean Sorin 16.02.2011/10037 213 Şanari Daniel 18.02.2011/10595 214 But Mirabela Codruta 24.02.2011/11628 215 Lingurar Ludovica 10.03.2011/14151 216 Vitan Gabor 21.03.2011/16117 217 Briscan Lucia Maria 18.04.2011/21052 < 4 218 Rostas Lavinia 27.04.2011/8051 219 llyes Maria 29.04/2011/22471 220 Recean Nicolae 24.05.2011/26527 221 Tout Judit 04.01.2015/63513 222 Kulcsar lren 01.06.2011/27981 223 Gherebenes Ovidiu 06.06.2011/28804 224 Prodan Claudia Ecaterina 14.06.2012/27811 225 Şerban Rodica 29.09.2011/47260 226 Laza Elisabeta 05.10.2011/48220 227 Laza Cristina Anca 12/10/2011/49714 228 Chiş Salonica 07.10.2011/48962 229 Gal Vasile loan 01.11.2011/52604 230 Bogdandi loana Cornelia 24.11/2011/56339 231 Vitan Eva 28.11.2011/56890 232 Piros luliana 11.01.2012/1293 233 Lakatos Nicolae 25/01/2012/3909 234 Cornis Mariana 24/02/2012/9484 235 Spataru Daniel 02.03.2012/10676 236 Pripon Rodica 15.05.2012/23028 237 Balan Neculai 29.05.2012/25267 238 Sindila loan 17.07.2012/33009 239 Varga Augusta 03.07.2012/30713 240 Kuczitar Maria 03.09.2012/40090 241 Serban Rodica 27.07.2012/35069 242 Bursuc Maria 03.08.2012/36101 243 Dascalu Florin Cosmin 17/08/2012/37930 244 Potoaca Oana Laura 06.09.2012/40895 245 Craete Aurelia 19.09.2012/43123 246 Lazar Cosmin Florin 21.09.2012/43601 247 Lingurar Augusta 26.09.2012/44427 248 Lazar Alin Marian 03.10.2012/43599 249 luga Vasile 12.09.2012/41891 250 Nagy Kaszta Katalin 15.10.2012/48084 251 Adi Melinda 29.01.2015/5354 252 Bartha Francisc 22.10.2012/49204 253 Filip Noemi-Ybolia 15.10.2012/48079 254 Mierea Lisca Corina 30.10.2012/50825 255 Szasz Csontos Sorin 24.10.2012/49823 256 Criste Adrian Florin 13.11.2012/53155 257 Serban Ledentia 19.11.2012/54303 258 Salajan Violeta 28.11.2012/55882 259 Calota Reghina 28.11.2012/55934 260 Ardelean Teofil 08.01.2013/886 261 Musesan Vasile Dan 07.01.2013/529 262 Muresan Florina 25.01.2013/4214 263 Gherebenes Ovidiu 30.01.2013/5163 264 Pojar Andreea 29.01.2013/4777 265 Chisu Ramona Daniela 07.02.2013/7011 266 Cuibus Cornel 08.02.2013/6930 267 Mărcuş Petru 19.02.2013/8479 268 Caba Ludovica 12.03.2013/12731 269 Abadani Rozalia 18.03.2013/13814 270 Gabor Gita 26.03.2013/15226 271 Pop Adriana Viorica 15735/28.03.2013 272 Ghiurutan Zamfir 12.04.2013/18646 273 Darko Hortensia E. 15.04.2013/19160 274 Gabor Ludovic 29.04.2013/21843 _ 275 Pop Aurora 15.04.2013/23865 276 Leleczi Ludovica 14.05.2013/23608 277 Balogh Paulina 03.06.2013/27128 278 Balanean Elvira 03.06.2013/27216 279 Danciu Adriana Flavia 14.06.2013/29350 280 Rat Daniel Cătălin 11.06.2013-28591 281 Kui Anca Tatiana 11.06.2013/28593 282 Albu Cristina Emilia 26.06.2013/31264 283 Coste Sorin Liviu 26.06.2013/31275 284 Peto Edit Eszter 08.07.2013/33456 285 Piros luliana 25.07.2013/36879 286 Suciu Constantin Marius 10.07.2013/34069 287 Harga Calin 03.09.2013/43375 288 Bal Aurica Mihaela 27.09.2013/47827 289 Boldizsar Anca Cristina 06.01.2014/167 290 Varga Augustin 06.01.2014/51 291 Hamza luliu 11.02.2014/6890 292 Moldovan Viorel 14.02.2014/7704 293 Florea Andreea Monika 22.01.2014/3204 294 Restas Katalin 03.03.2014/10895 295 Gabor Lajos 03.03.2014/10906 296 Barcsa lldiko 04.03.2014/11377 297 Gabor Zsuzsanna 04.03.2014/11402 298 Varga Adriana Livia 05.03.2014/11596 299 Stefanuta Ana 07.03.2014/12163 300 Marian Lucica 20.03.2014/14854 301 Serban Gianina Raluca 20.03.2014/15000 302 Restas Istvan 28.03.2014/16525 303 Restas Klara 31.03.2014/17008 304 Restas Zsuzsanna 28.03.2014/16524 305 Restas Susana 31.03.2014/16996 306 Lingurar Paulina 31.03.2014/16870 307 Restas Piroska 31.03.2014/16965 308 lancau Maria 10.04.2014/19346 309 Grancsa Maria 11.04.2014/19430 310 Borfota Emilia 07.05.2014/23445 311 Ember Radu Traian 27.06.2014/32794 312 Hanas Maria Alexandra 17.06.2014/30811 313 Varga Lucian 23.06.2014/31655 314 Varga Romeo 07.08.2014/40950 315 Covaciu luliana Felicia 14.08.2014/42582 316 Vescan Julieta 22.09.2014/49414 317 Horvat Ana Loredana 28.08.2014/44829 318 Sabau Amalia 25.09.2014/50499 319 Rostas Olga 10.11.2014/59890 320 Blaga Cornelia 15.10.2014/54773 321 Labo Ovidiu Ambrozie 17.10.2014/55575 322 Dobai Geanina 17.10.2014/55576 323 Gude Livia 08.10.2014/53276 324 Magdas Vlad Traian 03.11.2014/58463 325 Moldovan Gheorghe 04.11.2014/58866 326 Bordas Ramona Adela 21.10.2014/55953 327 Banciu Cristina Dana 05.11.2014/58997 328 Cuibuş Elvira 04.12.2014-64991 329 Bob Alina Rodica 12.12.2014/66965 330 Suciu Elena Maria 22.01.2015/3806 331 Pulusi Carmen 08.01.2015/779 5 (am 332 Chiş Camelia Mariana 02.02.2015/5629 333 Varga Angela 30.01.2015/5481 334 Varga Maria 28.01.2015/5145 335 Serban Andrei 09.03.2015/13479 336 Vaszi Natalia 09.03.2015/13584 337 Keresztes Ramona Florica 02.04.2015/19314 338 Dobai Geanina 26.03.2015/17633 339 Costan Marinel 20.04.2015/22290 340 Moldovan Anca 16.04.2015/21656 341 Negrean Salonica 21.04.2015/22464 342 Bondar Csaba Zoltan 21.04.2015/22448 343 lov Radu Teodor 18.05.2015/28024 344 Keresztes Arpad 12.05.2015/26853 345 Şerban Ledenţia (fica) 09.06.2015/33149 346 Şerban Zălin 05.06.2015732520 347 Lăcătuş Andrei 24.09.2015/54633 348 Fazakas Eva Gyongyi 08.10.2015/57774 349 Olaru Alin Viorel 15.09.2015/52531 350 Strimb Simona Nicoleta 24.11.2015/67825 351 Cirtiu Mihaela 1437/12.01.2016 352 Câmpean Viorica 1583/12.01.2016 353 Barna Stefan 6030-01.02.2016 354 Cadar Alexandru 4437125.01.2016 355 Stoica Anton 10022/15.02.2016 356 Gudea Adrian 8850/10.02.2016 357 Lingurar Mihaela 18382/15.03.2016 358 Serban Maria 2130/24.03.2016 359 Serban Călin 2128724.03.2016 360 Lingurar Călin 21291/24.03.2016 361 Serban Marius Sorin 21292/24.03.2016 362 Petric Marinel 1880/16.03.2016 363 lrimia Vasile 23624/31.03.2016 364 Pop Cristina Anca 29283/21.04.2016 365 Varga Gheroghe Vasile 36318/24.05.2016 366 Markocsan Andrei 38750/02.06.2016 367 Markocsan Luminiţa Andrada 38748/02.06.2016 368 Gabor lancu 46122/11.07.2016 369 Rostaş Erzsebet 48039/18.07.2016 370 Giurea Stefan Gheorghe 50142/27.07.2016 371 Gabor Piroska 54565/19.08.2016 372 Kulcsar lren 57774/07.092016 373 Balanean Gratian 58261/08.09.2016 374 Gabor Stefan 72373/07.11.2016 375 Gabor Stefan 72417/07.11.2016 376 Boda Andras Robert 81539/20.12.2016 377 Serban Reghina Susana 2917/18.01.2017 378 Todoran Ramona Adela 5639/31.01.2017 379 Lacatus Laura Marta 13347/01.03.2017 380 Trocaru Corina Cristina 17397/17.03.2017 381 Lacatos Smaranda 15994/13.03.2017 382 Serban Stelian 21788/04.04.2017 383 Lazar Attila 22497/06.04.2017 384 Varga Maria 32689/24.05.2017 385 Varga Alexandru Robert 35458/08.06.2017 386 Spătar Florin Călin 35069/07.06.2017 387 Markocsan Anamaria 35103/07.06.2017 388 Geng Ildiko 38677/21.06.2017 CONTRASEMNEAZĂ, SECRETAR: i | MU NA

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.zalausj.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă