HCL 138/2016 Zalău adoptată

Hotărârea nr. 138 (PDF)

Denumire
Hotărârea nr. 138 din 2016 a Consiliului Local Zalău
Emitent
Consiliul Local Zalău
Număr
138 / 2016
Localitate
Zalău, județul Sălaj
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local decide închirierea directă a unui spațiu din clădirea Transilvania, corp A, etaj 1, camerele 17 și 18, către Organizația Județeană Sălaj a Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat, pentru sediu de partid, pe o perioadă de 5 ani cu posibilitate de prelungire. Spațiul are aproximativ 45,47 mp (din care utili 33,31 mp) plus teren aferent 29,55 mp și o cotă din părți comune, iar chiria este de 1,5 lei pe mp pe lună, conform tarifelor locale. Decizia afectează locuitorii prin folosirea unei părți dintr-un imobil istoric al municipiului drept sediu politic, cu prevedere de prelungire în baza acordului părților.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se închiriază prin atribuire directă în favoarea Organizaţiei Judeţene Sălaj a Partidului Naţional Țărănesc Creştin Democrat, un spaţiu situat în Municipiul Zalău, P-ţa luliu Maniu, nr. 4-6, clădirea Transilvania, Corp A, etaj 1, camera 17 şi 18, identificat în CF 55028, clasat ca Monument Istoric, grupa valorică B, cod din Lista Monumentelor Istorice SJ-Il-m-B-04992, cu o suprafață totală de 45,47 mp, din care suprafața utilă de 33,31 mp şi 12,16 mp cotă parte din părți comune (grup social, holuri de acces), având o valoare de inventar de 111.781,18 lei (reevaluare 31.12.2015) şi teren…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL ZALĂU CONSILIUL LOCAL 450016 - Zalău, Piaţa Iuliu Maniu nr.3, Judeţul Sălaj Telefon: (40)/26076 10550 Fax.(40)/7260/661869 http :/faraw. zalausj.ro e-mail: primaria Dzalausj.ro HOTĂRÂREA NR. 138 din 16 mai 2016 privind administrarea unor spaţii proprietatea Municipiului Zalău situate în Piaţa Iuliu Maniu, Clădirea Transilvania corp A, respectiv închirierea prin atribuire directă în favoarea Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat — Filiala Sălaj a unui spaţiu, cu destinaţia de sediu pentru partid politic Consiliul local al municipiului Zalău; Având în vedere: Referatul Direcţiei Patrimoniu nr.29225/2 1.04.2016, Cererea nr. 78/15.04.2016; Văzând prevederilor art.861 alin.(3) din Codul civil; prevederile art.4 din Legea nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată; prevederile art. 26 alin.(1) din Legea nr.334 din 17 iulie 2006 privind finanțarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, prevederile HCL nr.302/2014 — privind stabilirea modului de administrare a spaţiilor din imobilul “Clădirea Transilvania” şi HCL nr.260 din 09 noiembrie 2015; În baza dispoziţiilor art.36 alin.(2) lit.c, art.115 alin.(1) lit.b şi ale art.123 alin.(1) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată; În temeiul art. 45 alin.(3) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată; HOTĂRĂȘTE Art.1 Se închiriază prin atribuire directă în favoarea Organizaţiei Judeţene Sălaj a Partidului Naţional Țărănesc Creştin Democrat, un spaţiu situat în Municipiul Zalău, P-ţa luliu Maniu, nr. 4-6, clădirea Transilvania, Corp A, etaj 1, camera 17 şi 18, identificat în CF 55028, clasat ca Monument Istoric, grupa valorică B, cod din Lista Monumentelor Istorice SJ-Il-m-B-04992, cu o suprafață totală de 45,47 mp, din care suprafața utilă de 33,31 mp şi 12,16 mp cotă parte din părți comune (grup social, holuri de acces), având o valoare de inventar de 111.781,18 lei (reevaluare 31.12.2015) şi teren aferent în suprafață de 29,55 mp, cu destinaţia de sediu pentru partid politic, pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire prin acordul părţilor. Tariful de închiriere este de 1,5 lei/mp/lună conform punctului 1.11 „sedii partide politice și cabinete parlamentari”, anexa II din HCL nr. 260 din 09 noiembrie 2015 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2016, a tarifelor şi chiriilor pentru administrarea bunurilor ce aparţin domeniului public şi privat al municipiului Zalău. Art.2 Se actualizează Anexa privind stabilirea modului de administrare a spaţiilor din imobilul „Clădirea Transilvania”, conform Anexei 1 la prezenta hotărâre. Art.3 Chiriașul spaţiului situat în clădirea Transilvania are obligaţia să suporte cheltuielile cu utilităţile necesare — apă, canal, energie electrică, gaz, etc, iar modalitatea de facturare şi plată a utilităţilor se va stabili prin contract sau printr-o convenție. Art.4 La data adoptării prezentei se abrogă Anexa 1 la HCL nr.98 din 18 aprilie 2016. Art.5 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Patrimoniu care va proceda la predarea spaţiului si la încheierea contractului de închiriere. Art.6 Prezenta hotărâre se comunică cu: - Instituţia Prefectului - judeţul Sălaj; - Primarul municipiului Zalău; - Direcţia administraţie publică locală; - Direcţia patrimoniu; -Direcţia economică; -Organizaţia Judeţeană Sălaj a Partidului Naţional Țărănesc Creștin Democrat. A /a / PREŞEDINTE DE ŞED 7 13 SC CONTRASEMNEAZĂ, Lupa Ilie Ioan E = SECRETAR: | Potreți telian DAPL/SI/MC-5 ex A) ş k | N , € / Ă A i MUNICIPIUL ZALĂU CONSILIUL LOCALI. 450016 - Zalău, Piaţa Iuliu Maniu nr.3, Judeţul Sălaj Telefon: (4037/250765 10550 Faz.(40)7260/56 1859 http : fara. zalausj.ro e-mail: primaria Dzalausj.ro Anexa 1 La HCL nr. 138 din 16.05.2016 Actualizarea modului de administrare a spaţiilor din Clădirea Transilvania — monument istoric situată în municipiul Zalău, Piaţa luliu Maniu nr. 3-5 Corp cladire din cladirea Ne. Grt Transilvania / nr. cam.| SUPRAFAŢA (mp) ADMINSTICATCR 1 corp A Parter - camera 1 11,83 DGADP 2 corp A Parter camera 1! 29,12 DGADP 3 corp A Parter camera 2 3,6 PMZ 4 corp A Parter camera 2' 12,7 PMZ 5 corp A Parter camera 3 15,68 PMZ 6 corp A Parter camera 4 28,03 PMZ 7 corp A Parter camera 5 12,11 Uniunea jud a pensionarilor corp A Parter camera corp A 8 Parter 6 8,79 Fundatia Acasa 9 corp A Parter camera 7 15,44 Fundatia Acasa 10 corp A Parter hol +casa scarii 38,65 parti comune spatiu închiriat dispecerat Gold 11 corp A Parter 22 13,38 Taxi SRL 12 corp A Parter 23 42,25 Biblioteca Judeteana 13 corp A Parter 23 5,56 Biblioteca Judeteana 14 corp A Parter Grup sanitar 1,52 Biblioteca Judeteana 238,66 15 Corp A Etaj casa scarii 31,98 parti comune 16 Corp A Et.CORIDOR 61,31 parti comune 17 Corp A Et.grup sanitar F 11,7 parti comune 18 Corp A Et.HOL grup sanitar F 3,28 parti comune 19 Corp A Et. grup sanitar M 10,15 parti comune Asociaţia ZONA 20 Corp A Et.camera 8 12,67 METROPOLITANA 21 Corp A Et.camera 9 14,65 ZONA METROPOLITANA 22 Corp A Et.camera10 29,45 ACoR - MUN Zalau 23 Corp A Et.camera11 12,87 ACoR - MUN Zalau 24 Corp A Et.camera12 8,51 ACoR - MUN Zalau 25 Corp A Et.camera13 21,29 PMZ 26 Corp A Et.camera14 33,41 PMZ 27 Corp A Et.camera 15 20,5 ASOCIATIA Lumina Silvana 28 Corp A Et.camera16 21,48 PMZ 29 Corp A Et.camera17 12:77 PNTCD 30 Corp A Et.camera18 20,54 PNTCD 31 Corp A Et.camera19 11,38 PARTIDUL ALDE 32 Corp A Et.camera20 18,32 PARTIDUL ALDE 33 Corp A Et.hol cam 12 2,63 parti comune 34 Corp A Et.casa scarii pod 3,68 parti comune 362,57 Corp B parter - SALA biblioteca 35 P01+P02 297,63 Biblioteca Judeteana 36 Corp B parter 1. hol + birou 24,86 Biblioteca Judeteana 37. Corp B parter 2. hol+birou + wc 28,41 Biblioteca Judeteana Corp B parter - 1. 38 P03+Coridor+grup sanitar 13,24 PMZ 39 Corp B parter - PO7 9,68 PMZ 40 Corp B parter _/ PO8 26,87 PMZ 41| Corp B parter - 2. PO9-Hol+ P14 13,75 AN Antidrog.gov 42 Corp B parter P10-11 28,07 ANA.gov 43 Corp B parter P12 9,44 ANA.gov 44 Corp B parter PO6-Hol+P05-Hol 23,2 ANA.gov 45 Corp B parter P04-Grup sanitar! 3,74 ANA.gov Corp B parter HOL +casa scarii 46 sala spectacole 32,71 Casa Municipala de Cultura 47 Corp B parter - Scara incendiu 6,47 Casa Municipala de Cultura 518,07 48 Corp B etaj Casa scarii 35,31 Casa Municipala de Cultura 49 Corp B etaj Hol 11,88 Casa Municipala de Cultura 50 Corp B etaj Depozit 6,78 Casa Municipala de Cultura 51 Corp B etaj camera 39,14 Casa Municipala de Cultura 52 Corp B etaj camera 10,37 Casa Municipala de Cultura 53 Corp B etaj magazie 4,45 Casa Municipala de Cultura 54 Corp B etaj Hol foyer 38,72 Casa Municipala de Cultura 55 Corp B etaj Grup sanitar 6,29 Casa Municipala de Cultura 56 Grup sanitar 6,85 Casa Municipala de Cultura 57 Corp B etaj sala spectacole E01 301,3 Casa Municipala de Cultura 58 Corp B etaj Terasa 11,26 Casa Municipala de Cultura 59 Corp B etaj E02-Hol 38,98 Casa Municipala de Cultura 60 Corp B etaj E03 18,6 Casa Municipala de Cultura 61 Corp B etaj Grup sanitar 2,25 Casa Municipala de Cultura 62 Corp B etaj E04 20,18 Casa Municipala de Cultura 63 Corp B etaj E06 32,04 Casa Municipala de Cultura 64 Corp B etaj E07 16,64 Casa Municipala de Cultura 65 Corp B etaj E05-Coridor 11,35 Casa Municipala de Cultura 66 Corp B etaj Terasa 28,62 Casa Municipala de Cultura 67| Corp B etaj Casa scarii - incendiu 10,89 Casa Municipala de Cultura 651,9 68 Corp C parter CAMERA P16 23,93 Biblioteca Judeteana 69 Corp C parter P17 34,14 Biblioteca Judeteana 70 Corp C parter P18 33,8 DASC 71 Corp C parter P19 19,6 DASC Corp C parter casa lift (depozit)+ 72 lift 3.5 Casa Municipala de Cultura 73 Corp C parter P22 23,71 Biblioteca Judeteana 74 Corp C parter P23 21 Biblioteca Judeteana 75 Corp C parter P24 70,59 Biblioteca Judeteana 76 subsol beci 55,23 PMZ 77 Corp C parter Birou P25 10,26 PMZ 78 Corp C parter sala expo P26 67,06 PMZ 79 Corp C parter P27-Hol 10,92 PMZ Corp C parter P29 hol + P30 grup 80 sanitar 18,96 PMZ Corp C parter P 28 birou INFOT + 81 WC 52,78 PMZ 82 Corp C parter P-31 20,02 PMZ 83 Corp C parter P32/2 14,44 PMZ 84 Corp C parter P33 48,81 PMZ 85 Corp C parter P36 30,68 PMZ 86 Corp C parter P37 25,75 PMZ 87 Corp C parter Grup sanitar 5.5 PMZ 88 Corp C parter Hol 10,04 PMZ 89 Corp C parter P41 28,95 DASC 90 Corp C parter P42 28,4 DASC DASC + Casa Municipala de 91 Corp C parter P43-Terasa 12,8 Cultura 92 Corp C parter P44 6,26 DASC 93 Corp C parter P45 3,8 DASC 94 Corp C parter P46 8,59 DASC DASC + Casa Municipala de 95 Corp C parter P40-Casa scarii 27,59 Cultura 96 Corp C parter P47-Grup sanitar 12,1 DASC 97 Corp C parter Depozit-scari 6,45 PMZ 98 Corp C parter GANG 735,66 99 Corp C et.CAMERA E08 16,09 DASC 100 Corp C et. E09-Hol 9 DASC 101 Corp C et. E10 37,47 DASC 102 Corp C et. E11 25.79 DASC 103 Corp C et. E12 35,85 DASC 104 Corp C et. E13 20,24 DASC 105 Corp C et. E14 28,17 DASC 106 Corp C et. E15 22,07 DASC 107 Corp C et. E16 31,36 DASC 108 Corp C et. E17 20 DASC 109 Corp C et. E18 36,29 DASC 110 Corp C et. E19 44,36 DASC 111 Corp C et. E20 50,03 DASC 112| Corp Cet. E21-hol +Grup sanitar 21,54 DASC 113 Corp C et. E24 21,14 Casa Municipala de Cultura 114 Corp C et. E22-E23 41,57 DASC 115 Corp C et. E25 29,75 DASC 116 Corp C et. E26-E27- Hol 15,36 Casa Municipala de Cultura 117 Corp C et. E28-E29 BIROU 47,56 Casa Municipala de Cultura 118 Corp C et. E30 BIROU 35,32 Casa Municipala de Cultura 119 Corp C et. E31 BIROU 35,72 Casa Municipala de Cultura 120 Corp C et. E33 BIROU 31,83 Casa Municipala de Cultura 121 Corp C et. E34 BIROU 32:16 Casa Municipala de Cultura 122 Corp C et. E35-Grup sanitar 13,48 Casa Municipala de Cultura DASC + Casa Municipala de 123 Corp C et. TERASA 106,48 Cultura 702,11 Corp C - pivnita (beci) 53:57 PMZ PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ /|/- CONT BABE MAAZA Lupa Ilie loan / i POTR EDO Ss /

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.zalausj.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă