Pe scurtSe aprobă a doua rectificare a bugetului local de venituri și cheltuieli pentru anul 2024. În esență, se virează la buget fonduri suplimentare (23.840 lei) pentru combustibili solizi pentru persoane și familii defavorizate, precum și fonduri defalcate din TVA pentru plata drepturilor de asistenți personali ai persoanelor cu handicap grav și indemnizațiile acestora. Pentru locuitori, înseamnă că unele cheltuieli sociale și de asistență vor fi finanțate mai bine în 2024, iar serviciile de asistență vor avea resursele necesare, în special pentru grupele vulnerabile.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
R O M Â N I A
JUDEŢUL VASLUI - COMUNA VUTCANI
CONSILIUL LOCAL
c.p-737620 – Tel:0235/429031, fax: 0235/429063, e–mail:
[email protected]
HOTĂRÂREA Nr. 19
privind a doua rectificare a bugetului local de venituri şi cheltuieli
pentru anul 2024
luând în dezbatere proiectul de hotărâre nr. 19 / 22 august 2024 privind a doua rectificare a bugetului
local de venituri şi cheltuieli pentru anul 2024;
având în vedere:
- referatul de aprobare a primarului cu privire la propunerea de rectificare a bugetului local de
venituri şi cheltuieli pentru anul 2024,
- referatul nr. (RU)5113 din 22.08.2024 întocmit de Compartimentul economic prin care s-a
comunicat faptul că a fost virată de la bugetul statului suma de 23.840,00lei reprezentând suplimentul pentru
combustibili solizi acordat persoanelor și familiilor defavorizate,
- adresa nr. VSG_STZ_5583/27.08.2024 și înregistrată la nr. RU(5244) din 29.08.2024 transmisă de
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui privind transferul sumelor defalcate din TVA pentru
cheltuieli descentralizate la nivelul comunelor, orașelor și municipiilor privind plata drepturilor asistenților
personali ai persoanelor cu handicap grav și îndemnizațiile lunare ale acestora,
- prevederile Hotararii Consiliului Local al comunei Vutcani nr.
5/2024 privind aprobarea bugetului
local de venituri şi cheltuieli pentru anul 2024;
în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (2), art. 20 alin. (1) lit. a) și art. 41 alin. (1) din Legea nr.
273/2006 privind finanţele publice locale, modificată şi completată, ale Legii bugetului de stat pentru anul
2024, nr. 421/2023;
ţinând seama de prevederile Legii nr. 24/2000, privind normele tehnice legislative pentru elaborarea
actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
luând act de:
a) raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei
Vutcani, judeţul Vaslui;
b) avizul comisiilor de specialitate nr. II și III a consiliului local;
în baza art. 129, alin. (2), lit. b), alin. (4), lit. a) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
modificat şi completat ulterior,
în temeiul art. 139, alin. (3) lit. a) şi art. 196 alin. (1) lit a) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
Consiliul local al comunei Vutcani, judeţul Vaslui, întrunit în şedinţă ordinară:
H O T Ă R Ă Ş T E
Art. 1. – Bugetul local de venituri şi cheltuieli pentru anul 2024, se rectifică astfel:
a) la partida venituri la cap. 21.42.34.00 cu suma de 23.840,00lei;
b) la partida cheltuieli la cap. 26.68.02.57 cu suma de 23.840,00lei;
Art. 2. – Bugetul local de venituri şi cheltuieli pentru anul 2024, se modifică astfel:
a) la partida venituri la cap. 21.11.02.02 se transferă suma de 160.000,00lei din trimestrul IV în
trimestrul III;
b) la partida cheltuieli la cap. 24.68.02.57 se transferă suma de 160.000,00lei din trimestrul IV în
trimestrul III;
Art. 3. – De ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri răspunde primarul comunei Vutcani.
Art. 4. – Prezenta hotărâre se comunică Primarului comunei Vutcani și Prefectului judeţului Vaslui
în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate și va fi adusă la cunoștința publicului prin
afișare.
Dată astăzi, 30 august 2024, la Vutcani.
PREŞEDINTE DE ŞEDINTĂ,
Consilier,
Toader NASTASĂ
ADOPTARE: Difuzare:
- 1 ex. la dosarul de şedinţă
- consilieri aleşi = 11
- consilieri prezenţi = 11
-
-
1 ex. la primar
1 ex. la Instituţia Prefectului - jud. Vaslui Contrasemnează:
- voturi „pentru” = 11 - 1 ex. la Compartiment economic
- voturi „contra” = 0 - 1 ex. afişare Secretarul general delegat al
- abţineri = 0 comunei Vutcani,
Cornel Bojian
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.