1 ianuarie 2021 · Inițiator: Primarul Municipiului Vulcan

HCL 9/2021 Vulcan adoptată

HCL 9 privind aprobarea Programului de măsuri pentru prevenirea şi combaterea marginalizării sociale în anul 2021

Denumire
Hotărârea nr. 9 din 2021 a Consiliului Local Vulcan
Emitent
Consiliul Local Vulcan
Număr
9 / 2021
Data
1 ianuarie 2021
Inițiator
Primarul Municipiului Vulcan
Localitate
Vulcan, județul Hunedoara
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Programul de măsuri pentru prevenirea şi combaterea marginalizării sociale în anul 2021. Ce înseamnă pentru locuitori: se monitorizează și se gestionează situațiile persoanelor și familiilor marginalizate, iar controalele și intervențiile se vor face prin Serviciul de asistență socială, cu raportări trimestriale despre cine este afectat, pentru a primi sprijin financiar sau servicii. Contestațiile pot fi făcute conform legii, iar hotărârea se comunică autorităților relevante.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Programul de măsuri pentru prevenirea şi combaterea marginalizării sociale pentru anul 2021, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI VULCAN î ROMÂNIA. Judetul HUNEDOARA. Municipiul VULCAN. 3 Teleton: + 40254570340: +40254 570011. Mobil: +40372733044. web: wiww.e-vulean.ra. E — mail: primvuleanie yahoo.com . cod ti 40254 571910 4375267 HOTARARE __NR. 9 /2021 privind aprobarea Programului de măsuri pentru prevenirea şi combaterea marginalizării sociale în anul 2021 Consiliul Local al Municipiului Vulcan, întrunit în şedinţa ordinară din data de 28.01.2021; Analizând Proiectul de hotărâre nr. 9/1/30/19.01.2021 şi Referatul de aprobare nr. 9/1/31/19.01.2021 întocmit de către Primarul Municipiului Vulcan din care reiese necesitatea și oportunitatea adoptării unei hotărâri privind aprobarea Programului de măsuri pentru prevenirea şi combaterea marginalizării sociale în anul 2021; Având în vedere Raportul nr. 6/1/32/19.01.2021 al Direcţiei de asistență socială din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Vulcan; În baza avizului Comisiilor de specialitate „Juridică şi de disciplină ”, înregistrat sub nr. 9/1/33/28.01.2021 şi „, Învăţământ, sănătate şi familie, muncă şi protecţie socială” , înregistrat sub nr. 18/1/33/28.01.2021 ale Consiliului local Vulcan; În conformitate cu prevederile art. 4, alin. (2) , din Legea nr. 116/ 2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, şi ale art. 51, art. 60 alin. (1) din H.G nr. 1149/ 2002 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 129 alin.(2) lit. a) alin. (7) lit. a) lit. b) şi art. 139 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; HOTAÂRÂŞTE: ART.1 Se aprobă Programul de măsuri pentru prevenirea şi combaterea marginalizării sociale pentru anul 2021, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART.2 În vederea aplicării măsurilor de prevenire şi combatere a marginalizării sociale, Serviciul de asistenţă socială întocmeşte situaţia privind persoanele şi familiile marginalizate social, pe care o actualizează trimestrial. ART.3 Împotriva prevederilor prezentei hotărâri se poate face contestaţie în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. ART.4 Prezenta hotărâre se comunică Prefectului Judeţului Hunedoara, Primarului Municipiului Vulcan, Direcţiei de Asistenţă Socială şi se aduce la cunoştinţă publică. Municipiul Vulcan, 28.01.2021 PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ: CONTRASEMNEAZĂ : S TAR GENERAL CONSILIER FEȘZNER ȘTEFAN FLORIN JR. ROGOBETEIMIHAELA Această hotărâre fost adoptată în şedinţă ordinară din data de 28.01.2021, cu următoarele voturi: Total consilieri locali:18 Prezenţi :16 Pentru :16 Împotrivă:0 Abţineri:0 Anexă la H.C.L nr. 9/2021 PROGRAMUL DE MĂSURI PENTRU PREVENIREA ŞI COMBATEREA MARGINALIZARII SOCIALE IN ANUL 2021 I. Asigurarea de locuinţe pentru familiile/ persoanele fără adăpost: 1. Repartizarea de locuințe din fondul locativ de stat cu prioritate familiilor sau persoanelor marginalizate social; TERMEN: PERMANENT 2. Repartizarea de locuinţe sociale pentru familiile şi persoanele care nu mai pot beneficia de locuinţă conform Legii locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. TERMEN: PERMANENT 3. Accesul la o locuinţă a persoanelor până în 35 ani aflaţi în imposibilitatea cumpărării unei locuinţe. TERMEN: PERMANENT 4. Colaborarea cu asociaţiile şi fundaţiile cu obiect de activitate specific în vederea asigurării accesului nediscriminatoriu la un adăpost pentru persoanele cu venituri reduse. TERMEN: PERMANENT II. Accesul la serviciile publice de strictă necesitate: 1. Reducerea impozitului pentip locuinţele proprietate personală cu 50%. E TERMEN: ANUAL 2. Contorizarea apei reci şi plata a 3 m.c./ persoană/ lună de apă rece din fondurile alocate din bugetul local. TERMEN: LUNAR 3. Reducerea chiriei pentru locuinţele din fondul locativ de stat cu 50%. TERMEN: LUNAR 4. Branşarea individuală a locuinţelor din fondul locativ de stat, a familiilor sau persoanelor beneficiare de venitul minim garantat, la reţeaua principală de alimentare cu apă rece şi energie electrică. TERMEN: TRIMESTRIAL 5. Asigurarea locuinţelor proprietate personală, împotriva incendiilor şi dezastrelor TERMEN: ANUAL JI. Acordarea de ajutoare materiale şi financiare familiilor aflate în situaţii de necesitate: 1. Acordarea de ajutoare financiare familiilor/ persoanelor aflate în situaţii de necesitate; TERMEN: PERMANENT 2. Acordarea de alimente persoanelor vârstnice; TERMEN: LUNAR 3. Sprijinirea persoanelor marginalizate social în vederea întocmirii cărţilor de identitate, TERMEN: PERMANENT IV Accesul la educaţie: 1. Acordarea de rechizite pentru elevi; TERMEN: SEMESTRIAL 2. Acordarea de burse sociale persoanelor de vârstă şcolară care fac parte din familii beneficiare de ajutor social; TERMEN: LUNAR 3. Consilierea şi angrenarea persoanelor tinere, fără pregătire şcolară, în vederea participării lor la cursurile de alfabetizare; TERMEN: PERMANENT 4. Consilierea copiilor și familiilor marginalizate social , în vederea prevenirii abandonului la Centrul educaţional. “ŞANSA”. TERMEN: PERMANENT 5. Consilierea si angrenarea persoanelor adulte in vederea participarii la cursurile de alfabetizare. TERMEN: PERMANENT 6. Consiliere privind gestionarea veniturilor familiei şi renunţarea la vicii. TERMEN: PERMANENT 7.Consilierea familiilor cu mulţi copii privind prevenirea sarcinilor nedorite şi igienizării locuinţelor. TERMEN: PERMANENT PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ: CONTRASEMNEAZĂ : ETAR GENERAL CONSILIER FESZNER ŞTEFAN FLORIN JR. ROGOBETE MIHAELA

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.e-vulcan.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă