25 august 2021 · Inițiator: Primarul municipiului Vulcan

HCL 89/2021 Vulcan adoptată

Hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de hotărâri ale autorității deliberative.

Denumire
Hotărârea nr. 89 din 2021 a Consiliului Local Vulcan
Emitent
Consiliul Local Vulcan
Număr
89 / 2021
Data
25 august 2021
Inițiator
Primarul municipiului Vulcan
Localitate
Vulcan, județul Hunedoara
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Regulamentul care stabilește cum se pregătesc, organizează și se circulă proiectele de hotărâri ale Consiliului Local Vulcan, inclusiv termenele, etapele și procedurile necesare. Practic, orașul va avea reguli clare despre cum se gândește, se avizează, se dezbate și se aprobă fiecare hotărâre, astfel încât să fie mai ușor de urmărit de către cetățeni și să se respecte termenele. Hotărârea mai spune că Primarul este ordonatorul principal pentru punerea în aplicare a acestui regulament.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

% CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI VULCAN (&) pi NSIp/ ROMÂNIA, Judetul HUNEDOARA, Municipiul VULCAN, 336200, Bulevardul Mihai Viteazu Nr3 e Telefon: + 40254570340; +40254570011, Mobil: +40372733044, Fax.+40254571910 web: www.e-vulcan.ro, E — mail: primvulcan(yahoo.com , cod fiscal 4375267 HOTĂRÂRE _NR. 89 /2021 pentru aprobarea Regulamentului privind măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulaţia proiectelor de hotărâri ale autorităţii deliberative Consiliul Local al Municipiului Vulcan, întrunit în şedinţa ordinară din data de 12.08.2021; Analizând Proiectul de, hotărâre nr. 76/1/30/17.06.2021 şi Referatul de aprobare al primarului municipiului Vulcan nr. 76/1/31/17.06.2021 din care reiese necesitatea și oportunitatea adoptării unei hotărâri pentru aprobarea Regulamentului privind măsurile metodologice, organizatorice, termenele şi circulaţia proiectelor de hotărâri ale autorităţii deliberative, Având în vedere Raportul nr. 85/1/32/04.08.2021 al Compartimentului A.P.C.L din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Vulcan; În baza avizului Comisiei de specialitate ”Juridică şi de disciplină”, înregistrat sub nr. 95/1/33/12.08.2021 a Consiliului Local Vulcan; În conformitate cu prevederile Părţii a III-a şi ale art. 1 alin. (2) lit. b) din Anexa nr. | din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 25 alin.(2) din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 25/2021 pentru aprobarea modelului orientativ al statutului unităţii administrativ-teritoriale, precum şi a modelului orientativ al regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului local, ale art. 4 lit. b) şi art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul prevederilor art. 129, alin. (2), lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (14) coroborat cu art. 139, art. 196 alin. (1), lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE : Art.1. Se aprobă Regulamentul privind măsurile metodologice, organizatorice, termenele şi circulaţia proiectelor de hotărâri ale autorităţii deliberative, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Primarul şi compartimentele de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului. Art.3Prezenta hotărâre poate fi atacată conform procedurii şi termenelor prevăzute de Legea nr. 544/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. Art.4.Prezenta hotărâre se comunică Prefectului Judeţului Hunedoara, Primarului Municipiului Vulcan , personalului aparatului de specialitate şi se aduce la cunoștință publică. Municipiul Vulcan, 12.08.2021 SECRETAR GENERAL E MIHAELA CONTRASEMNEAZ, JR. ROGOB i! li i) Această hotărâre fost adoptată în şedinţă ordinară din data de 12.08.2021, cu următoarele voturi: Total consilieri locali:19 Prezenţi :16 Pentru :16 Împotrivă:0 Abţineri:0 Anexa la H.C.L nr. 89/2021 REGULAMENT privind măsurile metodologice, organizatorice, termenele şi circulaţia proiectelor de hotărâri ale autorităţii deliberative CAPITOLUL | DISPOZIȚII GENERALE Art. 1 - (1) Consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu găcepţia celor care sunț date prin lege în competenta altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale. (2) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, Consiliul local adoptă hotărâri — acte administrative cu caracter normativ sau individual, în limitele stabilite prin Constituţia României sau lege şi numai în domeniile în care are competenţe şi atribuţii legale. Art. 2 - (1) Hotărârile Consiliului Local se iniţiază, se elaborează, se adoptă şi se aplică în conformitate cu dispoziţiile: Constituţiei României, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, alte acte normative în domeniu, precum şi cu principiile ordinii de drept. (2) La iniţierea şi elaborarea proiectelor de hotărâri se va avea în vedere caracterul de acte administrative de autoritate subordonate Legii, Hotărârilor şi Ordonanţelor Guvernului, altor acte de nivel superior sau de acelaşi nivel cu care se află în conexiune, precum și cu reglementările comunitare. (3) Reglementările cuprinse în hotărârile consiliului local nu pot contraveni unor prevederi din acte normative de nivel superior şi nici nu pot contraveni principiilor şi dispoziţiilor acestora. Art. 3 - Hotărârile consiliului local se adoptă pentru organizarea executării ori executarea în concret a legilor şi a celorlalte acte normative de nivel superior cu respectarea termenelor stabilite de acestea precum şi a propriilor hotărâri. CAPITOLUL II INIȚIEREA, ELABORAREA, REDACTAREA, STRUCTURA ŞI CONȚINUTUL PROIECTELOR DE HOTĂRÂRI Art. 4 - (1) Potrivit prevederilor art. 136 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, proiectele de hotărâre pot fi iniţiate de primar, de consilieri locali şi de cetăţeni. (2) Elaborarea proiectelor se face de cei care le propun, cu sprijinul secretarului general al municipiului Hunedoara şi al compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului. Art. 5 - În elaborarea proiectelor de hotărâri cu caracter normativ sau individual, după caz, se parcurg următoarele etape: b)stabilirea actelor normative care reglementează problematica respectivă și abilitatea consiliului local să stabilească măsuri pentru aplicarea lor; c)culegerea şi selectarea informaţiilor; d)prelucrarea și analizarea informaţiilor; €) elaborarea variantelor de soluţie, delimitarea celor optime ca scop şi posibilitate de înfăptuire. Art. 6 - (1) Redactarea unui proiect de hotărâre se face de către iniţiator în conformitate cu normele de tehnică legislativă (Legii nr. 24/2000), cu sprijinul secretarului general al municipiului Vulcan. şi al compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului în funcţie de obiectul acestuia. Secretarul general al municipiului Vulcan trebuie să verifice dacă proiectele de hotărâri au fost elaborate conform prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (2)(a) La redactarea unui proiect de hotărâre trebuie avute în vedere sistematizarea ideilor în text și stil:concis, clar şi precis, care să excludă orice echivoc; b)se vor folosi cuvinte în înțelesul lor curent din limba română, cu evitarea regionalismelor; c)este interzisă folosirea neologismelor, dacă există un sinonim de largă răspândire în limba română; d)exprimarea prin abrevieri a unor denumiri sau termeni se poate face numai prin explicarea în text, la prima folosire; e)utilizarea verbelor se face la timpul prezent, forma afirmativă; f)nu este permisă prezentarea unor explicaţii prin folosirea parantezelor; g)referirea în proiectul de hotărâre la un alt act normativ se face prin precizarea categoriei juridice a acestuia, a numărului sau a titlului şi a datei publicării acestui act sau numai a categoriei juridice şi a numărului, dacă astfel orice confuzie este exclusă. Art. 7 - (1) părţile constitutive ale Wynui proiect de hotărâre, șe structurează astfel: a) antet - România, Judeţul Hunedoara, Consiliul Local al municipiului Vulcan stema municipiului Vulcan numărul şi data proiectului de hotărâre, după caz; b) titlul proiectului de hotărâre - trebuie să cuprindă denumirea proiectului de hotărâre, precum şi obiectul reglementării exprimat sintetic (Proiect de hotărâre privind/pentru...). Se interzice ca denumirea proiectului de hotărâre sa fie aceeași cu cea a altui proiect de hotărâre în vigoare. În cazul în care prin hotărâre se modifică ori se completează o altă hotărâre, titlul va exprima operațiunea de modificare sau de completare a hotărârii avută în vedere. c) formula introductivă - cuprinde denumirea autorităţii emitente (Consiliul Local al municipiului Vulcan adoptă prezenta hotărâre... d) preambul - enunță în sinteză, scopul şi după caz, motivarea proiectului de hotărâre, temeiul de fapt. În preambul se menţionează referatul de aprobare al iniţiatorului, raportul de specialitate al compartimentului de resort, respectiv avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului local al municipiului Vulcan, alte avize prevăzute de lege, după caz, precum și temeiurile juridice pe baza şi în executarea cărora proiectul de hotărâre a fost iniţiat. Dacă se invocă ordine, instrucţiuni, circulare ori alte acte normative emise de autorităţile administraţiei publice centrale şi care nu sunt publicate în Monitorul Oficial, acestea se vor depune în copie conformă cu originalul, odată cu proiectul de hotărâre. e) partea dispozitivă - reprezintă conţinutul propriu-zis al proiectului de hotărâre. 13) atestarea autenticităţii - proiectul de hotărâre se semnează de către iniţiator şi se avizează pentru legalitate de către secretarul general al municipiului Vulcan, se datează și se numerotează ăn registru special.Secretarului general al municipiului Vulcan îi revine şi sarcina de a verifica dacă proiectul de hotărâre este conform cu prevederile legale, dacă se integrează organic în sistemul legislaţiei și dacă nu depășește competenţa consiliului local. (2) Elementul structural de bază al părţii dispozitive îl constituie articolul. Acesta se numerotează în continuare, în ordinea din text, de la începutul până la sfârşitul hotărârii, cu cifre arabe. Dacă proiectul de hotărâre cuprinde un singur articol, acesta se va defini prin expresia "Articol unic ”. (3)Alineatul este o sub diviziune a articolului, care de regulă este constituit dintr-o singură propoziție sau frază, dar dacă acest lucru nu este posibil se pot adăuga noi propoziţii sau fraze, separate prin punct şi virgulă. Alineatul se evidenţiază printr-o uşoară retragere de la alinierea textului pe verticală. În proiectele de hotărâre cu o anumită întindere, dacă un articol are unul sau mai multe alineate, acestea se numerotează la începutul fiecăruia cu cifre arabe cuprinse în paranteză. (4)Enumerările în textul unui articol sau alineat se prezintă distinct prin utilizarea literelor alfabetului românesc şi nu prin liniuţe sau alte semne grafice. (5)Ultimul articol dintr-un proiect de hotărâre va cuprinde în mod obligatoriu denumirea autorităţilor, instituţiilor şi persoanelor interesate de conţinutul hotărârii, precum şi ale compartimentelor de resort pentru a se asigura comunicarea lor. Art. 8 - (1) La redactarea textului unui proiect de hotărâre se pot folosi, ca şi părţi componente a acestuia, anexe care conțin prevederi ce cuprind exprimări cifrice, desene, tabele, planuri sau alte asemenea. (2) Pot constitui anexe la un proiect de hotărâre reglementările ce trebuie aprobate de consiliul local, cum sunt: regulamente, statute, metodologii sau norme cu caracter predominant tehnic. (3) Anexa trebuie să aibă un temei-cadru în corpul proiectului de hotărâre şi să se refere exclusiv la obiectivul determinant prin textul de trimitere. (4) Textul-cadru de trimitere trebuie să facă, în finalul sau, menţiunea că anexa face parte integrantă din proiectul de hotărâre; dacă sunt mai multe anexe, în final se va include un articol distinct, cuprinzând aceeaşi menţiune, însoţită de nominalizarea expresă a tuturor anexelor. (5) Titlul anexei va cuprinde exprimarea sintetică a ideii din textul de trimitere. (6) Dacă sunt mai multe anexe, acestea se numerotează cu cifre arabe, în ordinea în care au fost enunțate în textul proiectului. Anexele la proiectul de hotărâre vor purta antetul acesteia precum şi mențiunea „Anexa nr.....la Proiectul de Hotărâre nr.....din.....” At. 9 - În cazul regulamentelor, a normelor meţodologice de aplicare a unui act, conţinutul acestora va fi sistematizat în următoarea ordine de prezentare a ideilor: - dispoziţii generale sau principii generale; - dispoziţii privind fondul reglementării; - dispoziţii tranzitorii; - dispoziţii finale. Art. 10 - Dispoziţiile generale cuprind prevederi care orientează întreaga reglementare, determină obiectul şi principiile acesteia. Art. 11 - (1) Dispoziţiile de fond cuprind reglementarea propriu-zisă a relaţiilor sociale ce fac obiectul actului normativ. 2) Succesiunea şi gruparea dispoziţiilor de fond cuprinse în regulament sau norme metodologice de aplicare a unei hotărâri se fac în ordine logică, astfel reglementările de drept material să preceadă celor de ordin procedural, iar în caz de instituire de sancţiuni, aceste norme să fie plasate înaintea dispoziţiilor tranzitorii şi finale. Art. 12 - Dispoziţiile tranzitorii cuprind măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuită de noul act, precum și reglementări de corelare a celor două norme juridice, astfel încât punerea în aplicare a noului regulament sau normă să decurgă firesc şi să evite retroactivitatea acestuia sau conflictul între norme succesive. Art. 13 - (1) Dispoziţiile finale cuprind măsurile necesare pentru punerea în aplicare a regulamentului sau a normelor metodologice, data intrării în vigoare a acestuia, implicaţiile asupra altor acte normative ca: abrogări, modificări, completări, precum şi dispoziţia de republicare dacă este cazul. (2) La hotărârea cu caracter temporar se va prevedea şi perioada de aplicare sau data încetării aplicării sale. Art. 14 - (1) Capitolele, titlurile, părţile se numerotează cu cifre romane, în succesiunea pe care o au în structura din care fac parte. Secţiunile şi paragrafele se numerotează cu cifie arabe. 2) Titlurile, capitolele, secţiunile şi paragrafele se denumesc prin exprimarea sintetică a reglementărilor pe care le cuprind. Art. 15 — După intrarea în vigoare, pe durata existenţei unei hotărâri pot surveni unele evenimente, precum: modificarea, completarea, revocarea/încetarea aplicabilităţii sau abrogarea. Art. 16 - (1) Modificarea constă în schimbarea expresă a textului unuia sau mai multor articole ori alineate, dându-le o nouă formulare. Pentru exprimarea normativă a intenţiei de modificare se nominalizează expres textul vizat, cu toate elementele de identificare. Proiectul de hotărâre se formulează utilizându-se sintagma "Se modifică art. ...... care va avea următorul cuprins” , urmată de redactarea noului text. (2)Modificarea ori completarea unei hotărâri este admisă numai dacă nu se afectează concepția generală sau caracterul unitar al acestora, ori dacă nu priveşte întreaga sau cea mai mare parte a reglementărilor. În caz contrar, ele se înlocuiesc cu o nouă reglementare, urmând să fie în întregime abrogate. (3)În cazul în care se modifică sau se completează o altă hotărâre, articolele se numerotează cu cifre romane, păstrându-se numerotarea cu cifre arabe pentru textele modificate sau completate. Art. 17 - Reglementările de modificare şi completare se încorporează în actul de bază la data intrării lor în vigoare, identificându-se cu acestea, iar intervenţiile ulterioare de modificare sau completare vor fi raportate tot la actul de bază. Art. 18 - (1) Completarea unei hotărâri constă în introducerea unei dispoziţii noi, cuprinzând soluții și ipoteze suplimentare, care se adaugă elementelor structurate existente prin utilizarea următoarei formule de exprimare: „După articolul ........ /alin........ se introduce un nou articol/alineat, care va avea următorul cuprins:.....” E (2) Actul de completare poate să dispună renumerotarea artigolelor actului complețat și republicarea lui, sau ca acestea să dobândească numărul structurilor corespunzătoare din textul vechi, însoţite de un indice cifric pentru diferenţiere. Art. 19 - Revocarea/încetarea aplicabilităţii unei hotărâri constă în retractarea actului administrativ valid şi presupune o manifestare de voință subsecventă celei care a dat naștere actului, prin care se pune capăt, se înlătură sau încetează efectele acestui act. Art. 20 - (1) Prevederile cuprinse într-o hotărâre, contrare unei reglementări de acelaşi nivel sau de nivel superior, vor fi abrogate. (2) Abrogarea poate fi totală sau parţială. (3) În cazul abrogărilor parțiale, intervenite succesiv, ultima abrogare se va referi la întregul act normativ, nu numai la textele rămase în vigoare. (4) Abrogarea unei hotărâri, parţială sau totală, are întotdeauna caracter definitiv, nemaiputându- se repune în vigoare. (5) Abrogarea poate fi dispusă, de regulă, printr-o prevedere distinctă în finalul unei dispoziţii care reglementează o anumită problematică, dacă aceasta afectează reglementări conexe anterioare. fică intervenţia normativă Art.21 (I)Proiectele de hotărâre pot fi propuse, de primar, viceprimar , de consilierii locali sau de catre cetățeni, cu sprijinul secretarului general. (2)Elaborarea proiectelor se face de cei care le propun, cu sprijinul secretarului general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale şi al compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului. (3)Redactarea proiectelor de hotărâre se face de către compartimentele de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului care gestioneaza problema supusa reglementarii, cu respectarea normelor de tehnica legislativa stabilite prin Legea nr.24/2000 republicata, modificata si completata, semnate de către iniţiator. (4)Nominalizarea compartimentelor de resort în vederea întocmirii proiectelor de hotărâre se face de către primar, împreună cu secretarul general. (S)Consilierii locali si cetăţenii în vederea iniţierii unui proiect de hotărâre , vor depune un Document de motivare care se va înregistra la Registratura instituţiei, ca instrument de prezentare și motivare , atât din punct de vedere legal , cât și din punct de vedere al oportunității, care va fi repartizat de către primar, împreună cu secretarul general, compartimentului de specialitate cu atribuţii din cadrul aparatului de specialitate al primarului, care va sprijini iniţatorul în elaborarea şi redactarea proiectului de hotărâre. (6) Proiectele de hotărâri trebuie să fie însoţite de referate de aprobare întocmite și semnate de iniţiatori, precum şi de rapoartele de specialitate ale compartimentelor de resort (_ 7)Proiectele de hotărâri însoţite de referatul de aprobare ale acestora, raportul compartimentului de resort şi de alte documente de prezentare şi de motivare se înregistrează în registre speciale și se transmit prin grija secretarului general. (8)Orice proiect de hotărâre contine urmatoarele documente: -Proiect de Hotarâre; -Referat de aprobare; - Raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului - Document de motivare (în cazul iniţierii de către consilierii locali şi cetățeni) - Documentatie anexa (de la caz la caz). - Documente justificative, - Anexele la proiectul de hotărâre propus, întocmite de către compartimentul de specialitate cu atribuţii specifice din cadrul instituţiei ( ec. caiete de sarcini, tema de proiectare , note conceptuale vor fi semnate de către cel care a întocmit documentul și conducătorul ierarhic superior pentru aprobare şi vor constitui dovada necesității iniţierii unui proiect de hotârâre , vor fi înregistrate la Registratura instituției . De aspectele datelor economice , tehnice sau de altă natură cuprinse în dodumentele de motivare btașate la proiectul de hotărâre, răspund cei dare îşi asumă documântul prin semnătură , în conformitate cu prevederile legale . (9)Documentatia întocmită se depune prin [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.e-vulcan.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă