Pe scurtConsiliul Local Vulcan decide să dea în folosință gratuită Asociației Ancora Valea Jiului un imobil teren de 340 mp plus o clădire aferentă, situat pe strada Traian, în Vulcan. Aceasta înseamnă că asociația poate folosi proprietatea fără să plătească chirie, pe o durată nedeterminată sau conform condițiilor din hotărâre, în scopurile sale, fără a deveni proprietar. Pentru locuitori, decizia nu impune costuri imediate, dar poate afecta spațiul din zona respectivă și modul în care este administrat local, în funcție de detaliile ce vor fi prevăzute în contractul de folosință.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
[pic]
HOTĂRÂRE NR.
77/2026
privind darea în folosință gratuită către Asociația Ancora Valea Jiului
imobilul teren în suprafață de 340 mp și construcție aparținând domeniului
privat, situat în Municipiul Vulcan, strada Traian, PT 10 înscris în CF
62399 Vulcan, nr. crt. A1, nr. cad 62399
Consiliul Local al Municipiului Vulcan, întrunit în ședința
ordinară din data de 29.04.2026,
Analizând Proiectul de hotărâre nr.87/14/21.04.2026 și Referatul
de aprobare nr.
87/1/15/21.04.2026 întocmit de către Primarul Municipiului Vulcan din care
reiese necesitatea și oportunitatea adoptării unei hotărâri privind darea
în folosință gratuită către Asociația Ancora Valea Jiului imobilul teren în
suprafață de 340 mp și construcție aparținând domeniului privat, situat în
Municipiul Vulcan, strada Traian, PT 10 înscris în CF 62399 Vulcan, nr.
crt. A1, nr. cad 62399,
Având în vedere Raportul nr. 84/1/16/21.04.2026 al Serviciului
ADPP din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului
Vulcan,
În baza avizului Comisiei de specialitate „Juridică și de
disciplină” înregistrat sub nr.
92/1/17/29.04.2026 a Consiliului local Vulcan,
Având în vedere cererea înregistrată sub nr. 15430/18.03.2026
prin care Asociația Ancora Valea Jiului solicită darea în folosință
gratuită imobilul teren în suprafață de 340 mp și construcție aparținând
domeniului privat, situat în Municipiul Vulcan, strada Traian, PT 10
înscris în CF 62399 Vulcan, nr. crt. A1, nr. cad 62399.
Ținând cont de prevederile:
- art. 349-352, art. 354, art. 362 din O.U.G nr. 57/2019 privind
Codul administrativ,
- art. 555 Cod civil,
În temeiul prevederilor art. 129, alin.(1), alin. 2, lit.(c),
alin. 6, lit. (a), art. 139, alin.(1), art. 136, alin.(1) , art. 196,
alin.(1), lit a) și ale art. 243, alin.1, lit. a) din O.U.G nr. 57/2019
privind Codul administrativ;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. (1) Se aprobă darea în folosință gratuită către
Asociația Ancora Valea Jiului imobilul teren în suprafață de 340 mp și
construcție aparținând domeniului privat, situat în Municipiul Vulcan,
strada Traian, PT 10 înscris în CF 62399 Vulcan, nr. crt. A1, nr. cad
62399– valoare inventar 152.930 lei.
Art.2 (1) Se aprobă contractul de comodat, prevăzut în anexa nr. 1
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Dreptul de folosință gratuită se instituie pe o
perioadă de 10 ani.
(3) Drepturile şi obligațiile părților, precum şi
modalităților de angajare a răspunderii se stabilesc prin contractul de
comodat.
Art.3 Darea în folosință gratuită se face în vederea
desfăşurării în bune condiţii a activităţii programului de dezvoltare
pentru tineri ‚Programul Fără Limite’.
Art.4 Predarea-primirea se va face pe baza unui Proces-verbal încheiat
între cele 2 părți în termen de 2 luni de la data aprobării prezentei
hotărâri.
Art.5 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează
Primarul municipiului Vulcan, prin Serviciul ADPP.
Art.6 Prezenta hotărâre poate fi atacată conform procedurii și
termenelor prevăzute de Legea nr. 544/2004 privind contenciosul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art.7 Prezenta hotărâre se comunică, Prefectului –Judeţul Hunedoara,
Primarului municipiului Vulcan, Compartiment financiar contabilitate,
Serviciului A.D.P.P, Asociația Ancora Valea Jiului şi se aduce la
cunoştinţă publică .
Municipiul Vulcan, 29.04.2026
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ: CONTRASEMNEAZĂ: SECRETAR GENERAL
CONSILIER VRABIE FLORIN-PETRIȘOR
ROGOBETE MIHAELA
Această hotărâre fost adoptată cu următoarele voturi:
Total consilieri locali:19
Prezenți:19
Pentru : 19
Împotrivă:0
Abțineri:0
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.