HCL 41/2022 Vulcan adoptată
Hotărâre privind actualizarea Regulamentului de funcționare al parcărilor cu plată din municipiului Vulcan
- Denumire
- Hotărârea nr. 41 din 2022 a Consiliului Local Vulcan
- Emitent
- Consiliul Local Vulcan
- Număr
- 41 / 2022
- Data
- 26 ianuarie 2022
- Localitate
- Vulcan, județul Hunedoara
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Se aprobă actualizarea Regulamentului de funcționare a parcărilor cu plată din municipiul Vulcan, conform anexei anexate hotărârii. Practic, locuitorii vor avea reguli noi pentru unde și cât timp pot parca, precum și ce taxe se aplică, iar modificările intră în vigoare în cadrul regulamentului actualizat. Contestațiile pot fi făcute potrivit legii, iar hotărârea este difuzată către autoritățile relevante și publicul.
Documente
- hcl HCL 41.pdf
Text
„E — mail: primvule
HOTARÂRE NR. 41/2022
privind actualizarea Regulamentului de funcţionare al parcărilor cu plată din municipiului Vulcan
Consiliul Local al Municipiului Vulcan, întrunit în şedinţa ordinară din data de
26.01.2022;
Analizând Proiectul de hotărâre nr. 33/1/11/19.01.2022 şi Referatul de aprobare nr.
33/1/12/19.01.2022 întocmit de către Primarul Municipiului Vulcan din care reiese necesitatea şi
oportunitatea adoptării unei hotărâri privind actualizarea Regulamentului de funcţionare al
parcărilor cu plată din municipiului Vulcan;
Având în vedere Raportul nr. 33/1/13/18.01.2022 al Arhitectului şef din cadrul aparatului de
specialitate al Primarului municipiului Vulcan;
În băza avizului Comisiei”de specialitate „Juridică și de Disciplină”? înregistrat sub
nr. 37/1/14/26.01.2022 a Consiliului local Vulcan;
Având în vedere :
În conformitate cu art. 5, lit. j) din Ordonanţa nr. 71/2002 privind organizarea și funcţionarea
serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, art. 2, lit. a) şi b)
şi art. 15, alin. 1 şi alin. 2 din Ordonanţa nr. 2 /2001 privind regimul juridic al contravenţiilor ,
În temeiul dispoziţiilor art.129, alin.(2), lit.”e” şi art. 139 alin.(3), lit.”e”din Ordonanţa de
Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
HOTĂRĂȘTE:
ART.1Se aprobă actualizarea Regulamentului de funcţionare a parcărilor cu plată din
Municipiul Vulcan”, aprobat prin H.C.L nr. 193/2021, conform anexei care face parte din prezenta
hotărâre.
ART 2Împotriva prevederilor prezentei hotărâri se poate face contestaţie în conformitate cu
prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările
ulterioare
ART.3Prezenta hotărâre se comunică Prefectului — judeţul Hunedoara, Primarului
Municipiului Vulcan, Arhitectului şef, Direcţiei ADPP, Direcţiei economice, Serviciului Poliţia
locală Vulcan , Serviciului public de interes local — Administraţia pieţelor şi târgurilor și se aduce
la cunoştinţă publică.
Municipiul Vulcan, 26.01.2022
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ: CONTRASEMNEAZĂ : SE TAR GENERAL
i JR. ROGOBETE MIFĂAELA
Această hotărâre fost adoptată în şedinţă ordinară în data de 26.01.2022, cu următoarele voturi:
Total consilieri locali:19
Prezenţi :19
Pentru :19
Împotrivă:0
Abţineri:0
Anexă la H.C.L nr. 41/2022
REGULAMENT DE FUNCȚIONARE AL PARCĂRILOR CU PLATĂ DIN
MUNICIPIUL VULCAN
Cap.I. DISPOZIȚII GENERALE
Art.] Prezentul regulament reglementează oprirea, parcarea și taxarea autovehiculelor în
municipiul Vulcan, cât și aplicarea contravenţiilor în cazul nerespectării acestui regulament.
Art.2 Regulamentul de funcţionare se aplică la parcările cu plată pe domeniul public în
sectoarele delimitate prin indicatoare rutiere, parcare cu plată, însoţite de adiţionalul inscripţionat cu
tariful orar, orarul de funcţionare şi sistemul de taxare.
Art.3, Au dreptul la folosirea parcărilor publice deţinătorii autovehiculelez, persoane fizice
sau juridice care se conformează prescripţiilor prezentului regulament şi altor reglementări legale cu
privire la oprirea/ staționarea/parcarea autovehiculelor în parcări publice.
Art.4 În sensul prezentului regulament următorii termeni se definesc astfel :
a) Parcare — spaţiul destinat în mod special staţionării autovehicullelor, semnalizat prin indicatoare
şi marcaje care îl delimitează de partea carosabilă a drumului sau restul demeniului public sau
privat;
b) Parcare publică — totalitatea parcărilor amenajate în condiţiile stipulate la lit.(a) aflate pe
domeniul public şi privat al Municipiului Vulcan;
Art.5 Parcările cu plată, sunt parcările amenajate pe str. Preparaţiei în zona pieții
agroalimentare și pe bulevardul Mihai Viteazu de la B.C.R până la motel Oana. Celelalte parcări din
Municipiul Vulcan sunt parcări rezidenţiale, inchiriate în urma unei licitaţii publice.
Art.6 Orarul de funcţionare al parcărilor cu plată în municipiul Vulcan este zilnic de luni
până duminică 8.00-18.00..
Art.7 În toate parcările cu plată din Municipiul Vulcan se vor amenaja locuri speciale pentru
persoanele cu handicap/dizabilităţi, semnalizate corespunzător prin marcaje şi indicatoare specifice ,
conform Legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap,
republicată şi cu respectarea indicatorilor tehnici din Normativul NP 051/2012.
Art.8 Sunt exceptate de la plata taxei de parcare autovehiculele aparţinând următoarelor
proprietari şi categorii:
a) vehicule de intervenţie, Salvare, Pompieri, Poliţie, Jandarmerie, Poliţiei Locală, Serviciile
de salubrizare, ale căror vehicule se află în misiune şi autoturismele Spitalului municipal Vulcan.
b) persoanele cu handicap locomotor posesoare a autovehiculelor adecvate.
Art.9 Se interzice parcarea maşinilor agricole, vehiculelor industriale, camioanelor, atelajelor cu
tracţiune animală, a tuturor mijloacelor de transport a cărui gabarit depăşeşte limitele de marcare a
locurilor de parcare. Este interzisă parcarea vehiculelor tip rulotă sau remorcă, respectiv
ansamblurile de la vehiculele care conţin asemenea mijloace de transport, a motocicletelor,
mopedelor şi bicicletelor .
Art.10 Staţionarea sau parcarea în parcările cu plată a autovehiculelor este reglementară dacă
utilizatorul îndeplinește cumulativ următoarele obligaţii:
e fac dovada plăţii;
e nu depășesc timpul de staţionare la care au dreptul potrivit termenului de valabilitate
a plăţii;
e ocupă regulamentar un loc de parcare, doar în parcările publice cu plată, în interiorul/
între marcaje, fără a ieşi în afara acestora astfel stănjenind circulaţia rutieră şi alţi
conducători auto care doresc să parcheze.
Art.]] Se interzice subînchirierea locului de parcare care a fost licitat. Contractul de
închiriere pentru locul de parcare nu este transmisibil.
9 "> 9
Cap.]l TARIFELE DE TAXARE ȘI INSTRUMENTE DE PLATA A TAXEI
DE PARCARE
Art.12 (I)Parcările cu plată vor fi parcări cu plată de scurtă durată, maxim 30 de minute în
intervalul orar 8.00 — 18.00 . Astfel , tariful este de 1,00 leu/autovehicul/o jumătate de oră , după
care se vor face taxări repetate, la fiecare jumătate de oră la un tarif de 1,00 leu/autovehicul.
(2) Tichetele de parcare permit staționarea în parcările cu plată, pe durata de timp
pentru care au fost emise. Ele se afişează pe parbriz la vedere astfel încât să permită descifrarea
elementelor de identificare. Se eliberează de către casierii încasatori şi vor fi valabile câte o
jumătate de oră.
(3) Plata parcărilor prin sistemul online sau SMS va fi monitorizată prin sistemul
software.
(4)Persoanele fizice/juridice pot achiziționa abonamente lunare în valoare de 100 de lei
pentru parcările prevăzute la alin. (1).
Art.13 Autovehiculele care aprovizionează Piaţa Agroalimentară (str.Preparaţiei)
în intervalul orar 6.00 — 8.00, nu vor achita taxa de parcare.
Art.14 Societăţile comerciale care îşi desfăşoară activitatea pe b-dul Mihai Viteazu în zona
blocului 3AIl şi bl. 17, care au acces pentru aprovizionare numai de pe bulevard, vor fi scutite de
plata taxei. Pentru aceste societăţi se vor amenaja câteva parcări distinctive, în vederea
aprovizionării, însă parcarea va fi strict pentru aprovizionare, nedepăşind jumătate de oră
staționarea.
Cap.IIl. CONTROLUL ÎN PARCĂRI ŞI SANCȚIONAREA ABATERILOR,
CONTRAVENTII
Art.15 (1) Controlul cu privire la plata taxei de parcare se face de către agenții Poliţiei
Locale Vulcan care vor aplica sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor
regulamentului.
(2) În cazul depistării unui autovehicul oprit/staţionat/parcat neregulamentar în parcările
publice, agenţii poliţiei locale vor întocmi şi afişa sub ştergătorul de parbriz sau pe geamul lateral o
înştiinţare, ce conţine locul staţionării sau parcării, data şi ora constatării, natura abaterii constatate,
numărul de înmatriculare al autovehiculului.
(3) Identificarea deţinătorului autovehiculului se va face prin accesarea Bazei de date a
DRPCIV.
Art. 16 Constatarea contravenţiilor se poate face în lipsa contravenientului, atât pentru
persoanele fizice cât şi pentru persoanele juridice în conformitate cu O.G.nr.2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor cu modificările şi completările ulterioare, fiind probată cu înregistrări video
sau cu fotografii, potrivit legii. În situaţia în care contravenientul este persoană juridică în procesul-
verbal se vor face menţiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul
comerțului şi codul fiscal ale acesteia, precum şi datele de identificare a persoanei care o reprezintă.
Art. 17 (1) Amenda contravenţională se poate aplica oricărui contravenient persoană fizică
ori juridică.
(2) Persoana fizică/juridică răspunde contravenţional în cazurile prevăzute pentru
oprire/staţionare/parcare neregulamentară şi pentru ocuparea ilegală a domeniului public şi privat al
municipiului Vulcan
(3) Persoana juridică/fizică răspunde contravenţional în cazurile şi în condiţiile prevăzute de
prezentul regulament.
Art. 18 (1) Se va proceda la întocmirea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a
contravenţiilor, act care se va comunica conform art.27 din OG nr.2/2001, prin poştă cu confirmare
de primire sau prin afişare la sediul sau domiciliul contravenientului.
(2) Procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor se va trimite deținătorului
autovehiculului prin poştă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Art.19 (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 200
lei la 400 lei următoarele fapte:
a) ocuparea, cu autovehiculul, a unui loc de parcare fără plata taxei de parcare cu telefonul
mobil, fără tichet, fără abonament, fără legitimaţie de parcare ori fără afişarea la vedere a tichetului,
abonamentului sau legitimaţiei;
b) ocuparea, cu autovehiculul, a unui loc de parcare cu tichet nevalidat (nemarcat sau marcat
necorespunzător);
c) ocuparea, cu autovehiculul, a unui loc de parcare cu tichet cu timpul de staţionare depăşit;
d) ocuparea, cu autovehiculul, a unui loc de parcare cu abonament expirat, cu legitimaţie care
nu mai este valabilă;
e) ocuparea, cu autovehiculul, a unui loc de parcare fără respectarea marcajelor şi
indicatoarelor (parcare longitudinală, oblică sau perpendiculară);
f) ocuparea, cu autovehiculul, a unui loc de parcare din parcările publice de scurtă durată fără
plata taxei de parcare cu telefonul mobil, fără tichet, fără afişarea la vedere a tichetului sau a
abonamentului pentru riverani;
g) ocuparea, cu autovehiculul, a unui loc de parcare din parcările publice de scurtă durată
pentru o perioadă mai mare decât perioada prevăzută pe indicatoarele de parcare cu semnificaţia
"Zona de staţionare cu durată limitată" cu panou adiţional “Parcare cu plată”;
h) ocuparea unui loc de parcare cu un autovehicul fără numere de înmatriculare ori cu
numere de înmatriculare străine sau numere provizorii pentru care nu s-a achitat taxa de parcare ori
de ocupare a domeniului public (în cazul în care există posibilitatea identificării deţinătorului);
i) ocuparea unui loc de parcare cu un autovehicul având probleme tehnice, defecţiuni, avarii,
şi pentru care nu s-au achitat taxele de parcare stabilite de consiliul local;
j) ocuparea unui loc de parcare destinat autoturismelor cu un autovehicul aparţinând
persoanelor fizice sau juridice care efectuează transport de persoane (microbuz sau autobuz) sau de
marfă (furgonetă, camionetă sau camion);
k) ocuparea cu un autovehicul a unui loc, din parcările publice cu plată, trasat cu marcaje de
interdicţie în faţa intrărilor în curţile imobilelor, aflat între locurile de parcare delimitate de partea
carosabilă prin marcaje.
" pu. o . "9 - Na
1) ocuparea, cu autovehiculul, a trotuarelor alăturate locurilor de parcare cu plată care sunt
amenajate pe marginea arterelor de circulaţie şi delimitate de partea carosabilă prin marcaje;
m) ocuparea locurilor din parcările publice cu panouri, cu materiale sau alte obiecte în scopul
rezervării ilegale a locurilor de parcare sau a locurilor alăturate acestora;
n) ocuparea cu alte tipuri de autovehicule a locurilor de parcare cu plată destinate pentru
autoturisme;
0) ocuparea locurilor de parcare, locurilor nemarcate pentru parcare, locurilor cu marcaje de
interdicţie aflate în parcările cu plată, cu autovehicule care au expuse afişe de vânzare, fără achitarea
taxelor stabilite pentru ocuparea temporară a domeniului public/comerţ stradal şi alte activităţi
desfăşurate pe domeniul public;
p) ocuparea locurilor de parcare, locurilor nemarcate pentru parcare ori a locurilor cu marcaje
de interdicţie aflate în parcările cu plată, cu autovehicule expuse spre vânzare sau în scopuri
publicitare şi fără achitarea taxelor stabilite pentru ocuparea temporară a domeniului public/comerţ
stradal şi alte activităţi desfăşurate pe domeniul public;
q) ocuparea cu autovehicule a locurilor nemarcate pentru parcare ori a locurilor cu marcaje
de interdicţie aflate în parcările cu plată;
r) ocuparea cu autovehicule a intrărilor/ieşirilor în/din parcările cu plată, a căilor de circulaţie
din parcări, a locurilor cu marcaje cu linie continuă aflate în parcările cu plată, a porțiunii din
trecerile de pietoni aflate în zona parcării până în dreptul liniei de demarcaţie între locurile de
parcare amenajate pe drumurile publice şi partea carosabilă precum şi locurile nemarcate pentru
parcare aflate între trecerile de pietoni şi locurile de parcare marcate;
s) ocuparea cu autovehicule a locurilor aflate, în afara părţii carosabile, în dreptul altor
autovehicule care staţionează regulamentar pe locurile de parcare cu plată, dacă prin aceasta
stânjenesc circulaţia autovehiculelor sau a pietonilor ori blochează accesul altor autovehicule la
locurile de parcare sau plecarea acestora din locurile de parcare;
t) ocuparea cu autovehicule a locurilor de parcare unde sunt organizate manifestări sociale,
culturale, sportive, religioase, electorale, autorizate şi semnalizate ca atare.);
u) ocuparea cu autovehicule a locurilor de parcare de domiciliu rezervate autoturismelor
persoanelor care au domiciliul în imobilele apropiate;
v) ocuparea locurilor de parcare cu autovehicule de marfă în zona (Str.Preparaţiei) în afara
„orelor de aprovizionare (6.00 — 8.00);
(2) Constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzii contravenţionale în locurile menţionate la
alin.(1) se face de către poliţiştii locali din cadrul Serviciului Poliția Locală Vulcan.
(3) Pentru faptele menţionate la alin.(1) lit. m), agentul constatator, poate lua măsura de
confiscare a panourilor, materialelor sau alte obiectelor cu care au fost ocupate locurile de parcare şi
poate aplica ulterior sancţiune contravenţională în urma comunicării datelor personale ale persoanei
care a ocupat neregulamentar locul de parcare cu panouri, cu materiale sau alte obiecte, restituirea
acestora fiind posibilă numai după achitarea sancţiunii contravenţionale.
(4) Împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor se poate face
plângere în termen de 15 de zile de la data comunicării acestuia. Plângerea se depune la instanţa
competentă din raza teritorială unde îşi are sediul instituţia din care face parte agentul constatator
care a aplicat sancţiunea.
» (5) Contravenientul pSate achita jumătate din'contravaloartea minimilui sancțiunii prevăzută
la art.20, în termen de 15 zile de la încheierea procesului verbal de constatare a contravenţiei, ori,
după caz de la data comunicării, iar agentul constatator va menţiona în procesul verbal această
posibilitate.
CAP. IV DISPOZIȚII FINALE
Art.20 Prezentul regulament se aplică parcărilor existente în Municipiul Vulcan pe str.
Preparaţiei și b-dul Mihai Viteazu, zona BCR şi motel Oana.
Art.2] Prezentul regulament se aduce la cunoştinţă publică prin afişare.
Municipiul Vulcan, 26.01.2022
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ: CONTRASEMNEAZĂ : aere GENERAL
HAELA
CONSILIER ANGHĂL DĂNUȚ JR. ROGOBETI]
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 37/2022Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 191/2021 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pe anul 2022HCL 38/2022Hotărâre pentru modificarea Procedurii de anulare a accesoriilor în cazul obligaţiilor bugetare restante la data de 31 martie…HCL 39/2022Hotărâre privind aprobarea organizării acţiunii sportive ”Serbările Zăpezii” în Pasul VâlcanHCL 40/2022Hotărâre privind aprobarea statutului unității administrativ- teritoriale municipiului Vulcan, județ HunedoaraHCL 42/2022Hotărâre privind aprobarea Listei de priorităţi a solicitanţilor îndreptăţiti la repartizarea, cu titlu de închiriere, a unei…HCL 43/2022Hotărâre privind repartizarea unor locuințe sociale situate pe strada Căprioara, nr. 3, bl. C1 și C2HCL 44/2022Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Vulcan pe anul 2022.HCL 45/2022Hotărâre pentru modificarea Anexei nr. 2 din Hotărârea Consiliului Local nr. 6/2022 privind aprobarea Proiectului Tehnic si a…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.