11 ianuarie 2024

HCL 3/2024 Vulcan adoptată

Hotărâre privind utilizarea excedentului bugetului local al Municipiului Vulcan în anul financiar 2024 pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare

Denumire
Hotărârea nr. 3 din 2024 a Consiliului Local Vulcan
Emitent
Consiliul Local Vulcan
Număr
3 / 2024
Data
11 ianuarie 2024
Localitate
Vulcan, județul Hunedoara
Stare
adoptată
Pe scurt

Se hotărăște folosirea excedentului bugetului local al municipiului Vulcan din exercițiul 2023 pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare în anul 2024, în cuantum de 4.454.678,48 lei. Asta înseamnă că acei bani rămase la finalul anului trecut vor fi cheltuiți pentru proiecte de dezvoltare locală în 2024 (de ex. investiții, lucrări, echipamente) și nu vor fi pierdeți. Lista situației exacte sau proiectele specifice nu sunt detaliate în text, dar suma este alocată pentru dezvoltare și poate fi contestată în fața instanței administrative conform legii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă utilizarea excedentului bugetului local a municipiului Vulcan rezultat la încheierea exercițiului bugetar 2023 pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare pentru anul 2024 în sumă de 4.454.678,48 lei

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂRE NR.3/2024 privind utilizarea excedentului bugetului local al Municipiului Vulcan în anul financiar 2024 pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare Consiliul Local al Municipiului Vulcan, întrunit în ședința extraordinară de îndată din data de 11.01.2024; Analizând Proiectul de hotărâre nr.3/1/9/10.01.2024 și Referatul de aprobare nr. 3/1/1/10.01.2024 întocmit de către Primarul Municipiului Vulcan din care reiese necesitatea și oportunitatea adoptării unei hotărâri privind utilizarea excedentului bugetului local al Municipiului Vulcan în anul financiar 2024 pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare; Având în vedere Raportul nr.2 /1/11/10.01.2024 al Serviciului Financiar contabilitate , din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Vulcan; În baza avizului Comisiei de specialitate „Activități economico-financiare și Agricultură”, înregistrat sub nr. 3/1/12/11.01.2024, a Consiliului local Vulcan; Având în vedere -Art.58 alin (1) din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale , cu modificările și completările ulterioare; -Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 5389/2023 pentru aprobarea normelor metodologice de încheiere a exerciţiului bugetar al anului 2023, Capitolului V pct. 5.16.3; În temeiul dispozițiilor art.155 alin. (1) lit. c); alin. 4 lit. a) precum și ale art. 196 alin.(1) lit. b) din Ordonanța de urgență nr.57/2019 privind Codul administrativ; HOTĂRĂŞTE: Art.1 Se aprobă utilizarea excedentului bugetului local a municipiului Vulcan rezultat la încheierea exercițiului bugetar 2023 pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare pentru anul 2024 în sumă de 4.454.678,48 lei . Art.2 Împotriva prevederilor prezentei hotărâri se poate face contestație în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. Art.3 Prezenta dispoziție se comunică Prefectului Județului –Hunedoara, Trezoreriei municipiului Petroșani, Serviciului Financiar Contabilitate și se aduce la cunoștință publică. . Municipiul Vulcan, 11.01.2024 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ : SECRETAR GENERAL COLTESCU SILVIU JR. ROGOBETE MIHAELA Această hotărâre fost adoptată cu următoarele voturi: Total consilieri locali:19 Prezenți :14 Pentru :14 Împotrivă:0 Abțineri:0

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.e-vulcan.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă