Vulcan › 30 octombrie 2025

HCL 172/2025 adoptată

Hotărâre privind aprobarea actualizării Regulamentului privind procedura pentru înregistrarea, evidenţa şi radierea vehiculelor pentru care există obligativitatea înregistrării, de pe raza administrativ-teritorială a municipiului Vulcan

Documente

Text

Anexa la HCL NR. 172/2025 REGULAMENT privind procedura pentru înregistrarea, evidenţa şi radierea vehiculelor pentru care există obligativitatea înregistrării, de pe raza administrativ-teritorială a municipiului Vulcan - ACTUALIZAT CAPITOLUL I. PRINCIPII GENERALE Art.1. Prevederile prezentului regulament stabilesc procedura de înregistrare, evidenţa şi procedura radierii vehiculelor pentru care există obligativitatea înregistrării, şi anume cele prevăzute în Anexa nr.1, ai căror proprietari au domiciliul, reşedinţa ori sediul în municipiul Vulcan. Art.2. În sensul prezentului Regulament, expresiile şi termenii de mai jos au următorul înţeles: 1. deținător mandatat- persoana fizică sau juridică care folosește un vehicul în baza unui contract de leasing; 2. înregistrare-operaţiunea administrativă prin care se atestă că un vehicul poate circula pe drumurile publice. Dovada atestării înregistrării este certificatul de înregistrare şi numărul de înregistrare atribuit. 3 moped-autovehicul care face parte din categoria mopedelor potrivit Regulamentului (UE) nr. 168/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 ianuarie 2013. Este asimilat mopedului cvadriciclul usor, astfel cum este prevăzut în Regulamentul (UE) nr. 168/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 ianuarie 2013. 4. remorcă-vehiculul fără motor destinat a fi tractat de un tractor agricol sau forestier; 5. semiremorcă-remorca a cărei masă totală maximă autorizată este preluată în parte de către un tractor agricol sau forestier; 6. tractor agricol sau forestier-orice vehicul cu motor, care circulă pe roţi sau pe şenile, având cel puţin două axe, a cărui principală funcţie constă în puterea sa de tracţiune, conceput în special pentru a trage, a împinge, a transporta ori a acţiona anumite echipamente, utilaje sau remorci utilizate în exploatarea agricolă ori forestierăşi a cărui utilizare pentru transportul pe drum al persoanelor sau al mărfurilor ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau al mărfurilor nu este decât o funcţie secundară. Sunt asimilate tractorului agricol sau forestier vehiculele destinate efectuării de servicii ori lucrări, denumite maşini autopropulsate; 7. vehicul-sistemul mecanic care se deplasează pe drum, cu sau fără mijloace de autopropulsare, utilizat în mod curent pentru transportul de persoane şi/sau bunuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări; 8. vehicul lent - vehicul cu viteza maximă constructivă de până la 25 km/h inclusiv, cu excepția vehiculelor cu două sau trei roți, a cvadriciclurilor, a tractoarelor agricole sau forestiere, a remorcilor destinate a fi tractate de tractoarele agricole sau forestiere, precum și a mașinilor autopropulsate. Art.3. (1) Pentru a fi înregistrate sau admise în circulaţie mopedele, troleibuzele, tractoarele agricole sau forestiere, remorcile destinate a fi tractate de acestea şi tramvaiele trebuie să fie omologate în condiţiile legii. (2) Vehiculele prevăzute în Anexa 1 la Regulament lit. a)-e) pot fi înregistrate la nivelul Primăriei Municipiului Vulcan, numai dacă Regia Autonomă „Registrul Auto Român“ a emis cartea de identitate a vehiculului pentru acestea. (3) Vehiculele prevăzute în Anexa 1 la Regulament, lit. f) pot fi înregistrate la nivelul Primăriei Municipiului Vulcan, numai dacă Regia Autonomă „Registrul Auto Român“ a emis atestatul tehnic pentru acestea. (4) Pentru a fi înregistrate şi a circula pe drumurile publice, vehiculele supuse înregistrării, cu excepţia maşinilor autopropulsate cu o viteză maximă contructivă care nu depăşeşte 25 km/h, a autovehiculelor cu şenile, a tramvaielor şi a vehiculelor cu tracţiune animală, se supun inspecţiei tehnice periodice, conform legislaţiei în vigoare. (5) Inspecția tehnică periodică se efectuează în stații autorizate, conform legislației în vigoare. Art.4. Proprietarii de vehicule supuse înregistrării sau deținătorii mandatați ai acestora cu domiciliul, reşedinţa în cazul persoanelor fizice cu domiciliul în străinătate, sediul sau punctul de lucru în municipiul Vulcan, sunt obligaţi să solicite înregistrarea acestora înainte de a le pune în circulaţie şi radierea lor din evidenţă, potrivit prezentului Regulament. Art.5. Proprietarii de vehicule înregistrate sau deținătorii mandatați ai acestora au obligaţia să monteze pe acestea, după caz, una sau două plăcuţe cu numărul de înregistrare. CAPITOLUL II. VEHICULE Secţiunea 1 Înregistrarea mopedelor, tramvaielor, troleibuzelor, tractoarelor agricole sau forestiere, a remorcilor destinate a fi tractate de acestea și a mașinilor autopropulsate Art.6. Autoritatea competentă pentru înregistrarea, evidența şi radierea vehiculelor de pe raza municipiul Vulcan, pentru care există obligativitatea înregistrării, este Primăria Municipiului Vulcan prin Serviciul Poliția Locală. Art.7. Persoana fizică sau juridică care deține vehicule supuse înregistrării, sau înregistrate în alte localități și își stabilește domiciliul, reședința în cazul persoanelor fizice cu domiciliul în străinătate, sediul ori punctul de lucru în municipiul Vulcan, este obligată să solicite înregistrarea în termen de 30 de zile de la data stabilirii domiciliului, reședinței în cazul persoanelor fizice cu domiciliul în străinătate, sediului ori punctului de lucru în municipiul Vulcan. Art.8.(1) Înregistrarea vehiculelor pentru care există obligativitatea înregistrării se face pe baza depunerii următoarelor documente: a) cererea solicitantului, conform modelului prezentat în Anexa nr.2 din prezentul Regulament; b) actul de identitate al solicitantului, în termenul de valabilitate a acestuia, în original, sau, în cazul persoanelor juridice, documentele care atestă dobândirea personalității juridice, denumirea, sediul și reprezentantul legal, precum și actul de identitate al acestuia, în original, sau, după caz, al persoanei împuternicite; în cazul reprezentării solicitantului prin avocat identificarea se va realiza numai prin cardul de avocat vizat pentru anul respectiv, iar în absența cardului de avocat identificarea se va realiza prin adeverința eliberată de către baroul din care face parte însoțită de cartea de identitate; c) documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra vehiculului, (factură, contract de vânzare, declarație pe proprie răspundere privind modul de dobândire, cu autentificare notarială) în original și în copie, și, în cazul vehiculelor care fac obiectul unui contract de leasing, un extras din contractul de leasing care să conțină cel puțin părțile, obiectul, durata contractului, datele de identificare a vehiculului și semnăturile părților, însoțit de dovada declarării fiscale la organul fiscal local de la domiciliul, reședința sau sediul deținătorului mandatat. Documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra vehiculului trebuie să fie înregistrat în evidențele organului fiscal local de la domiciliul, sediul sau reședința dobânditorului; d) cartea de identitate a vehiculului sau atestatul tehnic eliberat de Regia Autonomă „Registrul Auto Român“, în original, după caz; e) dovada efectuării inspecției tehnice periodice în termenul de valabilitate a acesteia, cu excepția mașinilor autopropulsate cu o viteză maximă constructivă care nu depășește 25 km/h, a autovehiculelor cu șenile, a tramvaielor și a vehiculelor cu tracțiune animală; f) dovada asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie, cu excepția vehiculelor cu tracțiune animală; g) dovada plății pentru înregistrarea vehiculelor, în cuantum de 50 lei; h) dovada plăţii contravalorii certificatului de înregistrare 40 lei; i) dovada plăţii contravalorii plăcuţei sau plăcuţelor cu numărul de înregistrare 10 lei; j) dovada faptului că vehiculul este radiat din circulaţie, în cazul în care acesta a mai fost înregistrat; k) procură specială în formă autentică, împuternicire avocațială sau împuternicire scrisă a reprezentantului legal al persoanei juridice, după caz. (2) Documentele originale prevăzute la alin. (1) lit. b)-d) se restituie pe loc solicitantului. (3) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. c), în cazul operațiunilor de înregistrare efectuate la solicitarea deținătorilor mandatați, nu este necesară depunerea documentului care atestă dreptul de proprietate asupra vehiculului, fiind suficientă depunerea unui extras din contractul de leasing care să conțină cel puțin părțile, obiectul și durata contractului, datele de identificare ale vehiculului și semnăturile părților, însoțit de copia documentului care atestă dreptul de proprietate al societății de leasing asupra vehiculului, de dovada înscrierii vehiculului în evidențele organului fiscal competent și de acordul scris al proprietarului vehiculului. Art.9.(1) Pentru fiecare vehicul înregistrat se eliberează un certificat de înregistrare, conform prevederilor Ordinului MAI nr.1454/2006 privind forma, dimensiunile şi conţinutul certificatului de înmatriculare şi ale celui de înregistrare, cu modificările și completările ulterioare. Certificatul de înregistrare și plăcuțele cu număr de înregistrare se înmânează personal, pe bază de semnătură, proprietarului vehiculului sau mandatarului acestuia. (2) Modelul și conținutul certificatului de înregistrare este prevăzut în Anexa nr.4 la prezentul Regulament. Art.10. La înregistrare, vehiculului i se atribuie plăcuțe cu un singur număr de înregistrare, care sunt conforme prevederilor art. 22 lit. a) și art. 25 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, cu modificările și completările ulterioare, și ale anexei nr. 6 la Ordinul nr. 181/ 2024. Art.11.(1) Plăcuţele cu numărul de înregistrare, trebuie să aibă fondul reflectorizant de culoare galbenă, iar literele şi cifrele, în relief, de culoare neagră. (2) Numărul de înregistrare a vehiculelor se compune, în ordine, din: 1. județ - indicativul județului, scris cu litere cu caractere latine majuscule; 2. indicativul localității, format din cifre arabe, potrivit Anexei nr. 7 la Ordinul 181/2024 3. numărul de ordine în registrul de evidență, format din cifre arabe (3) Modelul și caracteristicile plăcuței cu număr de înregistrare sunt prezentate în Anexa nr. 7 la prezentul Regulament. Art.12. În cazul schimbării oricăror date referitoare la deținător ori la vehicul, înscrise în certificatul de înregistrare, titularul acestuia este obligat să solicite autorităţii emitente eliberarea unui nou certificat de înregistrare, în termen de cel mult 30 de zile de la data la care a survenit această modificare. Art.13.(1) Se interzice circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor neînregistrate ori care nu poartă plăcuţă sau plăcuţe cu numărul de înregistrare, precum şi circulaţia acestora pe alte trasee decât cele stabilite de administraţia locală, inclusiv a vehiculelor cu tracţiune animală. Secţiunea 2 Înregistrarea vehiculelor cu tracţiune animală Art.14.(1) Înregistrarea vehiculului cu tracţiune animală şi eliberarea certificatului de înregistrare se face pe baza următoarelor documente: a) cererea solicitantului, conform modelului prezentat în Anexa nr.2 din prezentul Regulament; b) actul de identitate al solicitantului, în termenul de valabilitate a acestuia, în original, sau, în cazul persoanelor juridice, documentele care atestă dobândirea personalității juridice, denumirea, sediul și reprezentantul legal, precum și actul de identitate al acestuia, în original, sau, după caz, al persoanei împuternicite; în cazul reprezentării solicitantului prin avocat identificarea se va realiza numai prin cardul de avocat vizat pentru anul respectiv, iar în absența cardului de avocat identificarea se va realiza prin adeverința eliberată de către baroul din care face parte însoțită de cartea de identitate; c) dovada plății pentru înregistrarea vehiculelor, în cuantum de 50 lei; d) dovada plăţii contravalorii certificatului de înregistrare 40 lei; e) dovada plăţii contravalorii plăcuţei sau plăcuţelor cu numărul de înregistrare 10 lei; f) documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra vehiculului, în original și în copie, sau o declarație pe propria răspundere din care să reiasă că solicitantul este proprietarul vehiculului pentru care se solicită înregistrarea, prezentat în Anexa nr.8; g) procură specială în formă autentică, împuternicire avocațială sau împuternicire scrisă a reprezentantului legal al persoanei juridice, după caz. (2) Documentele originale prevăzute la alin.(1) lit. b) și e) se restituie pe loc solicitantului. CAPITOLUL III. ELIBERAREA UNUI NOU CERTIFICAT DE ÎNREGISTRARE, RESPECTIV A UNUI NOU SET DE PLĂCUŢE CU NUMĂR DE ÎNREGISTRARE Art.15.(1) În cazul modificării datelor înscrise în certificatul de înregistrare, proprietarul vehiculului sau deținătorul mandatat al acestuia este obligat să solicite eliberarea unui nou certificat de înregistrare în termen de 30 de zile de la data la care a survenit modificarea. Eliberarea unui nou certificat de înregistrare ca urmare a modificării unor date înscrise în acesta se efectuează în baza depunerii următoarelor documente: a) cererea solicitantului, conform modelului prezentat în Anexa nr.2 din prezentul Regulament; b) cartea de identitate a vehiculului cu modificările tehnice operate de Regia Autonomă „Registrul Auto Român“ sau, după caz, atestatul tehnic eliberat de Regia Autonomă „Registrul Auto Român“, în original; c) vechiul certificat de înregistrare; d) dovada asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie, cu excepția vehiculelor cu tracțiune animală; e) dovada plății contravalorii certificatului de înregistrare și a plăcuțelor cu numărul de înregistrare, după caz; f)actul de identitate al solicitantului, în termenul de valabilitate a acestuia, în original, sau, în cazul persoanelor juridice, copii ale documentelor care atestă dobândirea personalității juridice, denumirea, sediul și reprezentantul legal, precum și actul de identitate al acestuia, în original, sau, după caz, al persoanei împuternicite; în cazul reprezentării solicitantului prin avocat identificarea se va realiza numai prin cardul de avocat vizat pentru anul respectiv, iar în absența cardului de avocat identificarea se va realiza prin adeverința eliberată de către baroul din care face parte însoțită de cartea de identitate; g) certificatul de atestare fiscală emis de către organul fiscal competent al autorității administrației publice locale, care conține noile date tehnice sau de identificare a solicitantului, numai în cazul modificărilor care vizează datele tehnice în baza cărora se calculează impozitul pe mijloace de transport ori care se referă la schimbarea domiciliului sau, după caz, a reședinței ori a sediului; h) procură specială în formă autentică, împuternicire avocațială sau împuternicire scrisă a reprezentantului legal al persoanei juridice, după caz. (2) Documentele originale prevăzute la alin. (1) lit. b) și f) se restituie pe loc solicitantului. (3) În cazul în care solicitarea de eliberare a unui nou certificat de înregistrare, pentru un vehicul care face obiectul unui contract de leasing, este formulată de către deținătorul mandatat, pe lângă documentele prevăzute la alin. (1) se va depune și acordul scris al proprietarului cu privire la efectuarea operațiunii.   Art.16. (1) În cazul pierderii, furtului ori deteriorării certificatului de înregistrare sau a plăcuțelor cu numărul de înregistrare, proprietarul vehiculului sau deținătorul mandatat al acestuia este obligat să solicite eliberarea unui duplicat al acestui document, respectiv a unor noi plăcuțe cu numărul de înregistrare în termen de 30 de zile de la data declarării pierderii sau furtului, ori de la data constatării deteriorării. (2) În cazurile prevăzute la alin. (1) eliberarea unui duplicat al certificatului de înregistrare sau a unor noi plăcuțe cu numărul de înregistrare se efectuează în baza depunerii următoarelor documente: a) cererea solicitantului, conform modelului prezentat în Anexa nr.2 din prezentul Regulament; b) cartea de identitate a vehiculului sau atestatul tehnic, eliberat de Regia Autonomă „Registrul Auto Român”, în original, după caz; c) certificatul de înregistrare deteriorat ori plăcuțele deteriorate, sau documentul care atestă pierderea sau furtul acestora, după caz; d) dovada plăţii contravalorii certificatului de înregistrare și a plăcuței/ plăcuțelor cu numărul de înregistrare, după caz; e) actul de identitate al solicitantului, în termenul de valabilitate a acestuia, în original, sau, în cazul persoanelor juridice, copii ale documentelor care atestă dobândirea personalității juridice, denumirea, sediul și reprezentantul legal, precum și actul de identitate al acestuia, în original, sau, după caz, al persoanei împuternicite; în cazul reprezentării solicitantului prin avocat identificarea se va realiza numai prin cardul de avocat vizat pentru anul respectiv, iar în absența cardului de avocat identificarea se va realiza prin adeverința eliberată de către baroul din care face parte însoțită de cartea de identitate; f) procură specială în formă autentică, împuternicire avocațială sau împuternicire scrisă a reprezentantului legal al persoanei juridice, după caz. g) declaraţie pe propria răspundere cu autentificare notarială; se depune în cazul în care solicitantul nu deține un document care să ateste pierderea sau furtul certificatului de înregistrare sau a plăcuțelor. (3) Documentele originale prevăzute la alin. (2) lit. b) și e) se restituie pe loc solicitantului. (4) În cazul în care solicitarea de eliberare a unui duplicat al certificatului de înregistrare sau a unor plăcuțe cu număr de înregistrare, pentru un vehicul care face obiectul unui contract de leasing, este formulată de către deținătorul mandatat, pe lângă documentele prevăzute la alin. (2) se va depune și acordul scris al proprietarului cu privire la efectuarea operațiunii. Art.17. (1)Termenul în care se soluţionează cererile pentru eliberarea unui nou certificat de întregistrare nu poate fi mai mare de 20 de zile lucrătoare. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cazul aplicării prevederilor art. 32 alin. (5) din Ordinul 181/2024, termenul de 20 de zile se suspendă de la data solicitării de către autoritatea de înregistrare a copiilor sau extraselor documentelor emise de către alte instituții publice, organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și persoane juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, până la primirea acestora. CAPITOLUL IV. RADIEREA DIN CIRCULAŢIE A VEHICULELOR ÎNREGISTRATE Art.18. Radierea vehiculelor se face de către Primăria Municipiului Vulcan prin Serviciul Poliția Locală la cererea proprietarului vehiculului înregistrat, în următoarele cazuri: a) proprietarul doreşte retragerea din circulaţie a vehiculului şi face dovada depozitării acestuia într-un spaţiu adecvat, deținut în condiţiile legii; b) proprietarul face dovada dezmembrării, casării sau predării vehiculului la unități specializate în vederea dezmembrării; c) la trecerea vehiculului în proprietatea altei persoane, în condiţiile legii; d) la scoaterea definitivă din România a vehiculului respectiv; e) în cazul furtului, situație în care deținătorul vehiculului este obligat să solicite radierea acestuia în 30 zile de la data declarării furtului. Art.19. Este interzisă circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor radiate din evidenţă. Art.20. Se radiază din oficiu în termen de 30 de zile de la primirea dispoziţiei primarului municipiului Vulcan, vehiculul abandonat sau fără stăpân, declarat ca atare, în condițiile legii. Art [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.e-vulcan.ro