30 octombrie 2025 · Inițiator: Primarul municipiului Vulcan

HCL 164/2025 Vulcan adoptată

Hotărâre privind propunerea de atribuire în proprietatea solicitanților Vâtcă Paul și Vâtcă-Hădărean Daniela, prin Ordin al Prefectului, a unei suprafețe de teren intravilan, aferent casei de locuit și anexelor gospodăreşti, precum şi curţii şi grădinii din jurul acestora, aflat pe raza UAT Vulcan, proprietarului construcțiilor, conform art. 27 alin. 2^3 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare

Denumire
Hotărârea nr. 164 din 2025 a Consiliului Local Vulcan
Emitent
Consiliul Local Vulcan
Număr
164 / 2025
Data
30 octombrie 2025
Inițiator
Primarul municipiului Vulcan
Localitate
Vulcan, județul Hunedoara
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide atribuirea în proprietate a unei suprafețe de teren intravilan aferentă casei de locuit (cu anexele, curtea și grădina din jur) aflată în UAT Vulcan către Vâtcă Paul și Vâtcă-Hădărean Daniela, prin ordin al prefectului, conform legii fondului funciar. Decizia stabilește că solicitanții îndeplinesc condițiile legale și pot primi terenul, iar efectul pentru locuitori este că aceștia vor avea drept de proprietate asupra terenului aferent construcției și spațiunilor de sub sau în jurul acesteia. Nu sunt menționate termene de plată sau sume de bani în textul prezentat.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Constată îndeplinirea de către solicitanți a condițiilor legale prevăzute de art.27 alin.2^3 din Legea nr.18/1991 a fondului funciar, cu modificările și completările ulterioare

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂRE NR. 164/2025 privind propunerea de atribuire în proprietatea solicitanților Vâtcă Paul și Vâtcă-Hădărean Daniela, prin Ordin al Prefectului, a unei suprafețe de teren intravilan, aferent casei de locuit și anexelor gospodăreşti, precum şi curţii şi grădinii din jurul acestora, aflat pe raza UAT Vulcan, proprietarului construcțiilor, conform art. 27 alin. 2^3 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare Consiliul Local al Municipiului Vulcan, întrunit în ședința ordinară din data de 30.10.2025, Analizând Proiectul de hotărâre nr. 180/1/7/23.10.2025 și Referatul de aprobare nr. 180/1/8/23.10.2025 întocmit de către Primarul Municipiului Vulcan din care reiese necesitatea și oportunitatea adoptării unei hotărâri privind propunerea de atribuire în proprietatea solicitanților Vâtcă Paul și Vâtcă-Hădărean Daniela, prin Ordin al Prefectului, a unei suprafețe de teren intravilan, aferent casei de locuit și anexelor gospodăreşti, precum şi curţii şi grădinii din jurul acestora, aflat pe raza UAT Vulcan, proprietarului construcțiilor, conform art. 27 alin. 2^3 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere Raportul nr. 179/1/9/23.10.2025 al Compartimentului cadastru,agricol din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Vulcan; În baza avizului Comisiei de specialitate „Juridică și de disciplină ” înregistrat sub nr. 168/1/10/30.10.2025 a Consiliului local Vulcan ; Având în vedere : Cererile cu nr. 16395/21.03.2025 si nr. 16400/21.03.2025 formulate de Vâtcă Paul și Vâtcă-Hădărean Daniela, proprietarii imobilului construcție edificată anterior datei de 1 ianuarie 1990 prin care solicită în temeiul art. 27 alin. 23 din Legea nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, atribuirea în proprietate prin ordin al prefectului a terenului deţinut, aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curţii şi grădinii din jurul acestora. Ținând cont de prevederile art. 27 alin. 23 din Legea nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul dispozițiilor art.129 alin.(1), alin. (2) lit. c), art.139 alin.(2) art.196 alin.(1) lit.a), art.197 alin.(4), art.243 alin.(1) lit. a) din OUG. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare ; HOTĂRĂȘTE: Art.1- Constată îndeplinirea de către solicitanți a condițiilor legale prevăzute de art.27 alin.2^3 din Legea nr.18/1991 a fondului funciar, cu modificările și completările ulterioare. Art.2-Înaintează propunerea de atribuire, prin Ordin al Prefectului, a terenului în suprafață totală de 219 mp (CC-184 mp, F-35 mp), aferent casei de locuit și anexelor gospodărești precum și curții și grădinii din jurul acestora, situat în Municipiul Vulcan, str. Gen.N.I.Dascalescu, Nr.16/1, jud.Hunedoara, identificat în CF nr. 60761 Vulcan, nr. crt. A1, nr.top. 1172/81 (89 mp) și CF nr. 64144 Vulcan, nr. crt. A1, nr.top. 1172/202/34 (130 mp), din proprietatea Statului Român și proprietatea Municipiului Vulcan – domeniul privat, în proprietatea particulară a solicitanților Vâtcă Paul și Vâtcă-Hădărean Daniela domiciliați în Municipiul Vulcan, str.General N.I. Dăscălescu, nr.16/1, jud.Hunedoara, proprietari ai construcțiilor edificate pe acesta. Art.3 - Prezenta hotărâre poate fi atacată conform procedurii și termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Art.4 - Prezenta hotărâre se comunică : Prefectului Județului Hunedoara, Primarului Muncipiului Vulcan, Compartimentului Cadastru agricultură, persoanelor nominalizate și se aduce la cunoștință publică. Municipiul Vulcan, 30.10.2025 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ: CONTRASEMNEAZĂ : SECRETAR GENERAL CONSILIER CIOBANU ALEXANDRU ROGOBETE MIHAELA Această hotărâre fost adoptată cu următoarele voturi: Total consilieri locali:19 Prezenți:19 Pentru : 19 Împotrivă:0 Abțineri:0

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.e-vulcan.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă