29 iulie 2026 · Inițiator: Primar municipiului Vulcan, (nu apare numele)

HCL 123/2026 Vulcan adoptată

Hotărâre privind aprobarea acţiunilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive şi de agrement care se vor desfășura în luna august -septembrie 2026

Denumire
Hotărârea nr. 123 din 2026 a Consiliului Local Vulcan
Emitent
Consiliul Local Vulcan
Număr
123 / 2026
Data
29 iulie 2026
Inițiator
Primar municipiului Vulcan, (nu apare numele)
Localitate
Vulcan, județul Hunedoara
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă lista de acțiuni culturale, științifice, artistice, sportive și de agrement care vor avea loc în august-septembrie 2026 și bugetul necesar pentru organizarea lor, conform anexei. Suma alocată pentru aceste acțiuni provine din bugetul local, capitolul Cultură, și din sponsorizări. Primăria va asigura implementarea prevederilor hotărârii, iar contestarea se poate face conform legii contenciosului administrativ.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

[pic] HOTĂRÂRE NR.123 /2026 privind aprobarea acţiunilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive şi de agrement care se vor desfășura în luna august -septembrie 2026 Consiliul Local al Municipiului Vulcan, întrunit în ședința ordinară din data de 29.07.2026, Analizând Proiectul de hotărâre nr. 149/1/14/23.07.2026 și Referatul de aprobare nr. 149/1/15/23.07.2026 întocmit de către Primarul Municipiului Vulcan din care reiese necesitatea și oportunitatea adoptării unei hotărâri privind aprobarea acţiunilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive şi de agrement care se vor desfășura în luna august -septembrie 2026, Având în vedere Raportul nr. 145/1/16/23.07.2026 al Serviciului Financiar Contabilitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Vulcan, În baza avizului Comisiei de specialitate „Activități Economico- financiare și Agricultură” înregistrat sub nr. 134/1/17/29.07.2026 a Consiliului local Vulcan, În conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, Anexa nr. 2, Capitol II, punctul 9 , cu modificările şi completările ulterioare, În temeiul art. 129, alin. 7, lit. d) , art. 136, alin. (1) și ale art. 243, alin.1, lit. a) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ; HOTĂRĂŞTE: Art.1Se aprobă acţiunile culturale, ştiinţifice, artistice, sportive şi de agrement care se vor desfășura în luna august-septembrie 2026, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2Se aprobă sumele prevăzute în anexă pentru organizarea acţiunilor cuprinse în program. Art.3Sumele necesare pentru desfășurarea acțiunilor culturale prevăzute mai sus, vor fi suportate din bugetul local, capit. 67.02- Cultură, precum şi din sponsorizări. Art.4Primarul municipiului Vulcan, prin compartimentele de specialitate va asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. Art.5Împotriva prevederilor prezentei hotărâri se poate face contestaţie în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. Art.6Prezenta hotărâre se comunică Prefectului - Judeţul Hunedoara, primarului municipiului Vulcan, Serviciului financiar, contabilitate şi se aduce la cunoştinţă publică. Municipiul Vulcan, 29.07.2026 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ: CONTRASEMNEAZĂ: SECRETAR GENERAL CONSILIER GOVOR FLORIN ROGOBETE MIHAELA Această hotărâre fost adoptată cu următoarele voturi: Total consilieri locali:19 Prezenți:19 Pentru : 19 Împotrivă:0 Abțineri:0 ANEXA la HCL nr.123/2026 ACŢIUNILE CULTURALE, ŞTIINŢIFICE, ARTISTICE, SPORTIVE ŞI DE AGREMENT PENTRU LUNA AUGUST -SEPTEMBRIE 2026 |Nr. |DATA | |SUMA | |Crt. | |ACȚIUNEA |Lei | | |06 august |ZIUA MINERULUI |10.000 | | | |-Depuneri de coroane, competiție fotbal, cupe, | | |1 | |diplome, medalii,premiere, echipe câștigătoare,| | | | |arbitrii, pachete, masa organizata. Se asigură| | | | |logistica necesară desfășurării concursului. | | |2 |15-16 august|TORQUE SOCIETY- eveniment de car | | | | |culture-spectacol muzică.Se acordă |10.000 | | | |premii.Se asigură logistica, , sonorizare, | | | | |bannere consumabile necesare organizării | | | | |evenimentelor, contracte prestări servicii | | | |22 august |”DE LA RAZBOI LA MAREA UNIRE ” EDIȚIA A -VII A,| 20.000| | | |organizată în Pasul Vîlcan la cota 1621m | | |3 | |consacrată luptelor bravilor ostași români din | | | | |Primul Razboi Mondial, lupte care au deschis | | | | |drumul către MAREA UNIRE.Ceremonial | | | | |militar-religios în „Memoriam”, Evocarea | | | | |luptelor din Valea Jiului | | | | |(august-octombrie1916),masă organizată.Se | | | | |asigură logistica, sonorizare, și prezentare | | | | |eveniment. | | |4 |17-23 august|NEDEIA VULCĂNEANĂ -ediţia a-53-a | | | | |Descriere : |150.000| | | |-premiu nominal cetățeni de onoare | | | | |-premierea elevilor cu rezultate deosebite la | | | | |olimpiadele județene, naționale și | | | | |internaționale; | | | | |-competiţii sportive ; | | | | |-aniversarea familiilor care au împlinit 50 de| | | | |ani de căsătorie ; | | | | |-spectacol de muzică pentru tineret cu artiști | | | | |locali și consacrați ; | | |5 |5 septembrie|- ZIUA MONDIALĂ A TURISMULUI - CASTELUL DIN |10.000 | | | |CARPAŢI- ediţia a XI-a | | | | |- SEMIMARATON -alergare montană pentru | | | | |participanții cu vârsta peste 16 ani | | | | |- Se acordă premii în bani, diplome, medalii și| | | | |cupe, pe categorii de vârste, pachete cu | | | | |dulciuri și fructe, contracte servicii | | Municipiul Vulcan, 29.07.2026 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ: CONTRASEMNEAZĂ: SECRETAR GENERAL CONSILIER GOVOR FLORIN ROGOBETE MIHAELA

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.e-vulcan.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă