Pe scurtSe aprobă Programul de măsuri pentru prevenirea și combaterea marginalizării sociale pentru anul 2026. Furnizorii principali pentru cetățeni sunt: Primăria/Vulcan trebuie să întocmească și să actualizeze trimestrial o situație a persoanelor și familiilor marginalizate, iar direcția de asistență socială va implementa și monitoriza măsurile, cu posibilitatea de contestație menurut lege. Practic, se stabilesc acțiuni și termene de raportare pentru a ține evidența celor afectați și pentru a evita excluzerea socială, iar rezultatele vor fi comunicate autorităților și publice.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă Programul de măsuri pentru prevenirea şi combaterea marginalizării sociale pentru anul 2026, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
HOTĂRÂRE NR.
10 /2026
privind aprobarea Programului de măsuri pentru prevenirea şi combaterea marginalizării sociale în anul 2026
Consiliul Local al Municipiului Vulcan, întrunit în ședința ordinară din data de 29.01.2026,
Analizând Proiectul de hotărâre nr.11/1/14/22.01.2026 și Referatul de aprobare nr. 11/1/15/22.01.2026 întocmit de către Primarul Municipiului Vulcan din care reiese necesitatea și oportunitatea adoptării unei hotărâri privind aprobarea Programului de măsuri pentru prevenirea şi combaterea marginalizării sociale în anul 2026;
Având în vedere Raportul nr.11/1/16/22.01.2026 al Direcției de Asistență Socială din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Vulcan,
În baza avizului Comisiei de specialitate „Juridică și de disciplină” înregistrat sub nr. 13/1/17/22.01.2026 a Consiliului local Vulcan ,
În conformitate cu prevederile art. 24 din Legea nr. 116/ 2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, ale art. 51, ale art. 60 din H.G nr. 1149/ 2002 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale Capitolul II, Secțiunea 5, art. 271- 2712, coroborat cu prevederile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 129 alin.(2) lit. a) alin. (7) lit. a) lit. b) și art. 139 alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ;
H O T Ă R Ă Ş T E:
ART.1 Se aprobă Programul de măsuri pentru prevenirea şi combaterea marginalizării sociale pentru anul 2026, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART.2 În vederea aplicării măsurilor de prevenire şi combatere a marginalizării sociale, Direcția de Asistenţă Socială întocmeşte situaţia privind persoanele şi familiile marginalizate social, pe care o actualizează trimestrial.
ART.3 Împotriva prevederilor prezentei hotărâri se poate face contestaţie în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Art.4 Prezenta hotărâre se comunică: Prefectului Judeţului Hunedoara, Primarului Municipiului Vulcan, Direcției de Asistenţă Socială şi se aduce la cunoştinţă publică.
Municipiul Vulcan, 29.01.2026
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ: CONTRASEMNEAZĂ : SECRETAR GENERAL
CONSILIER ANGHEL DĂNUȚ ROGOBETE MIHAELA
Această hotărâre fost adoptată cu următoarele voturi:
Total consilieri locali:19
Prezenți:19
Pentru : 19
Împotrivă:0
Abțineri:0
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.