Se aprobă participarea Voitegului la Parteneriatul LEADER al Grupului de Acțiune Locală „Asociația Timiș Tornontal Bârzava”. Aceasta înseamnă că localitatea poate accesa finanțări europene pentru proiecte rurale, conform cadrului PAC 2023-2027, prin acorduri și monitorizare specifice, cu impact asupra dezvoltării comunității și a programelor de incluziune socială. Decizia nu detaliază proiecte concrete în text; efectele pentru locuitori vor apărea prin proiectele finanțate în perioada următoare și termenii de implementare ai fondurilor.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce înseamnă pentru tine
Primăria cumpără sau contractează ceva din bani publici.
COMUNA VOITEG
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA NR. 42
din data de 23 noiembrie 2023
Privind aprobarea participarii Comunei Voiteg,Judeţul Timiș la
Parteneriatul LEADER al Grupului de Acţiune Locală “Asociaţia Timiş
Torontal Bârzava”
Consiliul Local al comunei Voiteg;
Văzând expunerea de motive prezentată de domnul primar, Pop Niculae-loan;
Luând act de:
Regulamentul (UE) 2021/2015 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a normelor privind
sprijinul pentru planurile strategice ce urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul Politicii Agricole
Comune (planurile strategice PAC) finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și Fondul
European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADER) și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1305/2013
și (UE) NR. 1307/2013;
Regulamentul (UE) 2021/1060 Al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a
dispoziţiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul
de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și
acvacultură și de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil,
migraţie și integrare, Fondului pentru securitate internă și Instrumentului de sprijin financiar pentru
managementul frontierelor și politica de vize;
Regulamentul (Ue) 2021/2116 Al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 privind
finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (UE) nr.
1306/2013;
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1475 al comisiei din 6septembrie 2022 de stabilire a
normelor de aplicare a Regulamentului (UE) 2021/2115 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea
ce priveşte evaluarea planurilor strategice PAC şi furnizarea de informaţii pentru monitorizare şi evaluare;
Regulamentul (UE) 2021/1057 al Parlamentului European şi al Consiliului din data de 24 iunie 2021 de
instituire a Fondului social european Plus(FSE+) şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1296/2013;
Hotărârea nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionare MADR;
Hotărârea nr. 1570/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a investiţiilor specifice
dezvoltării rurale cuprinse în Planul Strategic PAC 2023-2027;
Planul Naţional Strategic (PNS), (PAC) 2023-2027 al României, aprobat prin decizia Comisiei
C(2022)8783/7;
Programul Incluziune şi Demnitate Socială, aprobat prin decizia Comisiei C(2022) 9635/14.12.2022;
Prevederile Ghidului solicitantului pentru participarea la selecţia strategiilor de dezvoltare locală 2023-
2027
Având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii și fundaţii, cu
modificările și completările ulterioare;
Având în vedere dispozitiile art. 129 alin. 2 lit. b si e, alin. 4 lit.e si alin. 9, lit. a din Ordonanţa deurgenţă
nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările si completările ulterioare.
În baza art. 139 alin. 3 lit, f si ale art. 196 alin. 1 lit. a din Ordonanţa de urgenţă 57/2019 privind Codul
administrativ cu modificările si completările ulterioare.
Statutul Asociaţiei „Timiș Torontal Bârzava"";
Autorizația de funcţionare a Asociaţiei „Timiş Torontal Bârzava"
În temeiul art. 129 alin.(2) lit.b si alin.(7) lit.(s), art.139 alin.(Iart. 196 alin .1 lit.a din CUG
nr.57/2019 privind Codul Administrativ;
- Adopta prezenta hotarire
cu voturi pt.__9 „impotriva - „abtineri -
HOTĂRÂȘTE
Parteneriatul LEADER 2023-2027 al (G.A.L.) “Asociaţiei Timiş Torontal Bârzava”, în vederea elaborării,
depunerii, selecţiei, contractării și implementării Strategiei de Dezvoltare Locala prin accesarea Planului
Naţional Strategic, PAC (2023 — 2027).
Art. 2 — Comuna Voiteg nu va adera la alt parteneriat de tip LEADER pentru a implementa o Strategie
de Dezvoltare Locală cu finanţare prin Planul National Strategic, PAC (2023 — 2027).
Art. 3- Susținerea Parteneriatul LEADER 2023-2027al (G.A.L.) "Asociaţia Timiș Torontal Bârzava”, prin
includerea în acesta a teritoriului UAT a comunei Voiteg.
Art.4 -Se desemnează ă reprezinte UAT în cadrul Parteneriatul
LEADER 2023-2027, (G.A.L.) "Asociaţia Timiş Torontal Bârzava ”, și să semneze orice document este
necesar.
Art.5-Ne exprimăm acordul ca Asociaţia “Timiș Torontal Bârzava”să depună și să acţioneze ca
titular/reprezentant al Parteneriatul LEADER 2023-2027 cu denumirea al (G.A.L.) “Asociaţiei Timiș
Torontal Bârzava ” în vederea elaborării, depunerii, selecţiei, contractării și implementării a Strategiei
de Dezvoltaree Locală din Planul Naţional Strategic, PAC (2024-2027).
Art. 6- Se mandatează domnul, Primar al comunei Voiteg , judeţul Timiș să reprezinte UAT Comuna Voiteg
în cadrul Parteneriatului LEADER, și să semneze toate documentele rezultate în calitate de partener , cât
şi pentru selecţia și implementarea Strategiei de Dezvoltare Locale 2023-2027, în cadrul Planul Naţional
Strategic, PAC (2023-2027).
Art. 7- Primarul comunei Voiteg, dl. Pop Niculae loan, prin aparatul de specialitate, vor duce la îndeplinire
prevederile prezentei hotărâri.
Art.8 Reprezentantul legal al Asociaţiei "Timiș Torontal Bârzava” este dl. Duţă Gheorghe, desemnat
pentru depunerea cererii de finanţare și a oricărui alt document al Parteneriatul LEADER 2023-2027,
pentru accesarea Planului Naţional Strategic, PAC (2023 — 2027).
Art. 9- Prezenta hotărâre se poate contesta în termenul și potrivit Legii contenciosului administrativ,
Legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 10- Prezenta hotărâre se aduce la cunoștință publică și se comunică în scris:
- Instituţiei Prefectului judeţului Timiș;
- Primarului comunei Voiteg ;
- Asociaţiei Timiș Torontal Bârzava.
Preşedinte de şedinţă, Secretar,
Olaru | ian- Cristian Wa Buzaș Elena-Violeta
p
=
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.