HCL 22/2023 Vereşti adoptată
Hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind stimularea performantei școlare înalte a elevilor din învâțământul preuniversitar de la Școlile Gimnaziale din Comuna Verești, județul Suceava
- Denumire
- Hotărârea nr. 22 din 2023 a Consiliului Local Vereşti
- Emitent
- Consiliul Local Vereşti
- Număr
- 22 / 2023
- Data
- 29 iunie 2023
- Inițiator
- Dănuț GAVRILIUC
- Localitate
- Vereşti, județul Suceava
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Consiliul Local Verești aprobă Regulamentul privind stimularea performanței școlare înalte a elevilor din învățământul preuniversitar de la Școlile Gimnaziale din comuna Verești. Practic, se aprobă cum și prin ce condiții se acordă stimulente financiare elevilor premiați, iar banii vor veni din bugetul local și din venituri proprii. Primarul va asigura implementarea regulamentului prin aparatul său de specialitate.
Ce prevede
Art.1 Se aprobă Regulamentul privind stimularea performanței școlare înalte a
elevilor din învățământul preuniversitar de la Școlile Gimnaziale din Comuna
Verești, județul Suceava, prevăzut în Anexa care face parte integrantă din prezenta.
Art.2 Sumele vor fi asigurate din bugetul local, din venituri proprii.
Art.3 Primarul comunei, prin aparatul de specialitate, va duce la îndeplinire
prevederile prezentei hotărâri.
Președinte de ședință,
Ioan CHIHAIA
Contrasemnează pentru legalitate,
Secretarul general al comunei,
Nicoleta IONIȚĂ
Verești, 29 iunie 2023
Nr.22
Documente
- anexa HCL 22.pdf
- anexa Anexa HCL 22.pdf
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 18/2023Hotărâre privind aprobarea Situațiilor financiare pentru anul 2022HCL 19/2023Hotărâre privind aprobarea participării Comunei Verești, Județul Suceava la Parteneriatul LEADER cu denumirea Asociația Grupul de…HCL 20/2023Hotărâre privind aprobarea modificării și completării Statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a…HCL 21/2023Hotărâre privind rectificarea bugetului local pe anul 2023HCL 23/2023Hotărâre privind modificarea Statului de funcții al aparatului de specialitate al primarului comunei Verești, județul SuceavaHCL 24/2023Hotărâre privind alegerea președintelui de ședințăHCL 25/2023Hotărâre privind înfințarea Serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân al comunei Verești, județul SuceavaHCL 26/2023Hotărâre privind aprobarea Contului de execuție al bugetului local pentru trimestrul II, anul 2023
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.