13 iunie 2024 · Inițiator: Dănuț GAVRILIUC

HCL 31/2024 Vereşti adoptată

Hotărâre privind modificarea Regulamentului privind stimularea performanței școlare înalte a elevilor din învățământul preuniversitar de la Școlile Gimnaziale din Comuna Verești, județul Suceava

Denumire
Hotărârea nr. 31 din 2024 a Consiliului Local Vereşti
Emitent
Consiliul Local Vereşti
Număr
31 / 2024
Data
13 iunie 2024
Inițiator
Dănuț GAVRILIUC
Localitate
Vereşti, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă modificarea Regulamentului privind stimularea performanței școlare înalte a elevilor din învățământul preuniversitar de la Școlile Gimnaziale Verești, pentru a actualiza modalitățile de acordare a stimulentelor în funcție de concursuri, festivaluri și rezultatele obținute de elevi. Pentru locuitori înseamnă că bugetul local poate finanța stimulente financiare pentru elevii premiați, iar condițiile și etapele acordării se vor stabili în noile reguli (posibile termene și criterii specifice în cadrul regulamentului actualizat).

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art.1 Se aprobă modificarea Regulamentului privind stimularea performanței școlare înalte a elevilor din învățământul preuniversitar de la Școlile Gimnaziale din Comuna Verești, județul Suceava, după cum urmează: ” 2. Concursuri școlare, festivaluri (faza județeană și regională) Premiul obținut Suma acordată Premiul I 200 lei Premiul II 150 lei Premiul III 100 lei 3. Formații artistice-etapa județeană Premiul obținut Suma acordată Premiul I 1200 lei 4. Elevii care au încheiat anul școlar cu medii generale cuprinse între 9,50 și 10 vor primi stimulente financiare (premiul școlii), în cuantumuri după cum urmează: Media 10 (cl.V-VIII) - 500 lei Media 9,90 - 9,99 ( cl.V-VIII) - 400 lei Media 9,50 - 9,90 (cl.V-VIII) - 300 lei ”. Art.2 Celelalte prevederi din Regulament, rămân neschimbate. Art.3 Sumele vor fi asigurate din bugetul local, din venituri proprii. Art.4 Primarul comunei, prin aparatul de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Președinte de ședință, Gheorghe RUSU Contrasemnează pentru legalitate, Secretarul general al comunei, Nicoleta IONIȚĂ Verești, 13 iunie 2024 Nr.31

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă