Hotărâre privind constituirea unui drept de superficie în favoarea Municipiului Vatra Dornei, asupra terenului in suprafata de 605 mp, situat în Str. Mihai Eminescu, nr.30-32, proprieteta privata a SC NESYA REAL ESTATE SRL, în vederea realizarii unei parcari publice
scopul pentru care a fost constituit dreptul de superficie şi anume construirea unei parcari publice. Superficiarul se obligă să achite lunar Chiria, în condiţiile şi la termenele stabilite
Hotărâre privind modificarea art.1 lit.k al HCL nr.94/28.04.2022 privind „atestarea apartenentei la domeniul privat al municipiului Vatra Dornei a unor imobile şi modificarea inventarului domeniului privat prin introducerea de noi poziţii”
parcare la sol tradițională. 3. Rentabilitate financiară: concesionarea terenului pentru construirea unei parcări etajate poate aduce beneficii financiare atât proprietarului terenului, cât şi investitorului care construiește și operează
Hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a sistemului de parcare cu plata in municipiul Vatra Dornei si Regulamentul privind incasarea taxei pentru libera trecere pe strazile din mun.Vatra Dornei si strada pietonala, a autovehiculelor destinate transportului de marfuri si a utilajelor cu masa totala maxima autorizata mai mare de 3,5 tone pentru aprovizionarea cu marfa a unitatilor comerciale si de alimentatie publica
sunt următoarele: A. PLATA TAXEI DE UTILIZARE A PARCARILOR (1) Taxa de utilizare a parcarilor se plateste in sistem de taxare, catre persoanele autorizate de catre primaria Municipiului
Hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale aplicabile în anul fiscal 2022
deosebite organizate de catre Primaria Municipiului Vatra Dornei, cu o prealabila notificare a parcarilor solicitate, parcarea este gratuita. CAP. III. SISTEMUL DE PLATA. REGULI APLICABILE Art.6. - Sistemul
Hotărâre privind APROBAREA DOCUMENTAȚIEI PLAN URBANISTIC ZONAL ‘’INTOCMIRE PUZ PENTRU EXTINDERE SI DOTAREA SPITALULUI MUNICIPAL VATRA DORNEI AMPLASAMENT STR. M. EMINESCU, NR. 12-14, CF. 36397, MUN. VATRA DORNEI JUD SUCEAVA
circulaţia carosabilă fiind destinată exclusiv vehiculelor speciale de intervenţie. Amenajarea incintei cu parcări și zone de manevră pentru utilaje va avea gabaritele necesare unei bune funcţionări a traficului
Hotărâre privind stabilirea chiriei pentru terenurile si spațiile cu altã destinație decât locuințã, precum și aprobarea diferitelor tarife
persoane juridice (termen plată: 15.03, 15.06, 15.09, 15.11) 14. 14.1 Chirie teren pentru parcări nerezidentiale Lei/an/autovehicul 157 destinate unitatilor de cazare turistica (12,5 mp/loc) 14.2 Chirie teren
Hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale aplicabile în anul fiscal 2026
dovada asigurării obligatorie RCA-excepție vehiculele cu tracțiune animală; h)dovada asigurării parcării vehiculului într-un spaţiu adecvat, deţinut în condiţiile legii(după caz); i)dovada plăţii contravalorii
Hotărâre privind completarea hcl nr.44/2017 privind „normele privind buna convieţuire, ordinea şi liniştea publică, gospodărirea oraşului şi protecţia mediului, precum şi comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă în municipiul VATRA DORNEI
condiţii a drumurilor publice, sunt obligate: f) Sa nu parcheze pe domeniul public (parcari amenajate, carosabil, patile laterale ale drumului, spatiul verde)mijloacele de transport fara drept
Hotărâre privind stabilirea chiriei pentru terenurile si spațiile cu altã destinație decât locuințã, precum și aprobarea diferitelor tarife pentru anul 2026
persoane juridice (termen plată: | | | | |15.03, 15.06, 15.09, 15.11) | | | |14. |14.1 Chirie teren pentru parcări |Lei/an/autovehi|222 | | |nerezidentiale destinate unitatilor de|cul | | | |cazare turistica (12,5 mp/loc) | | | | |14.2 Chirie
Hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale aplicabile în anul fiscal 2025
dovada asigurării obligatorie RCA-excepție vehiculele cu tracțiune animală; h)dovada asigurării parcării vehiculului într-un spaţiu adecvat, deţinut în condiţiile legii(după caz); i)dovada plăţii contravalorii
Hotărâre privind aprobarea Statutului Municipiului Vatra Dornei
strada Gării, strada N. Lițu, mai ales din cauza lipsei spațiului suficient de parcări, prin parcarea autoturismelor pe ambele sensuri de circulație. Primăria municipiului a intervenit salutar pentru
Hotărâre privind completarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a Municipiului Vatra Dornei 2021-2027, cu proiectului de investiții “Creșterea eficienței energetice a clădirii sala de sport a școlii gimnaziale nr. 4 și a laboratoarelor adiacente din Municipiul Vatra Dornei
finantare PR Nord-Est 2021- Elaborarea și implementarea 2027/P4 – O unei politici a parcărilor la regiune cu o nivelul întregului municipiu, Mobilitate urbană 27. 2.000.000 mobilitate urbană inclusiv
Hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Vatra Dornei
staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar; constată contravenţii şi aplic…
Hotărâre privind aprobarea bugetului local de venituri şi cheltuieli al municipiului Vatra Dornei pentru anul 2024, a bugetului institutiilor publice finantate integral sau partial din venituri proprii pe anul 2024, bugetul creditelor interne pe anul 2024 şi a Programului anual de investiţii -2024
ari noi 8.287.521 4.057.510 0 57.510 4.000.000 1|Modernizarea infrastructurii rutiere - program Anghel Saligny 8.287.521 4.057.510 0 57.510 4.000.000 III|Afte cheltuieli de investi…
Hotărâre privind respingerea plangerii prealabile inregistrata sub nr.12553/27.04.2021 si sub nr.12915/04.05.2021 formulata de catre SC EUROINTER-SPORT SRL, impotriva Hotararii Consiliului Local nr.19/28.01.2021
cu supralărgiri de depășire și suprafețe pentru manevre de întoarcere. 5.10.1. - Pentru toate categoriile de construcții de turism vor fi prevăzute locuri de parcare, în funcție d…
Hotărâre privind aprobarea proiectului, a cheltuielilor legate de proiect și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ” REABILITARE SPAȚII VERZI ÎN MUNICIPIUL VATRA DORNEI”, finanțat prin PR NE 2021-2027, Prioritatea 3, apelul de proiecte nr. PR/NE/2024/3/RSO2.7/1/Spații verzi MRJ+M
și inclusive. Se propun următoarele dotări: Banchete cu și fără spătar, cu înălțimi și forme ergonomice adaptate diferitelor tipuri de utilizatori; Mese exterioare multifuncționa…
Hotărâre privind aprobarea infiintarii si delegarii serviciului de administrare a domeniului public al sporturilor de iarna Vatra Dornei
instalaţiei de transport pe cablu, a partiei de sanie, a patinoarului, a parcarii aferente şi a întregii infrastructuri edilitar urbane aferente. Art.2.-Se aprobă delegarea gestiunii prin concesiune
Hotărâre privind aprobarea Regulamentului Serviciului de salubrizare al Județului Suceava
rii de deşeuri; să asigure curăţenia incintelor proprii, precum şi a zonelor cuprinse între imobil şi domeniul public, până la limita de proprietate; să asigure curăţenia locurilor…
Hotărâre privind aprobarea actualizarii Registrului local al spatiilor verzi din Municipiul Vatra Dornei
rucții Propi co cţ destinaţie la sol (mp) 1 2 3 4 5 6 7 Total suprafaţă ocupată din terenul spaţiu verde F162 5. ECHIPAREA EDILITARĂ A TERENULUI: A- APA C- CANAL RC ERIE G- GAZ…
Hotărâre privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici din cadrul proiectului „Dotarea municipiului Vatra Dornei cu stații de incărcare rapidă pentru vehicule electrice” faza Proiect Tehnic, finanțat prin „Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități”
tru varianta aleasă: Indicatori de proiect Capacităţi (în unităţi fizice şi valorice) Nr. stații de reîncărcare 50DC/22AC: 8buc; Nr. puncte de reîncărcare create: 16 buc; Nr. locu…
Arhiva pe ani
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.