ROMÂNIA
JUDEȚUL VASLUI _* VASLUI Șepitata ă
MUNICIPIUL VASLUI - MSI “naremui 029
CONSILIUL LOCAL
Tel.: +40235/310999,+40235/313946, Fax:+40235/315946; E-mail: consiliul. localOprimariavaslui.ro
Web: www.primariavaslui.ro; str. Spiru Haret, nr. 2, cod poștal 730139, Vaslui
HOTĂRÂREA NR 243
privind aprobarea REGULAMENTULUI DE FUNCȚIONARE ȘI ADMINISTRARE A
PARCĂRILOR STRADALE CU PLATA DE PE RAZA MUNICIPIULUI VASLUI
Consiliul Local al Municipiului Vaslui
Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile:
-Art. 56, art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) și (2) și art. 139 alin. (2) din Constituţia
României, republicată;
—Articolul 4 și articolul 9 paragraful 3 din Carta europeană a autonomiei locale,
adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin legea nr. 199/1997;
—Art. 87 alin.(5) , din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Luând act de:
—Referatul Primarului Municipiului Vaslui, în calitatea sa de iniţiator, înregistrat sub
nr.1166 din 17.07.2025;
-Raportul Direcţiei Administrare Piețe, Târguri și Oboare, înregistrat sub nr. 1167 din
17.07.2025;
-Rapoartele cu avizele Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local.
- În baza prevederilor art. 129 alin. 2 lit.”c” și alin.6 lit.”a” și "d” şi în temeiul art.
139 alin. 3 lit.”g” din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul
Administrativ.
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă Regulamentul de funcționare și administrare a parcărilor stradale cu
plata de pe raza Municipiului Vaslui conform anexei „parte integrantă din prezenta
hotărâre
HCL 243/2025 Pagină 1 din 2
Art.2. Ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către Direcţia
Administrare Piețe, Târguri și Oboare.
Art. 3. Hotărârea intră în vigoare conform art.198 alin. 1 din O.U.G. nr.57/2019 privind
Codul Administrativ.
Câte un exemplar se va comunica:
- Instituţiei Prefectului Judeţul Vaslui;
- Primarului Municipiului Vaslui;
Direcției Administrare Piețe, Târguri și Oboare Vaslui
Președinte de ședință,
Vaslui, 24.07.2025
Consilier, ecretar General,
prof. Vîrlan Luminița- Mihaelă Jrs. Eduard Lăcătuşu
n-A Da: i 77
Co
Total consilieri locali 23
Prezenţi 22
Pentru | 16
Impotrivă | 7
Vot Abţineri
HCL 243/2025
Pagină 2 din 2
Anexa la HCL NR 243 / 24.07.2025
REGULAMENT DE FUNCȚIONARE ȘI ADMINISTRARE
A PARCĂRILOR STRADALE CU PLATA
DE PE RAZA MUNICIPIULUI VASLUI.
CAPITOLUL |: DISPOZIȚII GENERALE
Art. 1 - Obiectul și scopul regulamentului
1.1. Prezentul regulament stabilește modalitatea de administrare, întreținere și
exploatare a parcometrelor stradale amplasate pe domeniul public al Municipiului Vaslui,
din administrarea Direcţiei Administrare, Piețe, Târguri și Oboare Vaslui (denumită în
continuare DAPTO Vaslui).
1.2, Scopul regulamentului este:
- Fluidizarea circulaţiei și optimizarea utilizării locurilor de parcare;
- Creșterea siguranței și a accesibilităţii (inclusiv pentru persoanele cu dizabilități);
- Asigurarea unei administrări transparente și eficiente a sistemului de parcare cu
plată.
1.3. Prin acest regulament se asigură:
- Stabilirea drepturilor și obligațiilor utilizatorilor locurilor de parcare cu plată;
- Creșterea gradului de respectare a reglementărilor privind parcarea cu plată;
- Creșterea transparenţei în administrarea sistemului de parcare cu plată;
- Asigurarea funcţionării corespunzătoare a parcometrelor pentru colectarea tarifelor
de parcare.
Art. 2 - Baza legală
Prezentul regulament este elaborat în conformitate cu prevederile: Ordonanţei de Urgenţă
a Guvernului nr. 57/2019 Codul administrativ (republicată și actualizată); Ordonanţei
ad Ia
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor; Ordonanţei de Urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările și
completările ulterioare; Legea 421/2002 -privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân
sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al
unităţilor administrativ-teritoriale; Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Vaslui privind
aprobarea și modificarea tarifelor de parcare și a acestui regulament.
Art, 3 - Definiții
În înţelesul prezentului regulament, termenii de mai jos au următoarele semnificaţii:
Termeni specifici parcării:
Parcometru - aparat automat destinat eliberării tichetelor de parcare în baza plății
tarifului stabilit, utilizând bancnote, carduri sau aplicații mobile.
Parcare publică cu plată - spaţiu delimitat și semnalizat corespunzător, aflat pe
domeniul public, unde utilizarea locurilor de parcare este condiționată de plata unui
tarif orar/zilnic
Parcare - staționarea vehiculelor în spaţii special amenajate sau stabilite și
semnalizate corespunzător.
Operator - DAPTO Vaslui, entitatea care administrează și întreține sistemul de
parcare cu plată prin parcometre.
Tichet de parcare - document emis de parcometru (fizic sau electronic), care
atestă dreptul de utilizare a unui loc de parcare pentru o perioadă determinată,
conform tarifului achitat.
Utilizator - orice conducător auto care parchează un vehicul într-o zonă cu plată și
are obligaţia de a achita tariful corespunzător.
Act de constatare a abaterii - document emis de personalul cu drept de control,
care atestă încălcarea prevederilor prezentului regulament și fundamentează
aplicarea sancţiunilor.
Termeni generali de trafic rutier a prezentului regulament:
Autovehicul - vehicul echipat cu motor de propulsie, utilizat în mod obișnuit pentru
transportul persoanelor sau mărfurilor ori pentru tractarea altor vehicule.
Vehicul - sistem mecanic care se deplasează pe drum, cu sau fără autopropulsare,
utilizat pentru transportul de persoane, bunuri, servicii sau lucrări.
2
Vehicul abandonat - vehicul aflat pe domeniul public sau privat de cel puțin 6 luni,
al cărui proprietar este cunoscut, dar care se află într-o stare improprie circulației,
indicând intenţia de abandon.
Vehicul fără stăpân - vehicul, de orice categorie, fără plăcuță de înmatriculare sau
marcaje oficiale, aflat pe domeniul public sau privat, al cărui proprietar sau
deţinător este necunoscut.
Remorcă - vehicul fără motor destinat a fi tractat de un autovehicul sau tractor
agricol/forestier.
Semiremorcă - remorcă a cărei masă totală maximă autorizată este preluată parțial
de vehiculul tractor.
Parte carosabilă - porțiunea drumului destinată circulaţiei vehiculelor. Un drum
poate avea mai multe părți carosabile separate prin zone despărțitoare sau
diferenţe de nivel.
Bandă de circulație - subdiviziunea longitudinală a părții carosabile, marcată și
suficient de lată pentru circulația într-un singur sens a unui șir de vehicule, cu
excepția celor pe două roți.
Trotuar - spaţiul lateral al drumului, separat de partea carosabilă, destinat
circulației pietonilor.
Pistă pentru biciclete - spațiu special amenajat pentru circulaţia bicicletelor, parte
a carosabilului, trotuarului sau acostamentului, ori separat de drum.
Drum public - orice cale de comunicație terestră, cu excepția căilor ferate,
amenajată pentru traficul rutier sau pietonal, deschisă circulaţiei publice.
Intersecţie - încrucișare, joncțiune sau bifurcare de drumuri la nivel, inclusiv
spaţiile formate de acestea.
Mijloace de semnalizare rutieră - ansamblu de semne, marcaje și dispozitive
instalate pentru a dirija și regla circulaţia rutieră, vizibile atât ziua cât și noaptea.
Participant la trafic - persoană fizică ce utilizează drumul public, fie ca pieton,
conducător de vehicul sau pasager.
Zona drumului public - suprafața ocupată de elementele constructive ale drumului,
zona de protecție și zona de siguranţă, conform prevederilor legale.
Zonă pietonală - perimetru care cuprinde una sau mai multe străzi rezervate
circulației pietonale, semnalizat legal, unde accesul vehiculelor este restricționat.
iăie Sad
- Zonă rezidenţială - perimetru dintr-o localitate cu reguli speciale de circulație, cu
intrări și ieșiri semnalizate legal.
CAPITOLUL II: FUNCȚIONAREA SISTEMULUI DE PARCOMETRE
Art. 4 - Zonele vizate pentru instalarea parcometrelor și programul de taxare
4.1. În Municipiul Vaslui, parcometrele sunt amplasate pe domeniul public al U.A.T. Vaslui,
în zonele stabilite prin hotărâre a Consiliului Local.
4.2. Programul de funcționare a sistemului de taxare prin parcometre este următorul:
- Parcare cu taxă: Luni - Vineri: 08:00 - 17:00;
- Parcare liberă: Zilnic intre orele 17:00 - 08:00; Sâmbăta și Duminica.
Art. 5 - Taxele de parcare
5.1. Taxele pentru utilizarea locurilor de parcare cu plată sunt stabilite prin hotărârea
Consiliului Local al Municipiului Vaslui, în funcţie de durata staţionării și de tipul de plată
(orar, zilnic).
5.2. Taxa stabilită este de 3 lei/oră.
5.3. Orice modificare a taxelor va fi adusă la cunoștința publicului prin afișare pe site-ul
oficial al Primăriei Municipiului Vaslui (https://www.primariavs.ro) și al Direcţiei
Administrare Piețe, Târguri și Oboare (https://www.dapto-vaslui.ro), precum și prin
panouri informative amplasate în proximitatea parcometrelor.
5.4 Prezentele taxe sunt aplicabile până la data intrării în vigoare a hotărârii Consiliului
Local Vaslui care reglementează modificarea și actualizarea taxelor locale, în conformitate
cu dispoziţiile legale și aprobate conform hotărârilor Consiliului Local Vaslui.
Art. 6 - Modalităţi de plată a parcării
6.1. Plata tarifelor de parcare poate fi efectuată prin următoarele metode:
— Parcometru: utilizatorii pot plăti în numerar (bancnote) sau cu card bancar, în
funcţie de dotările fiecărui aparat.
- SMS: trimiterea unui mesaj la numărul indicat pe parcometru sau pe panoul de
informare, conţinând numărul de înmatriculare al autovehiculului și durata
staționării. Sintaxa folosită pentru plată va fi stabilită și comunicată pe panourile
informative, de exemplu: COD Numar AUTO, conform exemplului: COD VS01ABC.
- Aplicaţie mobilă: utilizatorii pot efectua plata online printr-o aplicaţie autorizată
de administraţia locală.
6.2. Utilizatorul trebuie să introducă corect numărul de înmatriculare și să se asigure că
plata este validată imediat după ocuparea locului de parcare.
6.3. SMS-urile trimise în afara intervalelor de parcare cu plată sau a căror durată cumulată
depășește intervalul de parcare cu plată nu se vor reporta pentru următorul interval în
care funcţionează sistemul de parcare cu taxă, iar utilizatorul va fi informat în acest sens.
CAPITOLUL III: ADMINISTRAREA, ÎNTREȚINEREA ȘI OBLIGAȚIILE OPERATORULUI
Art. 7 - Obligațiile DAPTO Vaslui în administrarea parcometrelor
7.1. Întreţinerea și reparaţiile: DAPTO Vaslui are obligația de a asigura mentenanța
curentă a parcometrelor, efectuând intervenţii periodice și reparaţiile necesare pentru a
menține parcometrele în stare de funcționare.
7.2. Actualizarea informațiilor: DAPTO Vaslui va afișa tarifele și instrucțiunile de utilizare
pe fiecare parcometru, precum și datele de contact pentru sesizări și reclamaţii.
7.3. Gestionează fondurile colectate: DAPTO Vaslui va gestiona fondurile încasate din
tarifele de parcare, în conformitate cu prevederile legale și cu hotărârile Consiliului Local
Vaslui.
Art. 8 - Funcționarea parcometrelor și soluționarea defecțiunilor
8.1. În situaţia în care un parcometru este nefuncțional, utilizatorul este obligat:
- Să caute cel mai apropiat parcometru funcţional;
- Să utilizeze SMS-ul sau aplicația mobilă, dacă aceste opțiuni sunt disponibile;
- Dacă niciuna dintre modalităţile de plată nu este posibilă, utilizatorul trebuie să
anunţe operatorul (DAPTO Vaslui) sau Poliția Locală prin numerele de contact afișate.
CAPITOLUL IV: DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE UTILIZATORILOR
Art. 9 - Drepturile utilizatorilor
9.1. Să fie informaţi cu privire la tarifele de parcare, modalităţile de plată, programul de
funcţionare și eventualele excepții de la plată.
9.2. Să formuleze sesizări și reclamaţii la DAPTO Vaslui, Poliţia Locală sau la alte autorități
competente, în cazul în care consideră că drepturile le-au fost încălcate.
Art. 10 - Obligaţiile utilizatorilor
10.1. Să parcheze autovehiculul în cadrul marcajului, paralel și cât mai aproape de
marginea din dreapta a carosabilului, pe un singur rând. Motocicletele fără ataș și
mopedele pot fi parcate și câte două, una lângă alta.
10.2. Să achite tariful de parcare în cuantumul și în modalitățile aprobate prin hotărâre a
Consiliului Local Vaslui.
10.3. Să respecte semnalizarea rutieră și marcajele care delimitează locurile de parcare
cu plată.
10.4. Să nu parcheze pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități decât dacă dețin și
afișează card-legitimaţie eliberat de autoritățile competente.
10.5. Să nu deterioreze, să nu blocheze sau să nu utilizeze necorespunzător parcometrele.
10.6. Să nu lase în vehicul, la vedere, obiecte de valoare. Orice prejudiciu suferit de
utilizatori din neglijența lor nu poate fi imputat operatorului.
10.7. Persoana care a efectuat plata prin SMS are obligația de a păstra salvat, pentru o
perioadă de 48 de ore, mesajul text care confirmă înregistrarea cu succes a plății.
10.8. În parcările publice cu plată pot parca numai autovehicule a căror masă maxim
autorizată nu depășește 3,5 tone și lungimea de 5,2 m.
adi fai
CAPITOLUL V: CONTROLUL ȘI SANCȚIUNILE APLICABILE
Art. 11 - Controlul respectării regulamentului
11.1. Verificarea respectării prezentului regulament este efectuată de reprezentanții
DAPTO Vaslui și ai Poliției Locale cu atribuții delegate în acest sens.
11.2. Persoanele cu drept de control au obligaţia de a verifica, prin mijloacele tehnice ce
le deservesc, modul în care s-a efectuat parcarea, timpul parcării autovehiculului și
confirmarea plății efectuate prin parcometru/SMS/aplicaţie mobilă
11.3. În cazul neplăţii tarifului de parcare sau al încălcării regulilor de utilizare a locurilor
de parcare cu plată, vor fi aplicate sancțiuni conform prezentului regulament.
Art. 12 - Sancţiuni pentru neplata parcării și încălcarea regulamentului
12.1. Constituie contravenție și se sancţionează cu amendă următoarele fapte:
a) Staționarea fără tichet de parcare, fără plata prin SMS/aplicație mobilă: amendă
între 200 - 300 lei;
b) Depășirea timpului de parcare plătit și neachitat ulterior: amendă între 100 -
200 lei;
c) Parcarea neregulamentară, ocupând mai multe locuri sau obstrucționarea
accesului altor vehicule ori blocarea căilor de acces: amendă între 300 - 400 lei;
d) Parcarea pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități fără a deține card-
legitimaţie valid se sancţionează conform legislaţiei în vigoare.
e) Deteriorarea sau vandalizarea parcometrelor se sancţionează cu amendă între
2000 - 2500 lei, plus obligativitatea acoperirii costurilor de reparație sau
înlocuire.
12.2. Măsura de informare a abaterii va fi întocmită de către personalul cu drept de
control și poate fi achitată cu numerar la casieria DAPTO Vaslui aflată la sediul str. Decebal
nr 30, Vaslui, în timpul programului de lucru al acesteia, pentru care se va elibera un
document cu menţiunea obligaţiei plătite.
12.3. Plata amenzii nu exonerează contravaloarea achitării parcării, dispuse prin măsura
de informare a abaterii.
lady Ati
12.4. Constatarea contravenţiilor și aplicarea sancţiunilor se face de către Poliția Locală
Vaslui și de personalul împuternicit de Primarul Municipiului Vaslui, în limitele
competențelor stabilite prin lege.
12.5. Pentru același număr de înmatriculare al autovehiculului nu se pot emite mai multe
sancțiuni pentru aceeași faptă prevăzută de regulament în mai puţin de 24 de ore de la
primul document emis.
CAPITOLUL VI: EXCEPȚII, SCUTIRI ȘI ALTE REGLEMENTĂRI SPECIALE
Art. 13 - Exceptări de la plata parcării
13.1. Sunt exceptate de la plata taxei de parcare următoarele categorii de autovehicule:
* Autovehiculele aflate în misiune aparținând poliției, jandarmeriei, pompierilor,
serviciului de ambulanţă, SRI, SPP, serviciilor de urgenţă, Primăriei municipiului
Vaslui, DAPTO, pe perioada efectuării misiunii și cele aparținând Ministerului
Apărării Naţionale sau Ministerului Justiției, inscripționate corespunzător sau aflate
în misiune, după caz.
+ Autovehiculele aparținând persoanelor cu dizabilități, în baza unui card-legitimaţie
emis de autoritățile competente, strict pentru locurile special destinate.
+ Autovehicule aparținând serviciilor de salubritate, deszăpezire și a altor servicii
publice / private care execută servicii pe domeniul public.
13.2. Autovehiculele în regim taxi sunt exceptate doar în staţiile special amenajate și
semnalizate corespunzător, pe durata așteptării clienţilor.
Art. 14 - Locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilităţi și alte categorii
speciale
14.1. DAPTO Vaslui va aloca un număr de locuri de parcare destinate persoanelor cu
dizabilităţi, conform legislaţiei în vigoare.
14.2. Locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilităţi vor fi semnalizate și marcate
corespunzător, indicând clar regimul lor special.
14.3. Este interzisă ocuparea acestor locuri de parcare de către alte categorii de vehicule.
8
14.4. De asemenea, DAPTO Vaslui va aloca locuri de parcare gratuite folosite de către
femeile gravide, precum și de către persoanele însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani,
semnalizate și marcate corespunzător, în măsura disponibilităţii și a nevoilor identificate.
CAPITOLUL VII: DISPOZIȚII PRIVIND SECURITATEA, CONFIDENȚIALITATEA ȘI PROTECȚIA
DATELOR
Art. 15 - Răspunderea pentru securitatea autovehiculelor
15.1. DAPTO Vaslui nu răspunde pentru eventualele furturi, avarii sau deteriorări ale
vehiculelor parcate, ori a bunurilor aflate în acestea.
15.2. Utilizatorii sunt responsabili de securizarea propriilor autovehicule și de respectarea
regulilor de parcare.
Art. 16 - Protecţia datelor cu caracter personal
16.1. DAPTO Vaslui se angajează să respecte prevederile legale privind protecția datelor
cu caracter personal (GDPR și legislația națională aferentă).
16.2. Datele colectate în urma plăţilor prin SMS sau aplicații mobile (numărul de telefon,
numărul de înmatriculare etc.) vor fi stocate și prelucrate doar în scopul gestionării
sistemului de plată a parcării.
16.3. Orice solicitare de ștergere, rectificare sau informare referitoare la prelucrarea
datelor personale se va transmite către DAPTO Vaslui, care are obligația de a răspunde
conform termenelor legale.
CAPITOLUL VIII: CONTESTAȚII, SESIZĂRI ȘI SOLUȚIONAREA LITIGIILOR
Art. 17 - Reclamaţii și sesizări
17.1. Utilizatorii pot adresa reclamaţii și sesizări legate de funcționarea parcometrelor,
de aplicarea sancţiunilor sau de alte aspecte ce țin de serviciul de parcare:
"9"
e Direct la sediul DAPTO Vaslui sau prin e-mail: contactedapto-vaslui.ro;
+ Prin email sau telefon, la datele de contact afișate pe site-ul oficial al Primăriei
Municipiului Vaslui (https://www.primariavs.ro) și al Direcției Administrare Piețe,
Târguri și Oboare (https://www.dapto-vaslui.ro);
+ Prin depunerea unei sesizări scrise la Registratura Primăriei Municipiului Vaslui.
17.2. DAPTO Vaslui se obligă să răspundă la reclamaţii în termenul legal, oferind clarificări
sau propunând soluții pentru problemele semnalate.
Art. 18 - Procedura de contestare a amenzilor
18.1. Amenzile aplicate pentru contravenţii pot fi contestate în instanța competentă, în
condițiile legislaţiei privind regimul juridic al contravenţiilor (OG nr. 2/2001).
18.2. Plata parțială a amenzii (jumătate din minim) nu anulează dreptul contravenientului
de a depune contestaţie, însă poate influenţa cuantumul final al sancţiunii.
CAPITOLUL IX: DISPOZIȚII FINALE
Art. 19 - Modificarea regulamentului
19.1. Prezentul regulament poate fi modificat prin hotărâre a Consiliului Local al
Municipiului Vaslui, la propunerea DAPTO Vaslui sau a altor autorități competente.
19.2. Modificările vor intra în vigoare la data prevăzută în hotărârea Consiliului Local.
Art. 20 - Intrarea în vigoare
20.1. Prezentul regulament intră î
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.