Mandatul dat reprezentantului autorităţii de a vota în Adunarea Generală a A.D.I „AQUA INVEST MUREŞ ” aprobarea declanșării și demarării tututor demersurilor/etapelor necesare, potrivit OUG nr.109/2011, cu modificările…
Pe scurt
Se aprobă demararea tuturor demersurilor necesare, în conformitate cu prevederile legale, pentru organizarea procedurii de selecție a membrilor Consiliului de administrație al Aquaserv SA Tg. Mureș prin ADI Aqua Invest Mureș. Acest lucru înseamnă că se vor face pașii eligibili (documente, etape, termene) pentru a alege noii membri ai Consiliului, iar locuitorii pot afla eventuale efecte în buget sau servicii doar după finalizarea procedurii. Decizia nu specifică în mod direct sume sau termene exacte în acest fragment, dar stabilește cadrul pentru desfășurarea procedurii și conformitatea cu legea.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă declanșarea și demararea tututor demersurilor/etapelor necesare, potrivit OUG nr.109/2011, cu modificările și completările ulterioare, respectiv HG nr.639/2023, de către ADI Aqua Invest Mureș, privind procedura de selecție a membrilor consiliului de administrație al Companiei Aquaserv SA Tg. Mureș
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Denumire
Hotărârea nr. 26 din 2025 a Consiliului Local Vânători
Titlu oficial
Hotărâre privind mandatul dat reprezentantului autorităţii de a vota în Adunarea Generală a A.D.I „AQUA INVEST MUREŞ ” aprobarea declanșării și demarării tututor demersurilor/etapelor necesare, potrivit OUG nr.109/2011, cu modificările și completările ulterioare, respectiv HG nr.639/2023, de către ADI Aqua Invest Mureș, privind procedura de selecție a membrilor consiliului de administrație al Companiei Aquaserv SA Tg. Mureș
ROMÂNIA
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI VÂNĂTORI
HOTARÂREA nr.26 / 24.04.2025
privind mandatul dat reprezentantului autorităţii de a vota în Adunarea Generală a
A.D.I „AQUA INVEST MUREŞ ” aprobarea declanșării și demarării tututor
demersurilor/etapelor necesare, potrivit OUG nr.109/2011, cu modificările și
completările ulterioare, respectiv HG nr.639/2023, de către ADI Aqua Invest Mureș,
privind procedura de selecție a membrilor consiliului de administrație al Companiei
Aquaserv SA Tg. Mureș
Consiliul Local al Comunei Vânători, jud. Mureș, întrunit în şedinţă ordinară de lucru, la data de
24.04.2025.
Văzând : Referatul de aprobare nr.29 din 16.04.2025 al primarului comunei și Raportul de
specialitate nr.30 din 16.04.2025 al secretarului comunei, precum și avizele comisiilor de specialitate.
Ținând cont de solicitarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Aqua Invest Mureș” privind
aprobarea declanșării și demarării tututor demersurilor/etapelor necesare, potrivit OUG nr.109/2011,
cu modificările și completările ulterioare, respectiv HG nr.639/2023, de către ADI Aqua Invest Mureș,
privind procedura de selecție a membrilor consiliului de administrație al Companiei Aquaserv SA Tg.
Mureș.
Având în vedere prevederile, art. 16 alin. (4), art.17 alin. (1) lit. a, pct.4 lit.a, b și art.20 alin. (4)
din Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Aqua Invest Mureș", art. 10 alin. (5) din Legea
serviciilor comunitare de utilități publice nr.51 /2006, republicată, cu modificările și completările
ulterioare și ale art.28 alin.5¹ din OUG nr.109/2011, privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor
publice cu modificările și completările ulterioare, și art.3 și următoarele din HG nr. 639/2023, cu
respectarea procedurii reglementate de Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în
administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art.89 - 91, art.129 alin.2 lit.c şi d, art.129 alin.6, precum şi art. 129 alin.7
lit.n din OUG nr. 57/2019, privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE :
Art.1. Se aprobă declanșarea și demararea tututor demersurilor/etapelor necesare,
potrivit OUG nr.109/2011, cu modificările și completările ulterioare, respectiv HG
nr.639/2023, de către ADI Aqua Invest Mureș, privind procedura de selecție a membrilor
consiliului de administrație al Companiei Aquaserv SA Tg. Mureș.
Art.2. Se mandatează domnul Felegean Mircea-Augustin reprezentant al comunei
Vânători, Jud.Mureș, în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „AQUA
1
INVEST MUREŞ”, să voteze aprobarea declanșării și demararea tututor demersurilor/etapelor
necesare, potrivit OUG nr.109/2011, cu modificările și completările ulterioare, respectiv HG
nr.639/2023, de către ADI Aqua Invest Mureș, privind procedura de selecție a membrilor
consiliului de administrație al Companiei Aquaserv SA Tg. Mureș.
Art.3. Se mandatează preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “AQUA
INVEST MUREŞ”, dl. Péter Ferenc, sau persoana căreia i-a fost delegată calitatea de
reprezentant al județului Mureș în Adunarea Generală a Asociației, să semneze în numele şi
pe seama membrilor asociați, hotărârea AGA, privind aprobarea declanșării și demararea
tututor demersurilor/etapelor necesare, potrivit OUG nr.109/2011, cu modificările și
completările ulterioare, respectiv HG nr.639/2023, de către ADI Aqua Invest Mureș, privind
procedura de selecție a membrilor consiliului de administrație al Companiei Aquaserv SA Tg.
Mureș.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică Instituţiei Prefectului - judeţul Mureş, Asociaţiei
de Dezvoltare Intercomunitară „AQUA INVEST MUREŞ” şi dlui primar, Felegean Mircea-
Augustin, care răspunde de aducerea sa la îndeplinire.
Președinte de ședință, Constrasemneză,
BORTOLIS TIBERIU-LEVENTE p.Secretar General,
Bologa Emil-Alin
Voturi exprimate:_____ pentru, ____împotrivă,____ abţineri din _____ consilieri prezenți
2
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.