Completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Turda
Pe scurt
Hotărârea prevede completarea Regulamentului de organizare și funcționare al aparatului de specialitate al Primarului, introducând posibilitatea furnizării de servicii de transport contra cost și obligativitatea obținerii licențelor sau altor autorizații pentru orice activități de transport, fie în regim propriu, fie contra cost, cu autovehiculele din patrimoniul municipiului. Pentru locuitori înseamnă că Primăria poate presta servicii de transport contra cost și va ocupa reglementarea clară a licențelor necesare, ceea ce poate afecta costuri, termene și zone în care se oferă sau se autorizează transportul. Decizia a fost adoptată cu 19 voturi pentru, în urma deliberărilor și avizelor colegiului, iar comunicarea implementării este în sarcina Primarului, Secretarului și a structurilor implicate din aparatul primarului.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Turda, astfel: La articolul 9 se introduce un text nou cu urmatorul continut: – efectuarea de servicii de transport contra cost, in conditiile legii. La punctul 2.9.3 din regulament de introduce o noua prevedere cu urmatorul continut: asigura obtinerea licentelor si a oricaror alte autorizatii pentru desfasurarea de servicii de transport fie in regim propriu, fie contra cost cu autovehiculele aflate in patrimoniul Municipiului Turda
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Denumire
Hotărârea nr. 52 din 2016 a Consiliului Local Turda
Titlu oficial
Hotărâre privind completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Turda
Consiliul Local al Municipiului Turda întrunit în şedinţa ordinară din data de 31.03.2016; Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Turda, proiect elaborat din iniţiativa Primarului municipiului Turda, domnul Tudor Ştefănie; Luand in considerare Hotararea Consiliului Local al municipiului Turda nr. 273/09.12.2013 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Turda; Tinand cont de raportul de specialitate al Administratorului Public al Municipiului Turda, domnul Radu Crisan, de avizul comisiei de specialitate a Consiliului Local al municipiului Turda nr. 1 pentru buget-finante, prognoze economice, investitii si de avizul comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local al municipiului Turda pentru administratie publica locala, servicii publice, regii, piete, comert agricultura, asocieri, relatii cupublicul, juridic; În temeiul prevederilor art. 36, alin. 1, alin. 2, lit. A, alin. 3, lit. b, art. 45, precum si ale art. 115, alin. 1, lit. B, alin. 3, alin. 5 si alin. 6 din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată şi al Regulamentului de Organizare si Funcţionare al Consiliului Local al municipiului Turda; H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. Se aprobă completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Turda, astfel: La articolul 9 se introduce un text nou cu urmatorul continut: – efectuarea de servicii de transport contra cost, in conditiile legii. La punctul 2.9.3 din regulament de introduce o noua prevedere cu urmatorul continut: asigura obtinerea licentelor si a oricaror alte autorizatii pentru desfasurarea de servicii de transport fie in regim propriu, fie contra cost cu autovehiculele aflate in patrimoniul Municipiului Turda. Art. 2. Comunicarea şi ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarului Municipiului Turda, Secretarului Municipiului Turda, Serviciului Relaţii Publice şi Resurse Umane, precum şi structurilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Cordiş Lucian CONTRASEMNEAZĂ SECRETARUL municipiului TURDA Jr. Paula Letiţia MIC VOTURI : pentru 19 impotrivă – abţineri – Numărul total al consilierilor în funcţie este 21. Numarul consilierilor participanţi la vot este 19.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.