ROMÂNIA
JUDEȚUL CLUJ
MUNICIPIUL TURDA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA NR. 278
din data de 11.12.2019
privind prelungirea perioadei de tragere a creditului contractat de către Municipiul Turda
de la Banca de Export-Import a României EXIMBANK SA, prin modificarea şi
completarea HCL nr. 6/30.01.2017 cu modificările şi completările ulterioare
Consiliul Local al municipiului Turda întrunit în şedinţa extraordinară din 11.12.2019;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind prelungirea perioadei de tragere a
creditului contractat de către Municipiul Turda de la Banca de Export-Import a României
EXIMBANK SA, prin modificarea şi completarea HCL nr. 6/30.01.2017 cu modificările şi
completările ulterioare, proiect elaborat din iniţiativa d-lui Primar Cristian Octavian Matei;
Având în vedere referatul Direcţiei Tehnice nr. 26.164 din 03.12.2019 privind necesitatea
încheierii unui act adiţional la contractul de credit încheiat cu Banca de Export-Import a României
EXIMBANK SA în vederea prelungirii perioadei de tragere a fondurilor din creditul intern
contractat pentru lucrările de investiţii aprobate prin HCL nr. 205/30.09.2019;
În baza raportul de specialitate al Directiei Economice nr. 26.895/10.12.2019 şi a
avizului comisiei de specialitate nr. 1 a Consiliului Local al Municipiului Turda, pentru buger-
finanţe, prognoze economice;
Având în vedere Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria
publică, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale cap. IV din Legea nr.
273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare şi cu cele ale
Hotărârii Guvernului României nr. 9/2007 privind constituirea, componenţa şi funcţionarea
Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, cu moditicările şi completările ulterioare;
Ţinând seama de prevederile art. 41, alin. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de
tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
Luând în considerare prevederile art. 9, pet. 8 din Carta Europeană a autonomiei locale,
adoptată la Strasbourg la 15.10.1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. 2, lit. b, alin. 4, lit. b, art. 136, alin. 1, art. 139, alin.
1, alin. 3, lit. b şi art. 196, alin. 1, lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum
şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Local al municipiului Turda.
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă prelungirea perioadei de tragere a creditului contractat de către
Municipiul Turda de la Banca de Export-Import a României EXIMBANK SA, contract nr. 11-
AC] din 13.04.2017, cu modificările şi completările ulterioare prin modificarea şi completarea
HCL nr. 6/30.01.2017 cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 2. Se mandatează domnul Cristian Octavian Matei, primarul Municipiului Turda, să
semneze în numele și pe seama Municipiului Turda actul adiţional privind prelungirea până la
data de 31.12.2021 a perioadei de tragere.
Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului municipiului Turda,
in termenul prevazut de lege, Primarului municipiului Turda, Institutiei Prefectului Judetului
Cluj, precum şi Directiei Economice, Direcţiei Tehnice şi serviciilor de specialitate, în vederea
ducerii la îndeplinire, şi se aduce la cunostinţă publică prin afişare la sediul Consiliului Local
Turda şi postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ
Anca Doru Paul loan ASAN) N SECRETARUL general al
A / i = municipiului TURDA,
E s! Je. Paula Lofiţia Mic
G &,
VOTURI. pentru 14
împotrivă -
abţineri -
Numărul total al consilierilor în funcţie este 18.
Numarul consilierilor participanţi la vot este 14.
ROMANIA AVIZAT,
JUDETUL CLUJ PRIMAR,
MUNICIPIUL TURDA CRISTIAN OCTAVIAN MATEI
Directia Economica
Nr,26.395/10.12.2019
RAPORT DE SPECIALITATE
privind necesitatea incheierii unui act aditional pentru prelungirea perioadei de tragere a
creditului contractat de catre Municipiul Turda de la Banca de Export-Import a Romaniei
EXIMBANK SA -— contract de credit nr.1 1-ACJ din 13.04.2017
prin modificarea si completarea Hotararii nr.6 din 30.01.2017 cu modificarile si
completarile ulterioare privind aprobarea contractarii unei/unor finantari rambursabile
interne precum si in vederea asigurarii finantarii investitiilor publice de interes local
Avand în vedere referatul Directiei Tehnice nr. 26.164 din 03.12.2019 prin care ni se
comunica :
- Ca urmare a. emiterii HCL nr.205/30.09.2019 privind modificarea si completarea
Anexei ar. la JICL 85/11.04.2018 de asigurare a finantarii proiectelor de investitii de
interes local — pana la 20.000.000 lei in sensul introducerii unor noi obiective de investitii
ce vor fi finantate din creditul intern coroborat cu faptul ca perioada de tragere a sumelor
pentru lucrarile de investiții este luna aprilie 2020, perioada ramasa fiind insuficienta
pentru a executa lucrarile noi propuse si a le deconta din creditul intern aprobat consideram
oportuna si necesara initierea procedurilor legale de prelungire a perioadei de tragere pana
la data de 31.12.2021 ( aceasta data de 31.12.2021 este in corelare si cu faptul ca sunt
necesare aprobarile CAIL de utilizare fonduri in anul 2020 si 2021)
In baza celor prezentate propunem modificarea art.1 din HCL. nr.6/30.01.2017 cu
modificarile si completarile ulterioare in sensul extinderii perioadei de tragere pana la
data de 31.12.2021 si incheierea actului aditional corespunzator.
Director executiv, Sef SDPI,
Daniela Adace Ginel| Calugar
N
REFERAT DE APROBARE
Obiectul prezentului proiect de hotarare il reprezinta aprobarea prelungirii
perioadei de tragere a creditului contractat de catre Municipiul Turda de la Banca
de Export-Import a Romaniei EXIMBANK S.A. conform contractului de credit nr.
11-ACI din 13.04.2017 cu modificarile si completarile ulterioare de la data de
13.04.2020 pana la 31.12.2021 si incheierea actului aditional corespunzator.
Ca urmare a emiterii HCL nr.205/30.09.2019 privind modificarea si
completarea Anexei nr.1 la HCL 85/11.04.2018 de asigurare a finantarii proiectelor
de investitii de interes local — pana la 20.000.000 lei in sensul introducerii unor noi
obiective de investitii ce vor fi finantate din creditul intern coroborat cu faptul ca
perioada de tragere a sumelor pentru lucrarile de investitii este luna aprilie 2020,
perioada ramasa fiind insuficienta pentru a executa lucrarile noi propuse si a le
deconta din creditul intern aprobat consideram oportuna si necesara initierea
procedurilor legale de prelungire a perioadei de tragere pana la data de 31.12.2021
( aceasta data de 31.12.2021 este in corelare si cu faptul ca sunt necesare aprobarile
CAIL de utilizare fonduri în anul 2020 si 2021).
Ordonator principal de credite,
Cristian Octâyian MATEI
ROMÂNIA
JUDETUL CLUJ
MUNICIPIUL TURDA
CONSILIUL LOCAL
HOTARÂREA NR.6
din data de 30.01.2017
privind aprobarea contractarii unei/unor finantari rambursabile interne in valoare de
pana la 63.028.759,25 lei, in vederea refinantarii imprumuturilor contractate de la
Dexia Credit Local (nr. 100.698/ 09.12.2008) si/sau CEC Bank S.A. (nr.
RQ12014467532578/ 17.04.2012), precum si in vederea asigurarii finantarii
investitiilor publice de interes local
Consililul Local al Municipiului Turda intrunit in sedinta ordinara din data de
30.01.2017;
Luand in dezbatere proiectul de hotarare initiat de primarul municipiului Turda,
domnul Cristian Octavian MATEI,cu privire la aprobarea contractarii unci/unor finantari
rambursabile interne in valoare de pana la 63.028.759,25 lei, in vederea refinantarii
imprumuturilor contractate de la Dexia Credit Local (nr. 100.698/ 09.12.2008) si/sau CEC
Bank S.A. (nr. RQ12014467532578/ 17.04.2012) precum si in vederea asigurarii finantarii
investitiilor publice de interes local;
In temeiul prevederilor art. 36 alin (2) si alin (4) lit.”b”, ale art 45 alin (2), art 47, art
49, art 63 alin.(1) lit c si alin (4) lit c), ale art 115 precum si ale art 117 din Legea
administratiei publice locale nr. 215/2001, cu modificarile si completarile ulterioare;
In conformitate cu prevederile art. 20, alin.(1), lit.”f?” si *g” si art.61, alin.(1) din
Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile
ulterioare;
Avand in vedere prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr 64/2007 privind
datoria publica, cu modificarile si completarile ulterioare, coroborate cu cele ale capitolului
IV din Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile
ulterioare, precum si cu cele ale Hotararii Guvernului nr.9/2007 privind constituirea,
componenta si functionarea Comisiei de autorizare a imprumuturilor locale, cu modificarile
si completarile ulterioare:
Potrivit prevederilor art.29, lit.(f) din Legea achizitiilor publice nr.
98/2016;
Tinand seama de prevederile art.41 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele
de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata,cu modificarile si
completarile ulterioare.
Luand in considerare prevederile art.9 pct.8 din Carta europeana a autonomiei locale,
adoptata la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificata prin Legea nr. 199/1997,
Tinand seama de prevederile art. 1166 si urmatoarele din Codul civil, referitoare la
contracte sau conventii,
Luand act de:
a) expunerea de motive prezentata de catre Primarul Municipiului Turda, in
calitatea sa de initiator, inregistrat sub nr.1.500/18.01.2017
_b) raportul de specialitate al Directiei Economice inregistrat sub nr.
1.475/18.01.2016,
Constatand necesitatea de a optimiza serviciul datoriei publice locale si de a asigura
resursele financiare pentru realizarea investitiilor publice de interes local,
HOTARASTE:
Art, 1. Se aproba contractarea si garantarea unei/unor finantari rambursabile interne
in valoare de pana la 63.028.759,25 lei, cu o perioada de tragere de pana la 3 ani, fara
perioada de gratie si cu o perioada de maturitate de pana la 15 ani.
Art. 2. Contractarea si garantarea unei/unor finantari rambursabile prevazute la art.1
se face pentru:
a) refinantarea imprumutului extern contractat de la Dexia Credit Local (nr. 100.698/
09.12.2008 cu toate modificarile si completarile ulterioare in vigoare) si/sau a imprumutului
intern contractat de la CEC Bank S.A. (nr. RQ12014467532578/ 17.04.2012 cu toate
modificarile si completarile ulterioare in vigoare) — pana la 43.028.759,25 lei;
b) asigurarea finantarii proiectului “Restaurarea, punerea in valoare si introducerea
in circuitul turistic a Castrului Legiunii V Macedonica, Potaissa-Turda” — pana la
20.000.000 lei.
Art. 3. Se imputerniceste (mandateaza) Primarul Municipiului Turda, sa negocieze si
semneze, in numele si pe seama Municipiului Turda, contractul/contractele de imprumut
intern, precum si orice alte modificari si completari convenite de catre partile contractante si
orice alte acte, documente, notificari sau cereri a caror semnare poate deveni necesara in
legatura cu incheierea si punerea in executare a contractului/contractelor de imprumut
intern.
Art, 4. Din bugetul local al Municipiului Turda se asigura integral plata:
a) serviciul anual al datoriei publice locale;
b) oricaror impozite si taxe aferente realizarii obiectivelor de investitii de interes local;
c) alte cheltuieli neeligibile la finantare din imprumutul mentionat la art. 1.
Art. 5. (1) Pe intreaga durata a serviciului datoriei publice locale, ordonatorul
principal de credite are obligatia sa publice pe pagina de internet a Municipiului Turda
urmatoarele date:
a) hotararea Comisiei de Autorizare a Imprumutorilor Locale, precum si orice
modificari si/sau completari ale acesteia;
by valoarea finantarii rambursabile contactate in valuta de contract;
c) gradul de indatorare al Municipiului Turda;
d) durata serviciului datoriei pubice locale, cu precizarea perioadei de garantie si a
perioadei de rambursare a finantarii rambursabile;
e) dobanzile, comisioanele si orice alte costuri aferente fiecarei finantari rambursabile;
% platile efectuate din fiecare finantare rambursabila.
(2) Datele perevazute la alin.(1) se actualizeaza in prima decada a fiecarui trimestru
pentru trimestrul expirat, sub sanctiunile prevazute de lege.
Art. 6. (1) Garantarea imprumutului/imprumuturilor se va face din veniturile
bugetului local al Municipiului Turda. Cuantumul veniturilor cu care Municipiul Turda va
garanta anual, va fi egal cu obligatiile de plata a ratelor, a dobanzilor si a comisioanelor
referitoare la acest imprumut/imprumuturi, aferente anului respectiv.
(2) Serviciul datoriei publice locale nu reprezinta obligatii sau raspunderi ale
Guvernului Romaniei si acesta va fi platit din bugetele locale sau/si din imprumuturi pentru
refinantarea datoriei publice locale.
(3) Se imputerniceste Primarul Municipiului Turda sa semneze in numele si pentru
Municipiul Turda acordul/acordurile de garantare a imprumutului/imprumuturilor si sa
semneze in numele Municipiului Turda toate documentele necesare obtinerii autorizarii si
derularii finantarii/finantarilor rambursabile interne.
Art, 7. Prezenta hotarare se comunica prin intermediul Secretarului municipiului, in
termenul prevazut de lege, Primarului municipiului Turda, Institutiei Prefectului Judetului
Cluj, precum si serviciilor de specialitate în vederea ducerii la indeplinire si se aduce la
cunostinta publica prin afisare la sediul Consiliului Local Turda si postare pe pagina de
internet www.primariaturda.ro.
Anca Doru Paul loan » SECRETARUL municipiului TURDA
> | e. Paula Letiti Mie
/
PRESEDINTE DE SEDINTA pa CONTRASEMNEAZA
VOTURI: pentru 19
împotriva -
abtineri -
Numarul total al consilierilor în functie este 21.
Numarul consilierilor participanti la vot este 19.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.