HCL 269/2013 Turda adoptată

Aprobarea amenajării de staţii în municipiul Turda, pentru activitatea de transport de persoane prin curse regulate speciale de către SC Tours Claus SRL

Pe scurt

Se aprobă amenajarea de stații pentru transportul de persoane prin curse regulate speciale în 22 de locații din Turda, listele fiind puse în anexele HCL. SC Tours Claus SRL va realiza efectiv amenajările, va suporta costurile și va prelua terenurile afectate pentru această activitate pe baza unui proces-verbal de predare-primire, pentru a obține licența de traseu. Hotărârea anulează prevederea din HCL nr. 121/2013 și stabilește cine se ocupă de punerea în aplicare (primarul, secretarul, Direcția Tehnică și operatorul).

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă amenajarea de staţii în locaţiile prevăzute în anexele nr. 1-22, părţi integrante din prezenta hotărâre, care vor fi utilizate pentru efectuarea de servicii de transport de persoane prin curse regulate speciale

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 269 din 2013 a Consiliului Local Turda
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea amenajării de staţii în municipiul Turda, pentru activitatea de transport de persoane prin curse regulate speciale de către SC Tours Claus SRL
Emitent
Consiliul Local Turda
Număr
269 / 2013
Localitate
Turda, județul Cluj
Stare
adoptată

Pe același subiect în Turda

Documente

Text

Consiliul Local al Municipiului Turda, întrunit in sedinţa extraordinară la data de 09.12.2013; Luand in dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea amenajării de staţii în municipiul Turda, pentru activitatea de transport de persoane prin curse regulate speciale de către SC Tours Claus SRL, elaborat din iniţiativa grupurilor USL şi PP-DD, prin reprezentanţii săi: Molnar Emil, Roş Nicolae, Felezeu Cristian George, Micu Ovidiu, Panait Radu, Corpodean Dorel, Nemeş Lucian Bogdan, Costişor Nicolae Vasile, Crişan Rozalia, Dobra Mariana, Varo Lucian; Avand in vedere avizul Comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local al municipiului Turda, pentru administraţie publică locală, servicii publice, regii, pieţe, comerţ, agricultură, asocieri, relaţii cu publicul, precum şi raportul de specialitate al Administratorului Public, domnul Radu Crişan; Tinand cont de prevederile Legii 51/2006 privind serviciile comunitare de utilitati publice, ale Legii 92/2007 a serviciilor de transport public local, ale ordinului 353/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii serviciilor publice de transport public local nr. 92/2007, ale Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 109/2005, privind transporturile rutiere; În temeiul prevederile art. 36, alin. 2, lit. c, lit. d, alin. 6, lit. a, pct. 14, art. 45, alin. 3 şi alin. 6, ale art. 115, alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala actualizată şi republicată şi ale Regulamentului de funcţionare al Consiliului Local Turda. H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. Se aprobă amenajarea de staţii în locaţiile prevăzute în anexele nr. 1-22, părţi integrante din prezenta hotărâre, care vor fi utilizate pentru efectuarea de servicii de transport de persoane prin curse regulate speciale. Art. 2. Amenajarea de staţii se va realiza de către SC Tours Claus SRL pentru desfăşurare servicii de transport de persoane prin curse regulate speciale şi în vederea dobândirii licenţei de traseu. Societatea va suporta costurile legate de amenajare, obţinând în acest sens avizele necesare. În vederea amenajării, terenurile aferente stabilite în anexele nr. 1-22 vor fi predate operatorului de transport pe bază de proces verbal de predare – primire. Art. 3. La data adoptării prezentei hotărâri se revocă HCL nr. 121/25.04.2013.. Art. 4. Comunicarea şi îndeplinirea prezentei hotărâri se încredinţează Primarului municipiului Turda, Secretarul municipiului Turda, Directiei Tehnice si operatorului de transport SC Tours Claus SRL. PREŞEDINTE DE SEDINŢĂ Molnar Emil CONTRASEMNEAZĂ SECRETARUL municipiului TURDA Jr. Paula Popa VOTURI : pentru 16 împotriva – abţineri 1 Numărul total al consilierilor este 21. Numărul consilierilor prezenţi este 17.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaturda.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala