· Inițiator: Primarului municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei

HCL 259/2016 Turda adoptată

Predarea către Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A., a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii…

Pe scurt

Consiliul Local aprobă predarea terenului de 84.571 mp din Turda către Ministerul Dezvoltării prin C.N.I. S.A. pentru realizarea obiectivului „Baza sportivă”, în condițiile ca terenul să fie liber de sarcini și să aibă un protocol de predare. De asemenea, se aprobă ca localitatea să asigure finanțarea racordurilor la utilități (electricitate, apă, canalizare, gaze) necesare pentru proiect și să confirme viabilizarea amplasamentului conform normelor în vigoare. Practic, locuitorii ar putea suporta costuri pentru utilități, iar proiectul avansează în cadrul unei investiții până la realizare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aproba predarea catre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice prin Compania Nationala de Investitii “C.N.I.” S.A., pe baza de protocol, a terenului situat in municipiul Turda, judetul Cluj, str. Stadionului f.n., aflat in proprietatea Municipiului Turda, in suprafata de 84.571 mp, identificat potrivit Cartii funciare C.F. 51818 cu nr.cad. 3842 ( 12.000 mp ); C.F. nr. 51814 cu nr. cad. 51814 ( 40.271 mp ); C.F. 51817 cu nr. cad. 51817 ( 32.300 mp ), liber de orice sarcini, in vederea si pe perioada realizarii de catre „C.N.I.” – S.A. a obiectivului de investitii „Baza…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Stadionului F.n.
  • Privește evenimente, cluburi sau baze sportive finanțate de localitate.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Stadionului F.n” în Turda

Denumire
Hotărârea nr. 259 din 2016 a Consiliului Local Turda
Titlu oficial
Hotărâre privind predarea către Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A., a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii „Baza sportiva din municipiul Turda, judetul Cluj”
Emitent
Consiliul Local Turda
Număr
259 / 2016
Inițiator
Primarului municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei
Localitate
Turda, județul Cluj
Stare
adoptată
Locuri citate
Stadionului F.n (hartă) CF 51818, CF 51814, CF 51817
Teme
Cultură și sport

Pe același subiect în Turda

Documente

Text

Consiliul Local al Municipiului Turda întrunit în şedinţa ordinară la data de 27.10.2016; Luând în dezbatere proiectul de hotarare privind predarea către Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A., a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii „Baza sportiva din municipiul Turda, judetul Cluj”, elaborat din iniţiativa Primarului municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei; In temeiul art. 45 alin. ( 1 ) din Legea administratiei publice locale nr. 215 / 2001, republicata, cu modificarile si completarile; Avand in vedere: Expunerea de motive a domnului Cristian Octavian Matei, Primarul Municipiului Turda; Raportul de specialitate al arhitectului sef din cadrul aparatului de specialitate al primarului; Avizul Comisiei de specialitate nr. 3 a Consiliului Local al municipiului Turda. In conformitate cu: Ordonanta Guvernului nr. 16/19.08.2014 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 25/2001 privind infiintarea Companiei Nationale de lnvestitii “C.N.I.” S.A; Prevederile Legii nr. 213/1998, privind bunurile proprietate publica, cu modificarile si completarile ulterioare In temeiul prevederilor art. 45 alin. (1) si ale art. 115, alin. (1) lit.b) din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. Se aproba predarea catre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice prin Compania Nationala de Investitii “C.N.I.” S.A., pe baza de protocol, a terenului situat in municipiul Turda, judetul Cluj, str. Stadionului f.n., aflat in proprietatea Municipiului Turda, in suprafata de 84.571 mp, identificat potrivit Cartii funciare C.F. 51818 cu nr.cad. 3842 ( 12.000 mp ); C.F. nr. 51814 cu nr. cad. 51814 ( 40.271 mp ); C.F. 51817 cu nr. cad. 51817 ( 32.300 mp ), liber de orice sarcini, in vederea si pe perioada realizarii de catre „C.N.I.” – S.A. a obiectivului de investitii „Baza sportiva din municipiul Turda, judetul Cluj”. Art. 2. Amplasamentul este viabilizat, conform documentelor urbanistice, cu respectarea reglementarilor in vigoare; Art. 3. Se aproba asigurarea finantarii de catre Consiliul Local al municipiului Turda, judetul Cluj a cheltuielilor pentru racordurile la utilitati (electrica, apa, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat etc.). Art. 4. Consiliul Local al municipiului Turda, se obliga sa asigure, in conditiile legii, suprafetele de teren necesare pentru depozitarea si organizarea santierului ; Art. 5. Consiliul Local al Municipiului Turda se obliga ca, dupa predarea amplasamentului si a obiectivului realizat, sa mentina destinatia acestuia si sa il intretina pe o perioada de minim 15 ani. Art. 6. Secretarul municipiului Turda va asigura aducerea la cunostinta publica a prevederilor prezentei hotarari si comunicarea acesteia Primarului municipiului Turda, serviciilor de specialitate in vederea aducerii la indeplinire si Institutiei Prefectului Judetului Cluj. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Anca Doru Paul Ioan CONTRASEMNEAZĂ SECRETARUL municipiului TURDA, Jr. Paula Letitia Mic VOTURI: pentru 21 împotrivă – abţineri – Numărul total al consilierilor în funcţie este 21. Numărul consilierilor participanţi la vot este 21.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaturda.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala