30 septembrie 2013

HCL 206/2013 Turda adoptată

Aprobarea studiului de fezabilitate al obiectivului de investiţii “ Reabilitare pod peste râul Arieş pe DN 15 – municipiul Turda

Pe scurt

Consiliul Local Turda a aprobat studiul de fezabilitate pentru reabilitarea podului peste râul Arieș pe DN 15, în municipiul Turda, inclusiv indicatorii tehnico-economici ai investiției. Investiția totală este de aproximativ 5,07 milioane lei (cu TVA), finanțată din buget local, și se estimează că va dura 8 luni pentru finalizare. Pentru locuitori, înseamnă că podul va fi reabilitat în timp ce se folosesc bani publici locali, iar lucrarea va avea un impact direct asupra circulației și accesului în zona Pieței Romane și DN 15 pe perioada execuției.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă studiul de fezabilitate al obiectivului de investiţii “Reabilitare pod peste râul Arieş pe DN 15 – municipiul Turda”, respectiv indicatorii tehnico-economici ai investiţiei, conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Romana F.n.”.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Romana F.n.”” în Turda

Denumire
Hotărârea nr. 206 din 2013 a Consiliului Local Turda
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate al obiectivului de investiţii “ Reabilitare pod peste râul Arieş pe DN 15 – municipiul Turda”
Emitent
Consiliul Local Turda
Număr
206 / 2013
Data
30 septembrie 2013
Localitate
Turda, județul Cluj
Stare
adoptată
Locuri citate
Romana F.n.” (hartă)

Pe același subiect în Turda

Documente

Text

Consiliul Local al Municipiului Turda, intrunit in sedinta ordinara in data de 30.09.2013; Luand in dezbatere proiectul de hotarare privind aprobarea studiului de fezabilitate al obiectivului de investitii “Reabilitare pod peste raul Aries pe DN 15 – municipiul Turda – Piata Romana f.n.”, elaborat din initiativa d-lui primar Tudor Stefanie; Luand in considerare prevederile Hotararii Guvernului nr. 28 / 2008 privind aprobarea Structurii devizului general si a Metodologiei privind elaborarea devizului general pentru obiective de investitii si lucrari de interventii ; Luand act de raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului , inregistrat sub nr. 18067 / 30.09.2013, precum si de raportul comisiei de specialitate a Consiliului Local , Tinand seama de prevederile Legii nr. 273 / 2006 privind finantele publice locale , cu modificarile si completarile ulterioare , Analizand studiul de fezabilitate si indicatorii tehnico – economici ai obiectivului de investitii “Reabilitare pod peste raul Aries pe DN 15 – municipiul Turda“ Avand in vedere prevederile art. 36 alin. 2, lit. b, alin. 4, lit. d, art. 63, alin. 1 lit. c, art. 115, alin. 1, lit. b, precum si pe cele ale art. 126 din Legea administratiei publice locale nr. 215 / 2001, republicată, cu modificarile si completarile ulterioare H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. Se aprobă studiul de fezabilitate al obiectivului de investiţii “Reabilitare pod peste râul Arieş pe DN 15 – municipiul Turda”, respectiv indicatorii tehnico-economici ai investiţiei, conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Comunicarea şi ducerea la îndeplinire a prezentei hotărări se încredinţează Primarului municipiului Turda, Secretarului municipiului Turda, Arhitectului Şef, Direcţiei Tehnice, Direcţiei Economice, Serviciului Administraţie Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Felezeu Cristian George CONTRASEMNEAZĂ SECRETARUL municipiului TURDA, Jr. Paula POPA VOTURI: pentru 21 împotriva – abţineri – Numărul total al consilierilor este 21. Numarul de consilieri prezenti este 21. ANEXA NR.1. la HCL. nr. 206/2013 REABILITARE POD PESTE RAUL ARIES PE DN 15 Principalii indicatori tehnico-economici: valoarea totala a investitiei este de: 5.074.442 lei (inclusiv TVA) din care C+M : 4.345.898 lei (inclusiv TVA), durata de realizare a investitiei : 8 luni surse de finantare : buget local. alte surse constituite conform legii Sef S.D.P.I., Ginel CALUGAR

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaturda.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala