Pe scurtSe aprobă înființarea unui fond de urgență la dispoziția directorilor unităților de învățământ preuniversitar din Turda, în cuantum de 400 lei pentru fiecare 100 de elevi/prescolari, dar nu mai puțin de 1500 lei pentru fiecare unitate, iar banii vor veni din bugetul local și vor fi utilizați conform Anexei 1. Fondul se va menține la același nivel prin completarea sumelor cheltuite în maxim 5 zile de la prezentarea documentelor de plată, iar în timpul unui an fiscal unitățile pot primi fondul de urgență de maxim 9 ori. Decizia este adresată directorilor unităților de învățământ și va fi comunicată acestora, fiind gestionată de Primărie, Direcția Economică și Serviciul Financiar-Contabil.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Consiliul local al Municipiului Turda, intrunit in sedinta ordinară din data de 29.10.2012; Având in vedere proiectul de hotărâre privind eliminarea unor deficiente in functionarea unitatilor de invatamint preuniversitar din municipiul Turda, proiect elaborat din iniţiativa d-lui consilier local Cristian Matei; În temeiul art. 45,alin.2, lit. c, din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile Legii educatiei nationale nr.
1/2011, art. 105, alin (2), lit. a), i), j), art 111 alin (4) În baza expunerii de motive, conform avizului de specialitate al Comisiei nr. 1 a Consiliului Local pentru buget, finanţe, prognoze economice, investitii; Ţinând seama de prevederile art. 36, alin. 1 si alin. 2, art. 45, alin 1 si alin. 6 si art. 115, alin.1, lit.b din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi de Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al municipiului Turda, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. Se aproba alocarea de la buget a unui fond de urgente la dispozitia directorilor de institutii de invatamint preuniversitar din municipiul Turda, in cuantum de 400 lei pentru fiecare 100 de elevi/prescolari inscrisi la cursuri, dar nu mai putin de 1500 lei pentru fiecare unitate de invatamint. Fondurile alocate vor putea fi folosite conform criteriilor stabilite in anexa 1, si vor fi virate din bugetul municipiului in conturile unitatilor de invatamant. Fondul va fi mentinut la acelasi nivel prin completarea sumelor cheltuite in termen de 5 zile de la prezentarea documentelor de plata. Pe parcursul unui an fiscal unitatile de invatamint vor primi fondul de urgenta in limita a de maxim 9(noua) ori valoarea fondului de urgenta stabilit conform prevederilor de mai sus. Art. 2. Comunicarea şi îndeplinirea prezentei hotărâri se încredintează Primarului municipiuluiTurda, Secretarul municipiului Turda, Managerului Public, Direcţiei Economice, Serviciului Financiar – Contabil. Art. 3. Prezenta hotarare se comunica Directorilor unitatilor de invatamint preuniversitar din municipiul Turda. PREŞEDINTE DE SEDINŢĂ Matei Cristian Octavian CONTRASEMNEAZĂ SECRETARUL municipiului TURDA Jr. Paula Popa VOTURI : – pentru 20 – împotriva – – abţineri – Numărul total al consilierilor în funcţie este 21. Numărul consilierilor prezenţi este 20. ANEXA 1 Criterii de utilizare a fondurilor de urgenta de catre directorii unitatilor de invatamint preuniversitar din municipiul Turda Fondurile din fondul de urgenta vor putea fi folosite in urmatoarele situatii: Pentru evitarea suspendarii iminente a serviciilor de comunicatii (telefonie, internet) in caz de preaviz. Pentru evitarea suspendarii iminente a serviciilor de livrare a utilitatilor (apa gaz, electricitate) in caz de preaviz, daca acestea ar afecta securitatea si/sau sanatatea elevilor/prescolarilor Pentru efectuarea de reparatii urgente care, in cazul in care ar fi amanate, ar putea duce la aparitia unor daune extinse sau ar afecta securitatea si/sau sanatatea elevilor/prescolarilor. Cu titlu de exemplu, enumerarea nefiind limitativa, reparatiile pot fi necesare in urma: avarierii unei conducte, cablu electric, aparat electric, spargerii unei ferestre, defectarii unei incuietori, etc. Pentru achizitionarea de materiale didactice sau consumabile, de exemplu, enumerarea nefiind limitativa: hartie pentru imprimare, toner pentru imprimante si copiatoare, materiale de igienizare, in limita functionarii normale pe parcursul a 10 zile lucratoare.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.