Pe scurtSe aprobă inventarierea în domeniul public al municipiului Tulcea a unei suprafețe de 74 mp de teren, aferent unei căi de acces, situată în Tulcea între străzile Meduzei ( Tronson II) și Câmpului, conform măsurătorilor topo/cadastre. Scopul este înscrierea acestei bucăți de teren în cartea funciară, adică în registrul oficial, astfel încât să devină proprietate publică a localității. Pentru locuitori, înseamnă că zona va fi recunoscută oficial ca parte din domeniul public, ceea ce poate influența gestionarea și întreținerea drumului de acces în viitor, cu eventuale investiții sau lucrări prin bugetul local, dar decizia nu descrie termene exacte sau efecte financiare imediate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă inventarierea în domeniul public al municipiului Tulcea a suprafeței de 74 mp, teren aferent căii de acces, situată în Tulcea, delimitată în partea de N-V de str. Meduzei, Tronson II şi în partea de S-E de str. Cîmpului, având valoarea de 8239 lei, conform măsurătorilor topo cadastrale, în vederea înscrierii în cartea funciară, potrivit planului de amplasament și delimitare a imobilului, care face parte integrantă din prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
ROMÂNIA - JUDEȚUL TULCEA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TULCEA
HOTĂRÂREA NR. 303
privind inventarierea în domeniul public al municipiului Tulcea a suprafeței de 74 mp,
teren aferent căii de acces, situată în Tulcea, delimitată în partea de N-V de str. Meduzei,
Tronson II şi în partea de S-E de str. Cîmpului, conform măsurătorilor topo cadastrale, în
vederea înscrierii în cartea funciară
Consiliul Local al Municipiului Tulcea, judeţul Tulcea, întrunit în şedinţa ordinară, din data
de 28 octombrie 2021, legal constituită;
Examinând proiectul de hotărâre privind inventarierea în domeniul public al municipiului
Tulcea a suprafeței de 74 mp, teren aferent căii de acces, situată în Tulcea, delimitată în partea de
N-V de str. Meduzei, Tronson II şi în partea de S-E de str. Cîmpului, conform măsurătorilor topo
cadastrale, în vederea înscrierii în cartea funciară, proiect din iniţiativa consilierului local George
ȘINGHI;
Luând în discuţie referatul de aprobare al consilierului local George ȘINGHI înregistrat sub
nr. 40718/25.10.2021 şi raportul nr. 14139/18.10.2021 al Direcției Întreținere și Administrare
Patrimoniu;
Reţinând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Tulcea;
Ținând seama de prevederile:
- Titlului VII - Cartea funciară, articolele 876, 877 din Legea nr. 287/2009 privind Codul
civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 41, alin. (5) și alin. (5^1) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare,
republicată, cu modificările și completările ulterioare,
- Ghidului notarilor publici actualizat în decembrie 2020;
În baza dispoziţiilor art. 87, alin. (5), art. 129, alin.(1), alin. (2) lit. c) și art. 286 alin. (4) din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
În temeiul art. 136, alin. (1), art. 139, alin. (1) și (3) lit. g), art. 196, alin. (1) lit. a), art. 197,
alin. (4) şi art. 198 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Se aprobă inventarierea în domeniul public al municipiului Tulcea a suprafeței de 74
mp, teren aferent căii de acces, situată în Tulcea, delimitată în partea de N-V de str. Meduzei,
Tronson II şi în partea de S-E de str. Cîmpului, având valoarea de 8239 lei, conform măsurătorilor
topo cadastrale, în vederea înscrierii în cartea funciară, potrivit planului de amplasament și
delimitare a imobilului, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Tulcea se
modifică în mod corespunzător.
Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuternicește Direcţia Întreţinere şi
Administrare Patrimoniu Tulcea.
1
Art. 4 Secretarul general al Municipiului Tulcea asigură comunicarea prezentei hotărâri
autorităţilor şi persoanelor interesate pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor sale.
Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi ale consilierilor locali din 19 consilieri locali prezenţi.
CONTRASEMNEAZĂ PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
SECRETAR GENERAL, VICEPRIMAR,
Jr. Leventh IUSUF George ȘINGHI
Tulcea, str. Păcii, nr. 20, codul poștal 820033, tel: +40 0240-511 440,
fax: +40 0240-517 736, e-mail:
[email protected], site: www.primariatulcea.ro
ISO 9001:2015 – Nr. Certificat: 203039/A/0001/UK/RO
2
3
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.