· Inițiator: Dominic Fritz, Primarul Municipiului Timișoara

HCL 86/2026 Timișoara adoptată

Hotărâre privind aprobarea dobândirii de către Municipiul Timișoara a lucrărilor de extindere rețea apă și canal cu 4 branșamente apă și 4 racorduri canal, executate în Municipiul Timișoara, str. Josef Klapka, ce fac obiectul renunțării la dreptul de proprietate de către STEFFANY SERV INVEST S.R.L. și trecerea acestora în domeniul public al Municipiului Timișoara

Denumire
Hotărârea nr. 86 din 2026 a Consiliului Local Timișoara
Emitent
Consiliul Local Timișoara
Număr
86 / 2026
Inițiator
Dominic Fritz, Primarul Municipiului Timișoara
Localitate
Timișoara, județul Timiș
Stare
adoptată
Pe scurt

Municipiul Timișoara aprobă să preia în proprietate publică lucrările de extindere a rețelei de apă și canal potrivit cu 4 branșamente de apă și 4 racorduri de canal, situate pe strada Josef Klapka, realizate în cadrul unui proiect anterior. Practic, toate lucrările ajung în domeniul public local și nu mai apar ca proprietate a unei firme private (renunțare la dreptul de proprietate a STEFFANY SERV INVEST S.R.L.). Pentru locuitori, asta înseamnă că investiția devine în administrarea municipiului, iar rețeaua va fi întreținută și gestionată de Primăria Timișoara, cu impact asupra alimentării cu apă și canalizare din zonă.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă dobândirea de către Municipiul Timișoara, a lucrărilor de extindere rețea apă și canal cu 4 branșamente apă și 4 racorduri canal, executate în Municipiul Timișoara, str. Josef Klapka, ce fac obiectul renunțării la dreptul de proprietate de către STEFFANY SERV INVEST S.R.L. lucrări în valoare de 90.000,00 lei, conform Procesului Verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 2/11.04.2025, respectiv Centralizatorul financiar, cuprins în Anexa ce face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre, nr. TMI2026 - 011195/13.03.2026 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Dominic Fritz; Având în vedere Raportul de specialitate nr. TMI2026-011650 din data de 18.03.2026 al Direcției Generale Investiții și Mentenanță din  cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timişoara; Având în vedere avizul Direcției Juridice nr. TMI2026-012502 din data de 23.03.2026 - Anexă la Raportul de specialitate nr. TMI2026-011650/18.03.2026; Având în vedere avizul Direcţiei Economice  nr. TMI2026 -012016 din data de 19.03.2026 - Anexă la Raportul de specialitate nr. TMI2026-011650/18.03.2026; Luând în considerare Declarația autentificată cu nr. 2390/10.12.2024 și Declarația autentificată cu nr. 221/23.02.2026, privind renunțarea la lucrările de extindere a rețelei de apă și canal, cu 4 branșamente de apă și 4 racorduri de canal, situate în Municipiul Timișoara, str. Josef Klapka, lucrări executate în conformitate cu autorizația de construire nr. 616/17.09.2024, contractul de prestări servicii nr. 159/09.09.2024 și recepționate prin procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 2/11.04.2025; Având în vedere Procesele-Verbale de avizare ale  Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; În baza art. 291 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Conform prevederilor art. 129 alin.(2) lit. d) raportat la art. 129 alin. (7) lit. n) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul prevederilor art.196 alin.(1) lit.a) și art.139 alin.1 și 3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Articole Art. 1: Se aprobă dobândirea de către Municipiul Timișoara, a lucrărilor de extindere rețea apă și canal cu 4 branșamente apă și 4 racorduri canal, executate în Municipiul Timișoara, str. Josef Klapka, ce fac obiectul renunțării la dreptul de proprietate de către STEFFANY SERV INVEST S.R.L. lucrări în valoare de 90.000,00 lei, conform Procesului Verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 2/11.04.2025, respectiv Centralizatorul financiar, cuprins în Anexa ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2: Se aprobă trecerea în domeniul public al Municipiului Timişoara a lucrărilor de extindere rețea apă și canal cu 4 branșamente apă și 4 racorduri canal, lucrări executate în Municipiul Timișoara, str. Josef Klapka. Art.3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Generală Investiții și Mentenanță din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timişoara; Art.4: Prezenta hotărâre se publică  pe site-ul propriu şi, totodată, se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Structurilor funcționale din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timișoara; - STEFFANY SERV INVEST S.R.L.; - Mass-media locale. Hotărârea a fost adoptată cu 22 de voturi pentru. Data adoptării 31 martie 2026 Data publicării 16 aprilie 2026

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariatm.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă