HCL 7/2022 adoptată
Hotărâre privind aprobarea ajustarii Devizului General conform HG 379/07.05.2020 pentru proiectul „Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din municipiul Timişoara în vederea conformării la normele de protecţia mediului privind emisiile poluante în aer şi pentru creşterea eficienţei în alimentarea cu căldură urbană - Etapa II” cod SMIS 2014+127006, actualizat prin HCL 202/25.05.2021 și HCL 346/28.09.2021
Documente
- hcl hcl-7-2022.txt
- anexa hcl-7-2022-anexa1.docx
- anexa hcl-7-2022-anexa2.docx
- anexa hcl-7-2022-anexa3.docx
Text
Având în vedere Referatul de aprobare nr. SC2021 - 35164/21.12.2021 a proiectului de hotărâre, al Primarului Municipiului Timişoara - domnul Dominic Fritz;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. SC2021 - 35164/21.12.2021 al Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;
Având în vedere Adresa Direcţiei Economice nr. SC2021 - 35164/29.12.2021;
Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 21.12.2021 – Anexă la Raportul de specialitate nr. SC2021 - 35164/21.12.2021;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 91/25.03.2020 - privind stabilirea procedurii de desfășurare a ședințelor Consiliului Local al al Municipiului Timișoara, în situații excepționale, constatate de autoritățile abilitate;
Având în vedere Avizul Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor și Procesele Verbale de avizare ale Comisiei pentru studii, prognoze, buget, finanțe, impozite și taxe și Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având in vedere Hotarârea Consiliului Local al Municipiului Timisoara nr. 489/19.10.2018 prin care au fost aprobate Studiul de fezabilitate, Analiza cost-beneficiu şi indicatorii tehnico-economici pentru Proiectul “Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Timişoara în vederea conformării la normele de protecţia mediului privind emisiile poluante în aer şi pentru creşterea eficienţei in alimentarea cu căldură urbană - Etapa a II-a”, completată prin Hotarârea Consiliului Local al Municipiului Timisoara nr. 110/19.03.2019;
Tinând cont de Hotarârea Consiliului Local al Municipiului Timisoara nr. 202/25.05.2021 privind aprobarea Devizului General actualizat pentru proiectul „Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din municipiul Timişoara în vederea conformării la normele de protecţia mediului privind emisiile poluante în aer şi pentru creşterea eficienţei în alimentarea cu căldură urbană - Etapa II” cod SMIS 2014+127006;
Având în vedere Hotarârea Consiliului Local al Municipiului Timisoara nr 346/28.09.2021 privind aprobarea reactualizării Devizului General pentru proiectul „Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din municipiul Timişoara în vederea conformării la normele de protecţia mediului privind emisiile poluante în aer şi pentru creşterea eficienţei în alimentarea cu căldură urbană - Etapa II” cod SMIS 2014+127006, actualizat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 202/25.05.2021;
Luând în considerare Contractul de finantare din fonduri nerambursabile nr. 247/09.05.2019 semnat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 axa prioritară 7;
În temeiul prevederilor art. 10 și art. 14 din Hotârârea de Guvern nr. 379/07.05.2020 pentru aprobarea Metodologiei de ajustare a prețurilor în cadrul devizelor aferente proiectelor de infrastructură publică finanțate prin Programul operațional Infrastructură Mare 2014-2020;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin (2) lit. b) si d), alin (4) lit d) si alin (7) lit. n) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art.139 alin.(1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;Articole
Art.1: Se aprobă ajustarea Devizului General, conform art. 14 din H.G. nr. 379/07.05.2020, pentru obiectivul de investiţii „Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din municipiul Timişoara în vederea conformării la normele de protecţia mediului privind emisiile poluante în aer şi pentru creşterea eficienţei în alimentarea cu căldură urbană - Etapa II” cod SMIS 2014+127006, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara constituita prin Dispoziția Primarului nr. 797/22.07.2014, modificată şi completată prin Dispoziţia Primarului nr. 507/02.05.2018, Dispoziția Primarului nr. 894/31.07.2020 și Dispoziția Primarului nr. 81/25.01.2021.
Art.3: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcțiilor, Serviciilor, Birourilor, Compartimentelor - din apartul de specialitate al Primarului;
- Mass-media locale.
Hotărârea a fost adoptată cu 21 de voturi pentru și 1 abținere.
Data adoptării
11 ianuarie 2022
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.