· Inițiator: Primarul Municipiului Timișoara, Dominic Fritz

HCL 577/2023 Timișoara adoptată

Hotărâre privind modificarea și aprobarea Organigramei, Statului de funcții şi Regulamentului de Organizare şi Funcționare pentru Direcția Generală Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport şi Transport Feroviar

Denumire
Hotărârea nr. 577 din 2023 a Consiliului Local Timișoara
Emitent
Consiliul Local Timișoara
Număr
577 / 2023
Inițiator
Primarul Municipiului Timișoara, Dominic Fritz
Localitate
Timișoara, județul Timiș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă modificarea și aprobarea Organigramei, a Statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare pentru Direcția Generală Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar. În consecință, se definește cine lucrează în această direcție, cu ce funcții, responsabilități și termene, precum și structura internă și regulile de funcționare ale acesteia. Pentru locuitori, urmările sunt ajustări de organizare bugetară și posibile modificări ale timpului de reacție la proiecte, cu impact asupra finanțării și programelor legate de sport, proiecte municipale și transport feroviar.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

Având în vedere: - Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. TMI2023-14677/04.12.2023 al Primarului Municipiului Timișoara, domnul Dominic Fritz – ca instrument de motivare a prezentei hotărâri; - Raportul de specialitate al Compartimentului Organizare şi Planificare Strategică Resurse Umane nr.TMI2023-14678/04.12.2023;  - Avizul Comisiei Paritare nr TMI2023- 015073/07.12.2023 ; - Avizul Serviciului Juridic din data de 05.12.2023 - anexă la Raportul de specialitate nr.TMI2023-14678/04.12.2023; Având în vedere avizul Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului și probleme ale minorităților  din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara; Luând în considerare prevederile: - art. XIII, XIV, XVI – XXIII din Legea nr. 296 din 26.10.2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung; - art. 5, art. 369 lit.b), art. 370 alin.(2), art.371, art.382, art. 391,art.390, art.392, art.393, art.405, art.407, art.408, art.409, art.512, art. 518, art.519, art.539, art.540, art.541, art.546 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.53/2003 privind Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare; - Art.III și Anexa la OUG nr.63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare;  - Art.11 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare coroborat cu Hotărârea Consiliului Local  nr.230/2023; - art. 130, 154 alin.(2), (3), art.155 alin.(5), coroborate cu prevederile art.129, alin. (2), lit.a) si alin. (3) lit.c) și  art.196 alin (1) lit. a)  și cu  prevederile art.240 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;  Ținând cont că a fost îndeplinită procedura reglementată de prevederile Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică; În conformitate cu prevederile art. 129, alin. (2), lit.a) si alin. (3) lit.c) coroborat cu prevederile art.196 alin (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art.139, alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;   Articole Art.1: Începând cu data de 31.12.2023, se modifică și se aprobă Organigrama, Statul de funcții și Regulamentul de Organizare și Funcționare  pentru Direcția Generală Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport şi Transport Feroviar, conform Anexelor nr.1-3 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2: Primarul Municipiului Timișoara și compartimentele funcționale din cadrul aparatului de specialitate al Primarului vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri, conform competențelor  stabilite, cu respectarea prevederilor art.408 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019. Art.3: Transformarea unei funcții publice vacante într-o funcție publică cu o altă denumire sau într-o funcție publică de nivel inferior ori superior, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat prin prezenta hotărâre, se face prin dispoziția Primarului Municipiului Timișoara. Art.4: La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, orice alte prevederi contrare se abrogă. Art.5: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu și totodată se comunică: -    Instituției Prefectului - Județul Timiș; -    Primarului Municipiului Timișoara; -    Direcției  Generală Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport şi Transport Feroviar; -    Agenției Naționale a Funcționarilor Publici; -    Mass - media locale. Hotărârea a fost adoptată cu 15 voturi pentru și 1 abținere. Data adoptării 19 decembrie 2023

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariatm.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă