HCL 537/2022 adoptată
Hotărâre pentru completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 336/12.07.2022 privinddarea în administrare a imobilului din Timişoara, str. C. Porumbescu și p-ța N. Bălcescu, nr. 7-8 și nr. 2 - Cinema Victoria, către Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara pentru o perioadă de 5 ani și încheierea contractului de administrare
Documente
- hcl hcl-537-2022.txt
- anexa hcl-537-2022-anexa1.pdf
- anexa hcl-537-2022-anexa2.pdf
- anexa hcl-537-2022-anexa3.pdf
- anexa hcl-537-2022-anexa4.pdf
- anexa hcl-537-2022-anexa5.pdf
- anexa hcl-537-2022-anexa6.pdf
Text
Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. SC2022- 25058/20.10.2022, al Primarului Municipiului Timişoara - domnul Dominic Fritz;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. SC2022- 25058/20.10.2022 al Direcției Patrimoniu și Serviciului Infrastructură Culturală din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;
Având în vedere avizul Directiei Economice - Anexa la Raportul de specialitate nr. SC2022- 25058/20.10.2022;
Având în vedere avizul Serviciului Juridic din data de 21.10.2022 - Anexa la Raportul de specialitate nr. SC2022- 25058/20.10.2022;
Având în vedere cererea înregistrată cu nr. SC2022-13759 /03.06.2022, a Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara prin care solicită atribuirea în administrare a imobilului din Timișoara, str. C. Porumbescu și p-ța N. Bălcescu, nr. 7-8 și nr. 2, Cinema Victoria proprietatea Mun. Timișoara;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 336/ 12.07.2022 privind darea în administrare a imobilului din Timişoara, str. C. Porumbescu și p-ța N. Bălcescu, nr. 7-8 și nr. 2 - Cinema Victoria, către Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara pentru o perioadă de 5 ani și încheierea contractului de administrare;
Având în vedere Contractul de administrare nr. 5 din data de 26.07.2022, încheiat între Municipiul Timișoara și Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara;
Având în vedere Procesul Verbal Predare-Primire a imobilului din Timișoara, C. Porumbescu nr. 2 și P-ța N. Bălcescu nr. 7-8 Cinema Victoria, având nr. de înregistrare SC2022-16939/12.09.2022;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere Procesul Verbal de avizare al Comisiei pentru cultură, știință, învățământ, sănătate, protecție socială, turism, ecologie, sport și culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
În conformitate cu prevederile art. 129, alin. (1), alin (2) lit. c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art.196 alin. (1), lit.a) și art.139 alin. (1) și (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;Articole
Art. 1: Se aprobă completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 336/12.07.2022 cu un nou articol, după cum urmează:
„Art. 1.1 Odată cu predarea imobilelor prevăzute la art. 1, se aprobă predarea mijloacelor fixe și obiectelor de inventar conform Anexei 1- Listă mijloace fixe și Anexei 2- Listă obiecte de inventar, anexe la prezenta hotărâre”.
Art. 2: Celelalte articole ale Hotărârii Consiliului Local nr. 336/12.07.2022 rămân neschimbate.
Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire se încredinţează Direcţia Patrimoniu și Serviciul Infrastructură Culturală din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara.
Art. 4: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcțiilor, Serviciilor, Birourilor, Compartimentelor - din cadrul aparatului
de specialitate al Primarului;
- Echipei de Implementare a Proiectului;
- Mass-media locale.
Hotărârea a fost adoptată cu 20 voturi pentru.
Data adoptării
31 octombrie 2022
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.