HCL 413/2015 adoptată
Hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemţiune din partea Consiliului Local Timişoara, la intenţia de înstrăinare a spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă S.A.D 2/I, la preţul de 142.600 euro, situat în imobilul din strada Gheorghe Lazăr nr.1, etaj parter, Timişoara, jud.Timiş
Documente
- hcl hcl-413-2015.txt
- anexa hcl-413-2015-anexa1.pdf
- anexa hcl-413-2015-anexa2.docx
Text
Având in vedere Referatul cu nr. SC2015 - 24779/18.09.2015 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale şi Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere adresa nr. CT2015-006027 din 14.09.2015, înregistrată la Primăria Municipiului Timişoara, Compartimentul Monumente, de către SC.SERRA&SERRA.SRL reprezentată de administrator Serra Gian Pietro, prin care solicită ca Primăria Municipiului Timişoara să se pronunţe asupra dreptului de preemţiune la intenţia de înstrăinare a spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă a S.A.D2/I ,înscris în C.F. nr.401429-C1-U2, nr.topo 401429-C1-U2, Timişoara, situat în imobilul din strada Gheorghe Lazăr nr.1, etaj parter;
Spaţiul cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă S.A.D.2/I, pentru care se solicită execitarea /neexercitarea dreptului de preemţiune, are o suprafaţă utilă de 98.10 mp , pentru care proprietarul solicită un preţ 142.600 euro, rezultând un preţ de aproximativ 1453,62 euro / mp.;
Din adresa nr. CT2015-006027 din 17.09.2015, a Direcţiei Urbanism, Serviciul de Dezvoltare Urbană, Reabilitare şi Conservare Clădiri Istorice, rezultă că faţada şi acoperişul clădirii prezintă degradări extinse şi necesită lucrări de reabilitare.Valoroase decoraţiuni din ceramică smălţuită ,fleşa metalică a turnului sunt parţial dispărute. Din punct de vedere al expresiei plastice clădirea reprezintă una dintre cele mai semnificative realizări în stilul anilor 1900;
Din adresa nr. 2409 din data de 26.08.2015 a Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş, reiese că aceasta nu îşi exercită dreptul de preemţiune, asupra spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă S.A.D.2/I, situat în imobilul din strada Gheorghe Lazăr nr.1, oraşul Timişoara, judeţul Timiş, inclus în Situl Urban ,,Cartierul Cetatea Timişoara ‚’’Cod TM-II-s-A-06095, Poziţia 60, în Lista Monumentelor Istorice-2010, judeţul Timiş;
Biroul Valorificare Spaţii cu altă Destinaţie din cadrul Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse ne comunică prin adresa CT2015-006027 din data de 17.09.2015 că spaţiul mai sus menţionat nu prezintă interes pentru domeniul public/privat al Municipiului Timişoara;
Prin adresa cu nr.CT2015-006027 din data de 17.09.2015, Direcţia Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culturale ne face cunoscut că acest imobil nu prezintă interes pentru desfăşurarea unor activităţi de interes public (sănătate, învăţământ, cultură) , ce aparţin de direcţie;
Ţinând cont de art.4, alin.4 din Legea nr.422/2001, modificată şi republicată de Legea nr. 259/2006 privind protejarea monumentelor istorice;
In conformitate cu art.4, alin.(4) şi art.9 din Legea nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice;
In conformitate cu art.36, alin (1) şi alin (9) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publica locală ,republicată şi modificată;
În temeiul art.45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole
Art. 1: Consiliul Local al Municipiului Timişoara nu îşi exercita dreptul de preemţiune la intenţia de înstrăinare a spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă S.A.D 2/I, la preţul de 142.600 euro, situat în imobilul din strada Gheorghe Lazăr nr.1, etaj parter, Timişoara, jud.Timiş.
Art. 2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse prin Compartimentul Monumente din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.
Art. 3: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Tehnice;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse;
- Direcţiei Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culturale;
- Direcţiei Comunicare;
- Biroului Audit;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului;
- S.C..SERRA & SERRA S.R.L.;
- Mass-media locale.
Data adoptării
16 octombrie 2015
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.