HCL 371/2022 Timișoara adoptată
Hotărâre privind aprobarea taxei de afișaj percepută de către Serviciului Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara - TIMPARK pentru afișajul public stradal pe raza Municipiului Timișoara
- Denumire
- Hotărârea nr. 371 din 2022 a Consiliului Local Timișoara
- Emitent
- Consiliul Local Timișoara
- Număr
- 371 / 2022
- Inițiator
- Dominic Fritz, primar al Municipiului Timișoara
- Localitate
- Timișoara, județul Timiș
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Se aprobă stabilirea și perceperea unei taxe de afișaj pentru publicitate stradală, gestionată de TIMPARK, companie/serviciu public de administrare a parcurilor publice din Timișoara. Această taxă se aplică afișajelor plasate pe domeniul public al municipiului Timișoara, iar veniturile vor intra în bugetul local pentru administrarea și întreținerea spațiilor publice. Pentru locuitori, înseamnă costuri adiționale pentru afișarea publicitară în zonele respective, cu termene și condiții supravegheate de autorități locale.
Documente
- hcl hcl-371-2022.txt
- anexa hcl-371-2022-anexa1.docx
- anexa hcl-371-2022-anexa2.docx
Text
Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. SC2022-18192/20.07.2022, al Primarului Municipiului Timișoara - domnul Dominic Fritz,
Având în vedere Raportul de specialitate nr. SC2022-18192/20.07.2022, întocmit de către Seviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara - TIMPARK,
Având în vedere avizul din data de 20.07.2022 al Direcției Economice din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timișoara, anexă la raportul de specialitate nr. SC2022-18192/20.07.2022,
Având în vedere avizul din data de 20.07.2022 al Serviciului Juridic din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timișoara, Anexă la raportul de specialitate nr. SC2022-18192/20.07.2022;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 208/15.06.2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere Procesele Verbale de avizare ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice și comerț, regii autonome și societăți comerciale și Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte și Avizul Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 450/07.12.2021 privind înființarea Serviciului Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara - TIMPARK,
Luând în considerare prevederile art. 44 din Legea nr. 185/2013, privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate, republicată;
Ținând cont de prevederile art. art. 3 alin. (1) lit. i), și art. 11 din O.G. nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, actualizată;
Având în vedere Procesul Verbal al ședinței în plen a Consiliului Local al Municipiului Timișoara din data de 26.07.2022;
Având în vedere amendamentul formulat de doamna consilier Rusu Mihaela - Paula în ședința în plen a Consiliului Local al Municipiului Timișoara din data de 26.07.2022;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. a) - d), respectiv alin. (4), lit. c) și alin. (7) coroborat cu prevederile art.196 alin. (1) lit a) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările si completarile ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,Articole
Art.1: (1) Se aprobă taxa de afișaj ce va fi percepută de către Serviciului Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara - TIMPARK de la persoanele fizice și/sau juridice care afișează mesaje pe panourile speciale destinate afișelor publicitare pentru spectacole publice, teatre, concerte și altele asemenea și a anunțurilor de mică publicitate, în cuantum de 9 lei/mp/zi.
Se acordă gratuitate la afișaj pentru toate instituțiile publice de cultură din Timișoara, atât pentru cele din subordinea Consiliului Local, cât și pentru cele din subordinea Consiliului Județean sau a Ministerului Culturii, precum și pentru toate proiectele altor organizații care sunt finanțate de Municipiul Timișoara prin Centrul de proiecte sau care fac parte din programul cultural oficial Capitala Europeană a Culturii. Taxa de afișaj se reduce cu 50% pentru alte organizații care afișează în scop non - comercial.
(2) Sumele încasate de către Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara - TIMPARK cu titlu de taxă de afișaj se constituie în venituri ale acestui serviciu public și sunt destinate acoperirii cheltuielilor necesare desfășurării acestei activității.
Art.2: Se aprobă locațiile de pe raza Municipiului Timișoara, unde se pot amplsa panourile speciale pentru afișaj public stradal, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre .
Art.3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara - TIMPARK.
Art.4: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu și totodată, se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului;
- Direcțiilor, Serviciilor, Birourilor, Compartimentelor - din cadrul aparatului
de specialitate al Primarului;
- Serviciului Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara - TIMPARK;
- Mass - media locale.
Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi pentru.
Data adoptării
26 iulie 2022
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 367/2022Hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Zonă locuire colectivă, servicii, birouri și funcțiuni complementare”…HCL 368/2022Hotărâre privind aprobarea reorganizării, schimbarea denumirii instituției, modificarea și aprobarea Organigramei, Statului de…HCL 369/2022Hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind conditiile de desfasurare a activitatilor de comert stradal pe raza…HCL 370/2022Hotărâre privind completarea Anexei nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 28/25.01.2022 privind…HCL 372/2022Hotărâre privind aprobarea rezervei de implementare destinată reechilibrării contractului de execuție lucrări nr. 40/10.05.2021…HCL 373/2022Hotărâre privind aprobarea rezervei de implementare destinată reechilibrării contractului de execuție lucrări nr. 106/17.12.2021…HCL 374/2022Hotărâre privind aprobarea rezervei de implementare destinată reechilibrării contractului de executie lucrari nr. 25/31.03.2021…HCL 375/2022Hotărâre privind aprobarea rezervei de implementare destinată reechilibrării contractului de execuție nr. 82/27.09.2021 aferent…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.