· Inițiator: NICOLAE ROBU, Primar al Municipiului Timișoara
HCL 301/2014 Timișoara adoptată
Hotărâre privind trecerea din domeniul public al Municipiului Timişoara în domeniul privat al Municipiului Timişoara, a terenului aferent imobilului cu destinaţia de locuinţă situat în Timişoara, str.Herculane nr.139
Denumire
Hotărârea nr. 301 din 2014 a Consiliului Local Timișoara
Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Timișoara a terenului aferent imobilului cu destinația de locuință situat în Timișoara, Str. Herculane nr. 139, cu suprafața de 993 mp. Aceasta înseamnă că terenul nu mai aparține statului/local, ci va fi administrat ca proprietate privată a orașului, posibil pregătit pentru reamenajare, vânzare sau închiriere pe baze comerciale; decizia poate influența bugetul local și modul în care zona va putea fi folosită sau valorificată în viitor.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aproba trecerea din domeniul public al Municipiului Timişoara în domeniul privat al Municipiului Timişoara, a terenului situat în Timişoara, Str. Herculane nr.139 inscris in CF 408440 Timisoara, top 1527/635-637/a, in suprafata de 993mp
Având în vedere Referatul nr.CT2014-001794/06.05.2014 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor şi al Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere Adresa cu nr.CT2014-001794/16.04.2014 a d-nei Dima Elisabeta ;
În conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică ;
În conformitate cu prevederile art. 36, alin. (2) lit. c) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art. 45 alin. (3) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole
Art.1: Se aproba trecerea din domeniul public al Municipiului Timişoara în domeniul privat al Municipiului Timişoara, a terenului situat în Timişoara, Str. Herculane nr.139 inscris in CF 408440 Timisoara, top 1527/635-637/a, in suprafata de 993mp;
Art.2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Directia Cladiri, Terenuri si Dotari Diverse.
Art. 3: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Tehnice;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse;
- Direcţiei Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culturale;
- Direcţiei Comunicare;
- D-nei Dima Elisabeta;
-Biroului Audit;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Corpului de Control şi Antifraudă;
- Mass-media locale.
Data adoptării
26 iunie 2014
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.