· Inițiator: NICOLAE ROBU, Primar al Municipiului Timişoara
HCL 299/2014 Timișoara adoptată
Hotărâre privind acordarea unui mandat general Primarului Municipiului Timişoara în vederea stabilirii reprezentării Consiliului Local al Municipiului Timişoara în faţa instanţelor judecătoreşti şi a notarilor publici
Denumire
Hotărârea nr. 299 din 2014 a Consiliului Local Timișoara
Primarul Municipiului Timișoara primește mandat să reprezinte Consiliul Local în toate litigiile în care acest ultim a este parte, atât în instanțe, cât și în fața notarișilor, pentru semnarea actelor notariale. Mandatul acoperă actele din proces (cereri, căi de atac, renunțări, tranzacții, executări etc.) și actele notariale (contracte, declarații etc.). Practic, locuitorii vor avea un singur punct de reprezentare în litigii și documente legale, iar primarul și serviciul juridic vor gestiona toate demersurile judiciare și notariale în numele CL Timișoara.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se mandatează Primarul Municipiului Timişoara să stabilească reprezentarea intereselor Consiliului Local al Municipiului Timişoara în toate litigiile prezente şi viitoare în care acesta este parte, aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, precum şi în faţa notarilor publici, în vederea semnării actelor notariale
Având în vedere Referatul nr. SC2014 - 14763/10.06.2014 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe,Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
În conformitate cu prevederile art.36.alin. (1) şi art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art.45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole
Art.1: Se mandatează Primarul Municipiului Timişoara să stabilească reprezentarea intereselor Consiliului Local al Municipiului Timişoara în toate litigiile prezente şi viitoare în care acesta este parte, aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, precum şi în faţa notarilor publici, în vederea semnării actelor notariale.
Art.2: Mandatul este dat pentru actele judecăţii, inclusiv formularea de cereri de chemare în judecată, căi de atac ordinare şi extraordinare, acte de renunţare la judecată, tranzacţii, executare silită şi altele asemenea, cât şi pentru actele notariale (contracte, declaraţii etc.).
Art.3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarul Municipiului Timişoara şi Serviciul Juridic.
Art.4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Instituţiei Arhitectului Şef;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse;
- Direcţiei Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culturale;
- Direcţiei Tehnice;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Comunicare;
- Direciei Dezvoltare;
- Direcţiei Poliţia Locală;
- Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Biroului Audit;
- Mass- media locală.
Data adoptării
26 iunie 2014
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.