Timișoara

HCL 291/2014 adoptată

Hotărâre privind trecerea din domeniul public al municipiului Timişoara în domeniul privat al municipiului Timişoara, a unor mijloace fixe aflate în administrarea Regiei Autonome de Transport Timişoara, în vederea scoaterii din funcţiune, dezmembrării, casării si valorificării materialelor rezultate din dezmembrarea acestora

Documente

Text

Având în vedere Referatul nr. SC2014 -012909/ 20.05.2014 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU; Având în vedere avizele Comisiei pentru dezvoltare urbanisticã, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru culturã, ştiinţă, învăţământ, sãnãtate, protecţie socialã, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere Hotãrârea Guvernului nr. 548/1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor, care alcãtuiesc domeniul public al comunelor, oraşelor , municipiilor şi judeţelor; În baza prevederilor Hotãrârii Guvernului nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş; Având în vedere Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000, pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcãtuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ teritoriale; Având în vedere Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, republicatã şi modificatã; Având în vedere Adresa nr. CT2014-000481 şi Hotãrârile Consiliului de Administraţie al Regiei Autonome de Transport Timişoara nr. 186/26.11.2013, nr. 187/26.11.2013 şi nr. 9/28.01.2014 înaintate de REGIA AUTONOMĂ DE TRANSPORT TIMIŞOARA, privind aprobarea trecerii din domeniul public al municipiului Timişoara în domeniul privat al municipiului Timişoara a unor mijloace fixe care aparţin municipiului Timişoara, în vederea scoaterii din funcţiune totale sau parţiale şi casãrii parţiale; În conformitate cu prevederile art. 10, alin. (2) din Legea nr. 213/1998 actualizatã, privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia; În conformitate cu prevederile art. 36, alin. (2) , lit. c) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publicã localã, republicatã şi modificatã; În temeiul art. 45, art. 3 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publicã localã, republicatã şi modificatã;Articole Art. 1: Se aprobã trecerea din domeniul public al municipiului Timişoara în domeniul privat al municipiului Timişoara, a mijloacelor fixe prevãzute în Anexa nr. 1, în vederea scoaterii din funcţiune, dezmembrãrii, casãrii şi valorificãrii materialelor rezultate din dezmembrarea acestora, sumele încasate prin valorificare vor fi vãrsate la bugetul local. Art. 2: Scoaterea din funcţiune pentru mijloacele fixe aflate în locaţia de pe str. 1 Decembrie nr. 58 şi Calea Buziaşului nr. 2, având numerele de inventar 19307,19308,19309,19313, deoarece, din cauza uzurii fizice acestea nu mai corespund din punct de vedere funcţional. Art. 3: Casarea parţialã a mijloacelor fixe având numerele de inventar 19284,19283,19286,19280 precum şi scoaterea din funcţiune totalã sau parţialã având numerele de inventar 22110, 20172, 22090, 22091, 22097, 22060, 22001, 22055, 22113 situate în B-dul Take Ionescu nr. 56. Art. 4: Procedura de împrejmuire, de scoatere din funcţiune, casare şi dupã caz valorificare a mijloacelor fixe cuprinse în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre, va fi pusã în aplicare prin grija Regiei Autonome de Transport Timişoara, sub supravegherea Direcţiei Tehnice, iar rezultatele demersurilor se vor comunica şi Direcţiei Clãdiri, Terenuri şi Dotãri Diverse, spre înregistrare în evidenţa tehnico-operativã. Art. 5: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotãrâri se încredinţeazã Direcţia Tehnicã, Direcţia Clãdiri, Terenuri şi Dotãri Diverse şi Direcţia Economicã din cadrul Primãriei Municipiului Timişoara, respectiv de Regia Autonomã de Transport Timişoara. Art. 6: Prezenta hotãrâre se comunicã: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Tehnice; - Direcţiei Urbanism; - Instituţiei Arhitectului Sef; - Direcţiei Clãdiri, Terenuri şi Dotãri Diverse; - Direcţiei Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culturale; - Direcţiei Comunicare; - Direcţiei Tehnice; - Direcţiei Dezvoltare; - Biroului Audit; - Biroului Managementul Calitãţii; - Corpului de Control şi Antifrauda al Primarului; - Regiei Autonome de Transport Timişoara; - Mass-media locale. Data adoptării 20 mai 2014

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariatm.ro