Pe scurtMunicipiul Timișoara împuternicește reprezentanții săi în Adunarea Generală a Acționarilor STPT S.A. să aprobe situațiile financiare ale companiei pentru anul 2022 ( bilanț, cont de profit și pierdere etc.) conform anexelor din hotărâre. Practic înseamnă pentru locuitori să se confirme performanța financiară a societății și să se decidă eventuale rezultate sau folosuri, conform documentelor prezentate, pentru anul 2022. Banii, termenele sau zonele afectate se reflectă în aprobarea acestor situații financiare, care pot influența decizii viitoare ale companiei în domenii precum investiții, utilități sau tarife.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe mandatează reprezentanții Acționarului Unic - Consiliul Local al Municipiului Timisoara - în Adunarea Generala a Acționarilor STPT S.A, pentru aprobarea următoarelor documente, conform Anexelor 1, 2, 3, 4 și 5, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. a) Situațiile financiare anuale: Bilanțul contabil la 31.12.2022, Contul de profit și pierdere, Date informative, Situația activelor imobilizate, Situația fluxurilor de trezorerie, Situația modificărilor capitalului propriu și Notele explicative la situațiile financiare anuale, întocmite pentru exercițiul financiar al anului 2022; b)…
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Având în vedere:
- Adresa Adunării Generale a Acționarilor S.T.P.T S.A., înregistrată la Primăria Municipiului Timișoara – Direcția Economică cu nr. MTM 2023-006545 în data de 19.05.2023;
- Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre, cu nr. TMI2023-000612/22.05.2023, al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Dominic Fritz;
- Raportul de specialitate nr.2023-000612/22.05.2023 al Direcției Economice - Biroul Guvernanță Corporativă și Monitorizare Societăți, Instituții și Servicii Publice;
- Avizul Serviciului Juridic din data de 23.05.2023 - Anexă la Raportul de specialitate nr. TMI2023-000612/22.05.2023;
- Procesul Verbal de avizare al Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere Deciziile Consiliului de Administrație a S.T.P.T. nr. 47 și 48 din data de 19.05.2023;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 444/23.11.2021 privind numirea reprezentanților Municipiului Timișoara în Adunarea Generală a Acționarilor la întreprinderile publice la care este acționar unic, majoritar sau la care deține controlul;
Având în vedere prevederile art. 3 pct. 2. lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere Procesul Verbal al ședinței în plen a Consiliului Local al Municipiului Timișoara, din data de: 23.05.2023;
În conformitate cu prevederile 129, alin. (2) lit. a) și alin (3) lit. d) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 139, alin. (1) și (3) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Articole
Art. 1: Se mandatează reprezentanții Acționarului Unic - Consiliul Local al Municipiului Timisoara - în Adunarea Generala a Acționarilor STPT S.A, pentru aprobarea următoarelor documente, conform Anexelor 1, 2, 3, 4 și 5, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
a) Situațiile financiare anuale: Bilanțul contabil la 31.12.2022, Contul de profit și pierdere, Date informative, Situația activelor imobilizate, Situația fluxurilor de trezorerie, Situația modificărilor capitalului propriu și Notele explicative la situațiile financiare anuale, întocmite pentru exercițiul financiar al anului 2022;
b) Raportul administratorilor privind exercițiul financiar 2022, și Declarația nefinanciară pe anul 2022;
c) Raportul asupra sistemului de control intern managerial;
d) Raportul auditorului independent privind situațiile financiare la 31 decembrie 2022;
e) Raportul anual privind politica și criteriile de remunerare a administratorilor și a directorului general pe anul 2022.
Art. 2: În vederea aplicării prezentei hotărâri, se convoacă Adunarea Adunarea Generala a Acționarilor STPT S.A, în data de 24.05.2023, ora 10,00, la sediul societății din Bulevardul Dâmbovița nr. 67, Timișoara, Județul Timiș.
Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează reprezentanții Municipiului Timișoara în Adunarea Adunarea Generala a Acționarilor la Societatea de Transport Public Timișoara S.A.
Art. 4: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu și totodată, se comunică:- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcțiilor, Serviciilor, Birourilor, Compartimentelor - din cadrul aparatului
de specialitate al Primarului;
- Societății de Transport Public Timișoara S.A.;
- Domnului Merean Ovidiu;
- Domnului Barabas Lorenzo-Flavius;
- Mass-media locale.
Hotărârea a fost adoptată cu 20 voturi pentru.
Data adoptării
23 mai 2023
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.