Se aprobă modificarea organigramei și a statului de funcții al Serviciului pentru Protecția Persoanelor cu Handicap Timișoara, prin anexele atașate ce fac parte integrantă din hotărâre. Înseamnă pentru locuitori că se pot schimba posturi, eventual randamente și sarcini, iar serviciul poate angaja/realoca personal pentru mai bună asistență și protecție a persoanelor cu handicap, conform noilor funcții și structură. Decizia se aplică imediat, iar instituțiile menționate vor implementa modificările.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă modificarea Organigramei şi Statului de Funcţii al Serviciului pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap Timişoara, conform Anexelor nr. 1 şi 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre
Având în vedere Referatul nr.AS.120111585/26.03.2013 al Serviciului pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap aprobat de Primarul Municipiului Timişoara, domnul Nicolae Robu;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi problemelor minorităţilor şi al Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr.180/25.05.2010 privind reorganizarea Serviciului pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap Timişoara;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. a) şi alin.(3) lit. b) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art. 45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole
Art.1: Se aprobă modificarea Organigramei şi Statului de Funcţii al Serviciului pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap Timişoara, conform Anexelor nr. 1 şi 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul pentru Protecţia Persoanei cu Handicap Timişoara.
Art.3: Prezenta hotărâre se comunică :- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Tehnice;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei de Mediu
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Clădiri Terenuri şi Dotări Diverse;
- Direcţiei Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culturale;
- Direcţiei de Comunicare;
- Biroului Audit;
- Biroul Managementul Calităţii;
- Compartimentului Control;
- Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara;
- Serviciului pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap Timişoara;
- Mass-media locale.
Data adoptării
23 aprilie 2013
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.