29 mai 2023

HCL 80/2023 Teiuș adoptată

Acordarea unui mandat special domnului primar al orasului Teius, reprezentantul in CL oras Teius in AG A.D.I APA ALBA

Pe scurt

Consiliul local al orașului Teiuș a decis să acorde unui primar ales mandat special pentru a reprezenta orașul în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apa Alba. Acest mandat îi permite să voteze în numele orașului pentru: revizuirea contractului de furnizare a apei și canalizării, actul adițional nr.6/2023 la acordul de gestionare al serviciilor, și modificările statutului A.D.I. Apa Alba. Pentru locuitori, înseamnă că deciziile privind apa și canalizarea (condiții, costuri, investiții) pot fi susținute sau ajustate în această asociație, în baza mandatului legal acordat, cu termene și prevederi stabilite de hotărâre.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se acordă mandat special domnului primar Hălălai Mirel Vasile,reprezentantul Consiliului local oraş Teiuş în Adunarea Generală a Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară “Apa Alba” „să voteze „„pentru,,Hotărârile Asociaţiei privind

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 80 din 2023 a Consiliului Local Teiuș
Titlu oficial
HCL nr. 80 din 2023 privind acordarea unui mandat special domnului primar al orasului Teius, reprezentantul in CL oras Teius in AG A.D.I APA ALBA
Emitent
Consiliul Local Teiuș
Număr
80 / 2023
Data
29 mai 2023
Localitate
Teiuș, județul Alba
Stare
adoptată

Pe același subiect în Teiuș

Documente

Text

ROMANIA JUDETUL ALBA ORAS TEIUS CONSILIUL LOCAL HO TĂRÂREA NR.80/2023 privind acordarea unui mandat special domnului primar al orasului Teius,reprezentantul Consiliului local oraş Teiuş în Adunarea Generală a Asociaţiei de dezvoltare Intercomunitara“Apa Alba” Consiliul Local al orasului Teius,intrunit in sedinta ordinara in data de 29 mai 2023,sedinta publica Având în vedere: -proiectul de hotărâre privind acordarea unui mandat special domnului primar al orasului Teius,reprezentantul Consiliului local oraș Teiuş în Adunarea Generală a Asociaţiei “Apa Alba”; -referatul de aprobare nr.9030/22.05.2023 privind acordarea unui mandat special domnului primar al orasului Teius,reprezentantul Consiliului local oraş Teiuş în Adunarea Generală a Asociaţiei “Apa Alba”; -raportul nr.9032/22.05.2023 al serviciului tehnic,investitii,achiziţii publice,implementare programe din cadrul aparatului de specialitate al primarului oras Teius, -avizele favorabile ale comisiilor de specialitate pe domenii de activitate nr.1,2 și 3 din cadrul Consiliului local oraș Teiuş, înregistrate la Primăria orașului Teiuș cu nr.9484,nr.9485 şi nr.9486 din 29 mai 2023; -prevederile Legii nr.241/2006 a serviciului de alimentare cu apa si canalizare -prevederile art.21 „alin. 1 din Statutul Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara “Apa Alba” -prevederile art. 89,art.91,art. 129 alin. (2),lit.e),alin.(9),lit.c) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ,cu modificările şi completările ulterioare În temeiul art. 139 alin. (1) şi art. 196 alin. (1) lit. a), din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRÂRE: Art.1. Se acordă mandat special domnului primar Hălălai Mirel Vasile,reprezentantul Consiliului local oraş Teiuş în Adunarea Generală a Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară “Apa Alba” „să voteze „„pentru,,Hotărârile Asociaţiei privind: - aprobarea Contractului de furnizare/prestare al Serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare „revizuit; -aprobarea Actului adiţional nr.6/2023 la Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare; -aprobarea Statutului Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Apa Alba, modificat conform HG nr.293 din 29 martie 2023 privind modificarea şi completarea HG nr.855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru şi a statutului-cadru ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice. Art.2.Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează primarul orașului Teiuș. Art,3.Prezenta hotărâre poate fi contestată la Tribunalul Alba, în condiţiile şi în termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. Art.4.Prezenta hotărâre se comunică Instituţie Prefectului — Judeţul Alba, în vederea exercitării controlului cu privire la legalitatea actelor administrative, Primarului oraşului Teiuş, Asociaţiei Apa Alba,dosar ședință, dosar hotărâri . Se afiseaza la sediul Primariei orasului Teius și pe pagina de internet www.primariateius.ro. Teiuș,29 mai 2023 PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ pentru legalitate Consilier CERNĂU DORIN secretar general Bara Maria Notă:consilieri în funcţie -15, Hotărârea a fost adoptată cu un număr de 14 Je IS mii ati voturi abţineri. = YI Red.BM 4 ex/1 pag

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariateius.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala