31 ianuarie 2023

HCL 16/2023 Teiuș adoptată

Programul manifestarilor cultural-artistice sociale si educative ce se vor desfasura in oras Teius 2023

Pe scurt

Consiliul Local Teiuș aprobă programul manifestărilor cultural-artistice, sociale și educative care vor avea loc în oraș în anul 2023, iar acesta face parte integrantă din hotărâre. Înseamnă pentru cetățeni că există un calendar oficial al evenimentelor și al locurilor unde se vor desfășura, cu impact asupra bugetului local și posibil asupra termenele de desfășurare. Responsabilitatea implementării revine serviciilor financiare, administrativ-tehnice și de monitorizare a proiectelor din aparatul primarului, iar hotărârea poate fi contestată la Tribunalul Alba.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește evenimente, cluburi sau baze sportive finanțate de localitate.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Cultură și sport” în Teiuș

Denumire
Hotărârea nr. 16 din 2023 a Consiliului Local Teiuș
Titlu oficial
HCL nr. 16 din 2023 privind programul manifestarilor cultural-artistice sociale si educative ce se vor desfasura in oras Teius 2023
Emitent
Consiliul Local Teiuș
Număr
16 / 2023
Data
31 ianuarie 2023
Localitate
Teiuș, județul Alba
Stare
adoptată
Teme
Cultură și sport

Pe același subiect în Teiuș

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL ALBA ORAŞ TEIUŞ CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA NR.16/2023 privind aprobarea programului manifestărilor cultural-artistice,sociale si educative ce se vor desfasura în oraşul Teiuş în anul 2023 Consiliul local al oraşului Teiuş, judeţul Alba, întrunit în şedinţa ordinară din data de 31 ianuarie 2023, şedinţă publică . Luând în dezbatere : -proiectul de hotărâre privind aprobarea programului manifestărilor cultural-artistice,sociale şi educative ce se vor desfășura în oraşul Teiuş în anul 2023; -referatul de aprobare nr. 1073/25.01.2023 ia proiectul de hotarare privind aprobarea programului manifestărilor cultural-artistice,sociale și educative ce se vor desfășura în oraşul Teiuş în anul 2023; - raportul nr.1075/25.01.2023 al Serviciului buget,contabilitate, finanțe, administraţie publică, transport,monitorizare proceduri administrative din cadrul aparatului de specialitate al Primarului oraş Teiuş ; - avizele favorabile ale comisiilor de specialitate pe domenii de activitate nr.1,2 şi 3 din cadrul Consiliului local oraş Teiuş,înregistrate la Primăria orașului Teiuș cu nr.1346/31.01.2023,nr.1347/31.01.2023 şi nr.1348/ 31.01.2023; Având în vedere prevederile: -art.5 alin.3 din Legea nr.273/2006,privind finantele publice locale,cu modificarile si completarile ulterioare -art. 129,alin.2,lit.d,alin.7,lit.d din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ,cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul prevederilor art.139,alin.3,lit.a si art.196,alin. 1, lita din din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare HOTĂRĂȘTE Art. I.Se aprobă programul manifestărilor cultural-artistice,sociale si educative ce se vor desfasura în oraşul Teiuş în anul 2023, conform anexei care face parte integranta din prezenta hotarare. Ar4.2 Prezenta hotărâre poate fi contestată la Tribunalul Alba, în condiţiile şi în termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. Art3. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Serviciului buget,contabilitate, finanțe, administraţie publică, transport,monitorizare proceduri administrative și Serviciul tehnic.investiţii,achizitii publice,implementare programe din cadrul aparatului de specialitate al primarului orasului Teius. Art.4.Prezenta hotarare se va comunica:primarului orasului Teius, Serviciului buget,contabilitate, finanţe, administrație publică, transport,monitorizare proceduri administrative şi Serviciul tehnic,investiţii,achizitii publice,implementare programe din cadrul aparatului de specialitate al primarului orasului Teiuș, Institutiei Prefectului judetul Alba,dosar sedinta,dosar hotarari.Sc afiseaza la sediul Primariei orasului Teius şi pe pagina de internet wrww.primariateius.ro.. Teiuș,31 ianuarie 2023 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Contrasemnează pentru legalitate Consilier UNGUR MIHAI secretar general BARA MARIA < Notă:consilieri în funcție -1>, consiueri prezenţi - LA Hotărârea a fost adoptată cu un număr de 11 volei ver protezarea 2 turi abţineri. red.BM 4 ex/l pag, anexa ORAȘ TEIUȘ Anexa la Hotărârea nr.16/2023 aprobat, primar dr.ing.Mirel Vasile Hălălai PROGRAMUL MANIFESTARILOR CULTURAL - ARTISTICE, SOCIALE SI EDUCATIVE CE SE VOR DESFASURA IN ORASUL TEIUS IN ANUL 2023 1.Ziua Unirii — ianuarie 2023, suma alocata din bugetul local pentru anul 2023, pentru achizitionare baloane, steaguri, materiale publicitare, bauturi racoritoare, apa, in valoare de 900 lei . 2. Prinderea Postului de Paste, martie 2023, suma alocata din bugetul local pentru anul 2023, pentru achizitionare, materiale publicitare, sucuri, apa, cozonac, in valoare de 1500 lei . 3. Martisorul, martie 2023, suma alocata din bugetul local pentru anul 2023, pentru achizitionare, materiale publicitare, materiale diverse, in valoare de 600 lei . 4. Eveniment « Politist local pentru o zi » martie 2023, suma alocata din bugetul local pentru anul 2023, pentru achizitionare diplOme, medalii, bauturi racoritoare, dulciuri, diverse materiale, planse de colorat, in valoare de 3500 lei 5.Ziua internationala a poeziei, martie 2023, suma alocata din bugetul local pentru anul 2023, pentru achizitionarea de sucuri, dulciuri, fructe, in valoare de 800 lei 6. Sarbatoarea de Paste, aprilie 2023, suma alocata din bugetul local al orasului Teius pe anul 2023 pentru achizitionare produse, « OUA INCONDEIATE y—pentru achizitionare materiale specifice, vopsele, pensule, materiale publicitare, (felicitari pers. varstnice 1500 lei) flori, in valoare de 4000 de lei CONCERT DE PRICESNE — 7000 LEI 7. Politistul anului - Premierea politistului local cu cele mai bune merite pe parcursul anului, mai 2023, suma alocata din bugetul local al orasului Teius pe anul 2023, pentru achizitionare diploma, placheta, materiale promotionale, echipament cadou, bauturi racoritoare in valoare de 3500 lei 8. Intalnire cu absolventii, mai 2023, suma alocata din bugetul local al orasului Teius pe anul 2023, pentru achizitionare bauturi racoritoare, dulciuri, in valoare de 700 lei 9. SEARA CAPUDEANA — mai 2023, eveniment cultural , muzica populara, spectacol folcloric, suma alocata din bugetul local pe anul 2023, pentru achizitionare flyere, materiale diverse, bauturi racoritoare, servicii sonorizare, dulciuri, in valoare de 6000 lei 10. Ziua eroilor — 25 mai 2023, suma alocata din bugetul local pe anul 2023, pentru achizitionare coroane de flori, bauturi racoritoare, diplOme, materiale publicitare, plachete, afise, cozonaci in valoare de 2500 de lei. 11. Ziua copilului, 31 mai 2023, suma alocata din bugetul local pe anul 2023, pentru achizitionare : materiale publicitare, achizitionare servicii afise, cupe si medalii, bauturi racoritoare, apa, diplâme, dulciuri, inchiriere tobogane gonflabile, in valoare de 10000 de lei, 12. SVSU TEIUS, concurs judetean, iunie 2023 -— suma alocata din bugetul local pe anul 2023, pentru achizitionare materiale promotionale, bauturi racoritoare, in valoare de 1500 lei. 13. O saptamana altfel- iunie 2023, vizitare parc feroviar, expozitie feroviara, vizitare Biserica Romano Catolica, expozitii etnografice, vizitare SVSU Teius cu tehnica din dotare „suma alocata din bugetul local pe anul 2023, pentru achizitionare bauturi racoritoare, dulciuri, diverse materiale, in valoare de 1000 lei. 14. Sarbatoarea „ZIUA IEI », iunie 2023, suma alocata din bugetul local pentru anul 2023, pentru achizitionare materiale necesare desfasurarii evenimentului, cozonac, bauturi racoritoare, în valoare de 3500 lei 15. SEARA PETELCANA - iunie 2023, eveniment cultural , muzica populara, spectacol folcloric, suma alocata din bugetul local pe anul 2023, pentru achizitionare flyere, materiale diverse, bauturi racoritoare, servicii sonorizare, dulciuri, in valoare de 6000 lei 16. TEIUS BIKE- Impreuna in natura - editia III - iulie 2023, suma alocata din bugetul local pe anul 2023, pentru achizitionare materiale publicitare, premii, diplome, bauturi racoritoare, fructe, dulciuri, bannere, masa organizata ( catering), in valoare de 8000 lei, premierea se va realiza din sponsorizari . 17. SEARA BELDEANA -— iulie 2023, eveniment cultural , muzica populara, spectacol folcloric, suma: alocata din bugetul local pe anul 2023,pentru achizitionare flyere, materiale diverse, bauturi racoritoare, servicii sonorizare, dulciuri, in valoare de 6000 lei 18. Zilele orasului Teius editia a XVI-a, in perioada 25, 26, 27 august 2023 - suma alocata din bugetul local pe anul 2023, pentru achizitionare materiale si servicii necesare (flori, afise, pliante, insigne, scena, sonorizare, prestari servicii artisti si ansambluri populare, foc de artificii, materiale promotionale, bannere, bauturi racoritoare si masa organizata) marsul pentru sanatate in valoare de 150.000 lei. Premierea echipelor/castigatorilor la competiiile sportive organizate cu ocazia Serbarilor "Zilele orasului Teius", elevilor care au obtinut rezultate deosebite la evaluarea nationala, bacalaureat, olimpiade /concursuri scolare, premierea voluntarilor SVSU Teius, politistul anului, personal se va face din sponsorizari. 19. Cupa orasului Teius, la fotbal (pentru 3 categorii de varsta), septembrie 2023, suma alocata din bugetul local pe anul 2023, pentru achizitionare produse si materiale ( diplome, medalii, cupe, bauturi racoritoare, masa organizata, afise) in valoare de 5000 lei 20. Belşug Teiuşean ediția a X-a in data de 2 septembrie 2023 - suma alocata din bugetul local pe anul 2023, pentru achizitionarea de materiale si servicii necesare (pliante, insigne, bannere, unelte agricole, alte materiale promotionale, bauturi racoritoare, cozonac, produse traditionale, premii), in valoare de 7000 lei. 21. Cupa Pescarului sportiv teiusean — editia III, august 2023, suma alocata din bugetul local pe anul 2023, pentru achizitionare : inchiriere loc balta pescuit, materiale specifice, diplome, premii si trofee, bauturi racoritoare, masa organizata, in valoare de 4500 lei. 22. Eveniment special — aniversare 100, 102 ani si 103 ani: - februarie, mai 2023 [persoană fizică] ( 102) , Halalai Cornelia ( 103), INCZE MARIA TEREZIA ( 100) suma alocata din bugetul local pe anul 2023, pentru achizitionare materiale si servicii necesare (flori, tort, diploma, premiere) in valoare de 3000 lei. 23. Sarbatoarea cuplurilor care implinesc 50 de ani de casatorie in anul 2023 si a celor mai longevive cupluri, - octombrie 2023 suma alocata din bugetul local pe anul 2023 pentru achizitionarea de materiale si servicii necesare (premiere 300 lei/cuplu, diplâme, flori ) in valoare de 9000 lei si 6000 masa organizat. 24. ZIUA NATIONALA A ROMANIEI - ION ARION- patriot inflacarat si martir al neamului romanesc - 29 noiembrie 2023, suma alocata din bugetul local pe anul 2023 pentru achizitionare : bauturi racoritoare, cozonac, materiale publicitare, flayere, afise, cocarde, sonorizare, brosuri in valoare de 3500 de lei. 25. Sarbatoarea Craciunului : decembrie 2023, Prinderea postului, Concert colinde Craciun, Sarbatoarea « Pomului de Craciun » suma alocata din bugetul local pe anul 2023, pentru achizitionare materiale si servicii necesare serbarii, achizitionare pachete dulciuri pentru copii, achizitionare pachete alimente destinate persoanelor nevoiase, beneficiare de ajutor social, persoane varstnice in valoare de 80 000 lei. 26. Concuzs judetean « Cupa Sah oras Teius », decembrie 2023 — suma alocata din bugetul local pe anul 2023, pentru achizitionare materiale si servicii necesare (diplGme, cupe, medalii, afise, alte materiale, bauturi racoritoare, dulciuri) - in valoare de 2000 lei 27. Sarbatoarea Anului Nou -31 decembrie 2023- constand in foc de artificii ce va fi efectuat de o firma specializata, suma alocata din bugetul local pe anul 2023, in valoare de 9000 lei . Sumele alocate la manifestarile culturale vor fi suportate din bugetul local al orasului Teius pe anul 2023, aprobate la cap. 67.02.50- cultura, recreere, religie- alte servicii in domeniul culturii, recreerii si religiei titlul — bunuri si servicii art. 20.30.30. Teiuș,2" eat 0093 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ „trăşemnează pentru legalitate Consilier UNGUR MIHAI corăt general BARA MARIA

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariateius.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala