HCL 159/2024 Teiuș adoptată

Modif. art.16 din Regulam pentru elib. avizului program pt desfasurarea activ comerciale Oras Teius aprobat prin HCL 12 -2027

Pe scurt

Se modifică articolul 16 din regulamentul care stabilește cum se eliberează avizul de funcționare și autorizația pentru activități comerciale și de alimentație publică în orașul Teiuș. Schimbarea poate afecta termenele, condițiile de autorizare și eventual modul în care se acordă avizele, deci locuitorii pot vedea eventuale proceduri mai clare sau eventuale costuri/intervale de timp diferite pentru deschiderea sau lucrările comerciale. Raportul indică că hotărârea se referă la modificarea articolului pentru a alinia regulamentele cu prevederile legale în vigoare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Denumire
Hotărârea nr. 159 din 2024 a Consiliului Local Teiuș
Titlu oficial
HCL nr. 159 din 2024 privind modif. art.16 din Regulam pentru elib. avizului program pt desfasurarea activ comerciale Oras Teius aprobat prin HCL 12 -2027
Emitent
Consiliul Local Teiuș
Număr
159 / 2024
Localitate
Teiuș, județul Alba
Stare
adoptată

Pe același subiect în Teiuș

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ALBA ORAŞ TEIUŞ CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA NR.159/2024 privind modificarea art.16 din Regulamentul pentru eliberarea avizului program/acord de funcţionare şi a autorizaţiei de funcționare pentru desfășurarea activităților comerciale și activităţilor de alimentaţie publică pe raza orașului Teiuş,aprobat prin Hotărârea Consiliului local oraș Teiuș nr.12/2017 Consiliul Local al oraşului Teiuş, judeţul Alba, întrunit în şedinţa ordinară, la data de 23 decembrie 2024, şedinţă publică Luând în dezbatere: -proiectul de hotarare privind modificarea art.16 din Regulamentul pentru eliberarea avizului program/acord de funcționare şi a autorizaţiei de tuncționare pentru desfăşurarea activităţilor comerciale şi activităților de alimentaţie publică pe raza orașului Teiuș,aprobat prin Hotărârea Consiliului local oraş Teiuș nr.12/2017; -referat de aprobare nr.21616/12.12.2024 a Primarului orașuiui Teiuş privind modificarea art.16 din Regulamentul pentru eliberarea avizului program/acord de funcţionare și a autorizaţiei de funcţionare pentru desfășurarea activităţilor comerciale și activităților de alimentaţie publică pe raza orașului Teiuş,aprobat prin Hotărârea Consiliului local oraș Teiuș nr.12/2017; - raportul nr.21619/12.12.2024 al compartimentului Autorizări din cadrul aparatului de specialitate al Primarului orașului Teiuş -avizele favorabile ale comisiilor de specialitate pe domenii de activitate nr.1 si nr.3 din cadrul Consiliului local oras Teius,inregistrate la Primaria orasului Teius cu nr.22497 si nr.22499 din 23.12.2024; Având în vedere: -prevederile art.5 și art.6 din Ordonanța Guvernului nr.99/2000 republicată, privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, cu modificările şi completările ulterioare - art 58,alin.(I),alin.(3) și art.59 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,republicată,cu modificările şi completările ulterioare; - prevederile art. 129, alin.(2), lit.b),coroborat cu alin.4,lit.c din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019,privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. În temeiul pervederilor art.139 alin.] și art.196 alin.Ilira din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019,privind Codul Administrativ,cu modificările și completările ulterioare HOTĂRĂȘTE: Art. Incepand cu data adoptarii prezentei hotarari, articolul 16 din Regulamentul pentru eliberarea avizului program/acord de funcţionare şi a autorizaţiei de funcţionare pentru desfăşurarea activităților comerciale şi activităţilor de alimentaţie publică pe raza orașului Teiuș, aprobat prin Hotărârea Consiliului local oraș Teiuș nr.12/2017, se modifică și va avea următorul cuprins: Pagina | din2 e Taxa de emitere/reinnoire a acordului/autorizatiei de functionare precum şi taxa pentru vizarea anuală a acestora se stabilesc prin prezentul regulament, astfel: Spatii comerciale cu activitati Taxa de eraitere/reinnoire a acordului/autorizatiei de comerciale functionare Activităţi comerciale, altele decat 100 lei/an cele prevăzute în codul fiscal Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţeaza compartimentului Autorizări din cadrul aparatului de specialitate al primarului oraşului Teiuş. Art.3.Prezenta hotărâre poate fi contestată la Tribunalul Alba, în condiţiile şi în termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. Art.4.Prezenta hotărâre se comunică Instituţie Prefectului — Judeţul Alba, în vederea exercitării controlului cu privire la legalitatea actelor administrative, Primarului oraşului Teiuş,compartimentului autorizări,dosar ședință,dosar hotărâri . Se afişeaza la sediul Primăriei orașului Teiuș. Teiuș, 23 decembrie 2024 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Contrasemnează pentru legalitate Consilier UNGUR MIRA secretarul general al orașului LN Bara Maria Notă: consilieri în funcţie -15 consilieri, prezenți -15 Hotărârea a fost adoptată cu un număr de 15 voturi “pentru”, 0 voturi "împotrivă", 0"voturi abţineri” red.BM 4 ex/2 pag. pagina 2 din 2

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariateius.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala