Se aprobă încheierea unei asocieri cu Liceul Vasile Conta din Târgu-Neamț pentru realizarea unui proiect de interes public național. Rezultatul pentru locuitori: se pot implica fonduri, termene și responsabilități în cadrul proiectului, iar bugetul și pașii vor fi stabiliți în acordul de colaborare; prevederile legale indică faptul că proiectul va avea impact la nivel comunitar prin accesarea resurselor publice și respectarea termenelor stabilite în actul de asociere. Nu se specifică sume sau termene exacte în textul prezentat, aceste detalii urmând să fie detaliate în acordul propriu al asocierii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă acordul de parteneriat dintre U.A.T Orasul Târgu-Neamţ şi Liceul Vasile Conta Targu Neamt in vederea realizării în comun a unui proiect de interes public national conform acordului de parteneriat, anexa la prezenta hotărâre
ROMANIA
Judeţul Neamţ
CONSILIUL LOCAL AL
ORASULUI TÂRGU-NEAMŢ
HOTĂRÂRE
Nr. 71 din 20 martie 2023
privind aprobarea unei asocieri cu Liceul Vasile Conta Targu Neamt în vederea realizării
unui proiect de interes public national
Consiliul Local al oraşului Târgu-Neamţ;
Având în vedere prevederile legale:
• art. 15 alin. (2), art. 120 alin. (1) si art. 121 alin (1) si alin. (2) din Constituţia Romaniei,
republicată;
• art. 3 si 4 din Carta europeana a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie
1985 ratificată prin Legea nr. 199 / 1997;
• art. 7 alin. (2), art.555 alin. (2), art.879 alin.(2), sialin.(5) si art.880 alin.(1) din Codul Civil
al Romaniei, adoptat prinLegea nr. 287 / 2009, republicat, cu modificările şi completările ulterioare
• art.23 pct B lit .g) din Legea cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996, republicata,
cu modificarile si completarile ulterioare
• Legea nr. 52/2003 privind transparent decizionala în administratia publica;
• art.2 alin.(2), art.41 alin.(5), art.50 alin(4), art. 58, art.59, art.61, art.62 si art.70 din Legea
nr.24/2000 privind normele de tehnica legislative pentru elaborarea actelor normative, republicata,
cu modificarile si completarile ulterioar;e
• art.1 alin.(2), art. 3, art. 9, art. 88, art. 95 alin.(2), art. 96, art. 98, art. 105 alin.(1), art. 129
alin.(1), alin.(2) lit.d) coroborat cu alin.(7) lit.f), art. 284 - art.364, raportate la art.155 alin.(2) lit.d),
combinate cu alin.(5) lit.c), art. 139, art.197, art.198 si art. 199 din Ordonanta de Urgenta a
Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile ulterioare
• art. 52, 62, 63 alin (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Local
al oraşului Târgu-Neamţ adoptat prin H.C.L. nr. 125 din 30.06.2016, coroborate cu ORDIN nr.
923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea
controlului financiar preventive şi a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele
care desfăşoară activitatea de control financiar preventive propriu;
• HCL nr. 40 din data de 23.02.2023 privind alegerea presedintelui de sedinta pentru luna
martie 2023;
Având în vedere adresa nr.1186/13.02.2023 inregistrata la institutia noastra cu
nr.2416/14.02.2023, primita de la Liceul Vasile Conta Targu Neamt , prin care se solicita finantare
pentru organizarea Festivalului National Scolar “INOVAFEST”, proiect al Ministerului Educatiei,
in perioada 24-26 martie 2023;
Având în vedere :
a) Raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului
Targu Neamt, inregistrat sub nr. 4433 din 20.03.2023
b) Avizul favorabil al Comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;
În temeiul prevederilor - prevederile art.108, alin(b) , art.12 alin (2) lit.c, alin 6, lit.(b) ,
art.139, alin (3),lit.g, art.196, alin (1), lit.a, art.243, alin (1), lit.a privind Ordonanta de Urgenta
nr.57/2019 privind Codul Administrativ
Consiliul Local al Orasului Târgu-Neamț, intrunit in cea de-a 52-a sedintă
extraordinară din mandatul 2020-2024, adoptă prezenta hotărâre
Art. 1. Se aprobă acordul de parteneriat dintre U.A.T Orasul Târgu-Neamţ şi Liceul Vasile Conta
Targu Neamt in vederea realizării în comun a unui proiect de interes public national conform
acordului de parteneriat, anexa la prezenta hotărâre;
Art. 2. Se împuterniceşte primarul Oraşului Târgu Neamţ , Harpa Vasilicã, sa semneze in numele
si pentru Consiliul Local , acordul de parteneriat;
Art. 3. Directia Buget Contabilitate, RU si dezvoltare locala din cadrul U.A.T Orasului Târgu-
Neamţ va lua măsurile corespunzătoare pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei
hotărâri.
Art.4. Hotărârea se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al orașului,
în termenul prevazut de lege, Primarului orașului Târgu – Neamț, Prefectului judetului Neamt, se
depune electronic, la pagina de internet www.primariatarguneamt.ro în subeticheta Monitorul
Oficial- Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative -
https://mol.edigitalizare.ro/Tirgu%20NeamtNT#/file/16
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
Preda Elena SECRETARUL GENERAL UAT,
C.j. Sabin Isabela
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,
anterioare atestarii autenticitatii Hotararii de Consiliu Local nr. 71/ 20.03.2023
PROCEDURA DE VOT UTILIZATA Vot prin vot deschis
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0 Hotărâre care se adoptă cu votul: Voturi necesare
majoritătii consilierilor locali în funcție
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 19
2 Numărul consilierilor locali în functie 19
3 Numărul consilierilor locali prezenti la adoptarea hotărârii 16
4 Numărul voturilor „PENTRU” 15
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABTINERE” se
6 Numărul voturilor „ABTINERE” numără la voturile
„ÎMPOTRIVĂ”.
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare si la adoptarea hotărârii, neavând drept de 1
vot
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,
ulterioare adoptarii Hotararii de Consiliu Local nr. 71 /20.03.2023
Nr. crt. OPERATIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 20.03.2023
2 Comunicarea către primar 03.2023
3 Comunicarea către prefectul judetului 03.2023
4 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează 03.2023
5 Devine obligatorie si produce efecte juridice începând cu 03.2023
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.