26 noiembrie 2025

HCL 245/2025 Târgu Neamț adoptată

Hotarare privind scoaterea din funcţiune a mijloacelor fixe-contori şi casarea acestora în condiţiile legii, aflate in inventarul CJ ApaServ SA Neamţ

Denumire
Hotărârea nr. 245 din 2025 a Consiliului Local Târgu Neamț
Emitent
Consiliul Local Târgu Neamț
Număr
245 / 2025
Data
26 noiembrie 2025
Localitate
Târgu Neamț, județul Neamț
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide scoaterea din funcțiune și casarea, în condițiile legii, a mijloacelor fixe-contori aflate în inventarul CJ ApaServ SA Neamț, în baza solicitărilor primite și a prevederilor legale aplicabile. Pentru locuitori înseamnă eliberarea de zone/acte aferente acestor echipamente, posibilă valorificare sau casare, fără impact direct asupra bugetului local în afara eventualelor valori de recuperat, și respectarea termenelor și procedurilor legale de scoatere din funcțiune. Practic, de acum aceste echipamente nu vor mai funcționa/fi în folosința CJ ApaServ, urmând să fie casate conform reglementărilor, cu pașii și documentele corespunzătoare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

art. 2, art. 3 şi ale art. 4 din OG nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de socatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ = teritoriale

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMANIA Judeţul Neamţ CONSILIUL LOCAL AL ORASULUI TÂRGU-NEAMȚ HOTĂRÂRE Nr. 245 din 27 noiembrie 2025 privind scoaterea din funcţiune a mijloacelor fixe-contori şi casarea acestora în condiţiile legii, aflate in inventarul CJ ApaServ SA Neamţ Consiliul Local al oraşului Targu-Neamţ, judeţul Neamţ, având în vedere; e art. 15 alin. (2), art. 120 alin. (1) si art. 121 alin (1) si alin. (2) din Constituţia Romaniei, republicată; e art. 3 si 4 din Carta Europeana a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985 ratificată prin Legea nr. 199/ 1997; e art. 7 alin. (2) din Codul Civil al Romaniei, adoptat prin Legea nr. 287 / 2009, republicat, cu modificările şi completările ulterioare; e Regulamentul de Organizare și Funcţionare al Consiliului Local; e Ordinul nr. 25 din 14 ianuarie 2021 pentru aprobarea modelului orientativ al statutului unităţii administrativ-teritoriale, precum și a modelului orientativ al regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Local; Avand în vedere adresele CJ Apaserv SA Neamţ nr. 17.118 din 28.08.2025, înregistrată la Primăria orasului Targu-Neamţ cu nr. 13.525 din 28.08.2025, si nr. 21.499 din 20.10.2025, înregistrată la Primăria orasului Targu-Neamţ cu nr. 17.351 din 20.10.2025 prin care se solicită scoaterea din funcţiune a mijloacelor fixe-contori şi casarea acestora în condiţiile legii , aflate in inventarul CJ ApaServ SA Neamţ. Luând act de Anunţul public, înregistrat cu nr. 19312 din 20.11.2025, prin care s-a adus la cunoștință publică prezentul proiect de hotărâre; Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, cu modificările şi completările ulterioare; Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006; Hotărârea Consiliului Local nr. 55/15.05.2009 privind delegarea gestiunii serviciului de alimentare cu apă şi canalizare; Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare nr. 28/10.08.2009; Legea 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale; Ordonanţa nr. 112 din 31 august 2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale; Prevederile art. 1, art. 2, art. 3 şi ale art. 4 din OG nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de socatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ = teritoriale; Examinând Referatul de aprobare nr. 18.923 din 14.11.2025 înaintat de Primarul orașului Târgu-Neamţ şi Raportul de specialitate nr. 18.924 din 14.11.2025 al Direcţia Buget Contabilitate, RU „ venituri-impozite şi taxe din cadrul Primăriei oraşului Târgu-Neamţ; Ținând cont de avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al oraşului Târgu- Neamţ, În conformitate cu prevederile art. 108, lit.”b”, ale art. 129, alin. (2) lit.”c”, alin. 6, lit. ”b”, art. 136, art. (1-11), art.139 alin. (3) lit.”g” coroborat cu prevederile art. 243 alin. (1), lit.”a”, art. 286, 287, 289, 290 din Ordonanţa de Urgenţă nr.57/2019 privind Codul Administrativ; Consiliul Local al Oraşului Târgu-Neamţ, întrunit în cea de-a 13-a ședință ordinară din mandatul 2024-2028, adoptă prezenta hotărâre Art.1. Se aproba scoaterea din funcţiune a mijloacelor fixe-contori şi casarea acestora în conditiile legii, aflate in inventarul CJ ApaServ SA Neamţ,conform anexei. Art.2, Se aprobă scoaterea din inventarul domeniului privat al oraşului Targu-Neamţ a bunurilor — mijloace fixe, prezentate în anexă, parte integrantă a prezentei hotărâri. Art.3. Se mandatează conducerea CJ APASERV SA Neamţ pentru îndeplinirea tuturor formalităţilor legale da casare a bunurilor - mijloace fixe, prezentate în Anexă, parte integrantă a prezentei hotărâri. Art.4. Hotărârea se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al oraşului, în termenul prevazut de lege, Primarului orașului Târgu — Neamţ, Prefectului judetului Neamt, se depune electronic, la pagina de internet www.primariatarguneamt.ro în subeticheta Monitorul Oficial. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ Merăuţă Valentin SECRETARUL GENERAL UAT C.j. Dunca Andreea PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII, anterioare atestarii autenticitatii Hotararii de Consiliu Local nr. 245/27.11.2025 PROCEDURA DE VOT UTILIZATA | Vot prin vot deschis HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV 9) Hotărâre care se adoptă cu votul: Voturi necesare majoritătii consilierilor locali în funcţie 1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 19 2 Numărul consilierilor locali în functie 19 3 Numărul consilierilor locali prezenti la adoptarea hotărârii 19 4 Numărul voturilor „PENTRU” 18 5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABTINERE” se 6 Numărul voturilor „ABTINERE” numără la voturile 1 „ÎMPOTRIVĂ”. 7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare si la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII, ulterioare adoptarii Hotararii de Consiliu Local nr. 245/27.11.2025 Nr. crt. | OPERATIUNI EFECTUATE Data ) l 2 1 Adoptarea hotărârii 27.11.2025 2 Comunicarea către primar .12.2025 3 Comunicarea către prefectul judetului .12.2025 ! o E Ț'!P bo'oza oo'sze |! | Ong volevLzz asszoz | 6uoov'v | osvoze | ewmele | .cozezvast| a3soaua| cina | aoaiedeuomuoo| ș 0 00'9z8 00'9z8 | L onq Oe zz ca803e €LOOL'V 9zpoz8 euele | gvzaezvasi| 3 sodua| SL Na | avar edeouoo| € | o) 00'sza oo'sze || | înq voleruzz usszsz | zroor'v | euvoze eweje | ezsovzvssi| asodăa| si Na | ave edeoyuoo| 2 o) 00'9ze oo'se || + $nq Oe vrzz 9ezsz | z000/'v | zseoze eweje | eeceezvasi| asodua| si Na | sosi edeojuo9| | 2) E zi ID '04 | 6 8 DI 9 s Li € z D [) [E] | ezite e sue Je! A 9| . eu: | olousep sod n SAsuua eU97e eua ” "| op esewei vez ! onul p |eoemueo | wn i pop a nun | eydonurun | zyonur an | ELE was |asodua| Na > mnooţu o | E312O|BA ISA ISA [| | | 1 a IN | i 110)u09 Ov1A - NYOI VINI3HONY "Da TVAIN39 AOLOaUIA | | | ep a|!npuoo 9seun.u! !s ajezijan 14 yod reuu nu 'szoz: IS 91291 U2pl PUlAud 1830N Lu up eseoos y e esndoud ax! solaveojfiuu mers ea “(oeuo!seouoo |s judoad) sky 10J85eojfu e sun II '3LVSv|oaa 31Vna1VA Z1ANNNE NYS ANNILONNI NIC 2SVOIS aX1-4 2139VO1riIW il i | 766L/SL 11637 uuozuoo aunmouny uip a18Je0os 80 dup PIlzi "Ju Bunmouny up ea/ayeoos nud osndo.d ax J0|8oeollitu e eoruyay eee]s lozuoo “ejeiduu IS A. Enzn 9p jesuene pe.6 ejuizaid so[ jeuu 9euuasu09 9X/4 a|8oeo|liuu 20 eyeysuoo e 'aunţounj OIJIISA UIP IS SMWud |epejuguunoop ezijeue up “SZOZ 90 £L u!p 904 Ju erizodsi uud epuunu poun; up e218ye09s nuşusd e|s|tu09 :12ISINOD ANIIZNIINOD 1S A1VLVLSNOD | 2) uejn] nueaO (8x.//eveoj[iuu „euons85) 10Jepaild jnuy eun] eniZ yueundop ejed JEUUNN Hoyuoo peond V84 ap 1euunu un şueoN '61 Lyn el 2p 19H ud areseo areqoady nuuad 03U09 | B4einseuu ap inejejsu! euoBaeo I"1YIAaLYW IINNNG AONN Y a4vsv1daa aa 3XIA 4012A9VOTFIW Y ANNILONNA NI 24231YO09S 30 1VAAAA SaD0Id BED) BIRD Ul NSedy *? 6€ up 2 ț 0 00'9z8 vo'sze || ong vojev'zz sooesz | 9oior'v | gerzoe eweje | e/scozvasi| 3 sodua| Si Na | 2021 edeojuo9| sz 9) 00'9ze 00'9z8 | nq “vote'vvzz | oooesz L9LOL'Y VELz08 ewele | e/seozvasi| a sodua| si Na | aval ede0țuo9| pz 9) 00'978 00'928 | ana “OleL'rze | s6ese | zsu0v'v | 42/08 eueje | 69seozvas!| 3 sodua| SI NA | 8091 ede 107u09| cz 9) 00'9z8 00'9z2 | 9na voievuzz | seszsz | seror'v | szizoe ewele | a9scozvasi| 3sodua| si Na | ee ede 1oțuo9| zz 9) 00'9z8 0o'9e |! Snq VOievLzz | v6szsz | zsiov'v | zzizoa emeje | voceozvasi| a sodua| SL Na | 299. edeojuoo| |z ) 00'9z8 00'9z8 | 2nq volevrzz | vaszsz | oviovv | srizoa eueje | /sscozvasi| asoaua| SL Na | eseiedeomuoo| 02 [) 00'9z8 oo'9ze | onq volevyzz | ez6zsz | veroi'v | vorzoe ewele | obscozvas| a soda] si Na | sosi ede oțuo9| 6| [) 00'9z8 00'9z8 onq voleL'rzz | „96252 | szior'v | 860208 ewele | ovseozvasi| a soda] GL Na | 20: ede oţuo9| g| 9) 00'9z8 00'9ze onq VOjELLTZ | veezsz | sziol'v | seozoe emeje | zescozvasi| a sodua| SI Na | 202 edeoyuo9| 7| 9) 00'9z8 00'9z8 | onq LO'E'L'rzz | 0ogzaz LZLOL'v 160208 eweje | cescozvasi| a sodua| Si Na | 8991 ede.ojuo9| 9, e) 00'9c8 00'928 | na "VOeL'Lzz | 6s6esc | oziorv | o06oz0e eueje | zeseozvasi| a sod ua] si Na | 299: edeomuo9| sI e) 00'9za 00'9z8 | onq VOjELLEZ | ovezez LOLOLV | ssegee eweje | acozvasi| asodua| SL NO | 898 ede oyuoo| pp 9) 00'9z8 00'9za onq voie'v'vzz | sezsz | 6600L'Yv 1949€8 ewele | soseozvesi| 3 soda] si Na | ada. edeouo9| ej 9) 00'9z8 00'9ze | onq 0, L'Lzz geszsz | /600L'v | „69968 ewele | /oseozvesi| 3 soda] si Na | aa edeoyuoo| zi 9) 00'9z8 00'9ze ang voie vzz ce6zsz P500L'Y 6i/bea eueje | voseozvasi| a sodua| SL N | 2981 edeoju09| || 9) 00'9z8 00'9ze onq "voțe vaz ez6zsz | 0600.'v | eLzee ewele | ooseozvesi| asodua| si Na | 9921 edeouo9| Op 2) 00'9z8 00'9z8 ong volevvzz 226252 €800L'v S69pe8 ewele | e6reozvast| 3 sodua| SI NO | eva edeouo9| 6 9) 00'978 00'9z8 ana volevvzz LE6ZSZ 2300L'v | asavee emweje | zâvcozvesi| a sodua| SI NU | e52iede.oyuo9| e 2) 00'9z8 00'9z8 i onq “vole'v'uzz | ozezez L800L'v | 8/9be8 ewele | vsveozvesi| 3 sodua| si Na | eveiedeouoo| 7 2) 00'978 00'9z8 : onq "VOLEI | 448252 s£ooL'v St8z8 eee | zvreozvasi| a sodua| S. NO | avaiede.opuo9| 9 o) 00'9ze 00'9z8 | $na "VOjEL'LzZ | 28052 | ceooLv Zaza ewele | zbeozvas.| a sodua| si Na | 201 edeoyuoo9| g 107U09 peonq |8/ ap Jeuunu un şiueoN '61 LYN El 9P 19H uud auesed aueqoidy nmuad 1107U09 / S4eanseui ap pejeysul e/ofoyeo 31V143LYW IHNNNE HONN V dAHvsv19a0 aa ÎXI4 40TAIVOTFIW V ANNILINNA NIC A421vO9s aa YaU3A SaD)0ăd i 6€ ulp € | | 9) 00'928 00'9z8 IL V 9ng voie zz z80esz | €zoL'Vv | £L2408 Ewele | 9zsozzvas| 3 sodus| SL NO | ada edeojuo9| 9p 9) 00'9z8 00'9z8 | V nq vojevvzz y80€sz | Zz0L'v | zZLzz08 eweje | szsozzvasi| 3 sodua| si Na | 2921 ede 1ojuo9| sp 9) 00'9z8 oo'9ze || i na vvzz | oaoesz LozoL'v LuZ108 eweje | vzsozzvasi| 3 sodua| SL Na | 20991 ede 107u09| ip 0 00'9ze oo'sze || i "vOe'L'LzZ | 6zossz | opzor'v | ovzzoe ewele | ezsozzvasi| 3sodua| si Na | 909 ede 0juo9| ep | 0 00'978 00'9ze | L voleu vzz 110€s2 | sezorv | sozz08 euele | jzsozzvasi| 3sodua| SL NO | 2oai ede ojuo9| Zp 9) 00'9z8 ooge | | voev vaz 9z0€sz | zezor'v | zozz08 | ewele | ozsozzvasi| 3sodua| GINO | soa1edeojuo9| yp 9) 00'978 00'9ze | L oc vvze za0esz | sezolv | sozz0e ewele | a.sozzvasi| a soa ua] sI NO | e09 ede oţuo9| 0 9) 00'9z8 00'9ze N: voie vvaz vzoesz | zezor'v | zozzo8 euele | sisozzvesi| 3 sod ua| SL NO | e0a1 ede oțuo9| 6€ ! 0 00'9za 00'9z8 : j 9nq "VO" "uz | 690esz 0ezol'v | oozzo8 euele | evsozzvasi| a sodua| SI NO | 091 ede soyuoo| ge o) 00'9z8 00'9z8 ă 3ng VOie Laz | 89oesz 6zzol'v | 66/08 eee | zisozzvasi| a sodua| SI NO | ada1ede ouo9| /e 9) 00'9z8 00'9z8 i onq "oievpaz €9oesz vezoL'v Y64408 ewele | zosozzvasi| 3sodua| SL NO | 9921 edeojuo9| 9€ 9) 00'9z8 00'9ze [N Snq “oie'''zz | osoesz LzzoL'v 64108 eweje | vosozzvesi| 3 sodua| SI NO | ea edeojuoo| se | 9) 00'9z8 oo'ge |; | ?ng “voievizz | ssoesz | suzor'v | 68rzo8 eweje | zosozzvasi| 3 sodua| SI NO | ee ede 1ouo9| pe [) 00'9z8 00'9z8 , [ onq 0soesz LLZOL'V 8208 ewele | vâvozzvesi| a sOdua| SI NO | 2981 ede J0u09| ce [) 00'9z8 00'928 L onq 1vo€sz | 80Z0/'v | 4408 ewele | usvozzvesi| 3SOdua| SI NO | 2991 ede „opu09| ze 9) 00'9z8 009 |: + onq 9boesz | ZOzoL'V | 244408 ewele | osrozzvesi| asodua| SI NA | aoeuede s0u09| Le 9) 00'9z8 00'9z8 j ong "Loje Lzz Sos | 90z0L'V | 944408 euele | 6arozzvesi| 3sodua| Si NO | 809. ede s07u09| 0€ 9) 00'9ze 00'9z8 L anq voie uzz Ebossz vozoL'v | vziz08 emeje | z8vozevesi| a sod ua] si Na | 8oai ede 0muo9| 6z 9) 00'9z8 oosze |: | ?ng uolev'vzz 9LOESE | Z2L0Lr'V | 4bia0g ewele | 6astozvesi| 3 soda ua| si Na | 208: ede oyuog| 82 9) 00'9z8 oosze |i | eng VOieLLzz 100€sz 8910v'v | ser0e euele | oeseozvesi| 3 sodua| si Na | 2981 ede 0qu09| /z e) 00'9z8 oo'sze | 1 âng vojev'uzz | gooesz | zoiovv | zerzoa euele | 6zseozvesi| 3 sodua| si Na | aoaiedeojuo9| gz Ţ HO3UC2 peonq |84 ap 1ewunu un 3uuesn “61 Lvh el 9p 19H und aseseo a1eqoudy n.muad 1103U09 / S1enseui sp peţezsu! e/1oBoeo IA IVIAaLYA IHANNAS HONN Y a2Aăvsv19aa aa 3XIA 401A9VO1FIA Y ANNILONNA NIG 2431VO9S 30 1VaA3A Sa50Ud 6£ Uip p 0 00'9z8 00'978 | L anq voie zz ZILesz S270/'v €p2108 eweje | 9ssozzvasi| a sodua| si Na | eva ede oyuoo| 79 9) 00'9z8 00'978 i L ng voie 'vzz LLLesE Z:Z0/'v 22108 emeje | sssozzvasi| a sodua| SI NO | 8981 ede 10ju09| 99 0 00'9z8 00'9z8 | 9nq voie uzz Ouvesz | rzovv | vvzzoa | ewmele | vscozzvaci| 3sodua| SI NO | ever ede.ojuoo| s9 9) 00'9za 00'9z8 | LV Înq oleLzz 6OLEsz OZZOL'V | 0vzz08 Eweje | cecozzvas| 3 sodua| si NA | a591ede 0juo9| p9 2) 00'9z8 00'9z8 ID onq voievvzz 80Lesz 6970 'V 6EzL08 eueje | zssozzvasi| asodua| si Na | 209 ede 0juo9| €9 3) 00'9z8 00'978 | ă onq vuzz | zovesz 8920 'v 8£2/08 eweje | esozzvasi| 3soaua| SL Na | 899 edeojuo9| 29 9) 00'928 00'9z8 | j onq "vole'v'izz | goresz 19%0L'V 182108 emeje | ossozzvasi| 3soaua| SL NO | adeiede sojuoo| |9 9) 00'928 00'9z8 i DI onq voie za SoLesz 9970 'V 9€z/08 ewele | 6ysozzvasi| asodua| SI NO | 898 ede soyuo9| 09 2) 00'9z8 00'9z8 N) ong volevvzz €9zo.'v €€z/08 eweje | Sysozzvasi| a sodua| Ss, Na | a0a ede „ojuoo| 6s 9) 00'978 00'978 | L onq volev'rzz LOLESZ z970/,'V 267108 EUEJE | srgozzvesi| a Sodug| SI Na | 8981 ede 0yuo9| aa 0 00'978 00'978 . [Ă Oe vzz 660£sz O9z0L'v 02208 euele | evcozzvasi| asodua| SL NO | 309 ede 0juo9| /s | e) 00'978 00'9z8 i L voerzz 16087 8sz0L'v 877408 ewele | jegozzvesi| asodua| SI NO | a0a/ede0uo9| 98 ! 0 00'9z8 00'9z8 ph v60£se SSZOL'V | szz/08 ewele | gecozzvasi| a sodua| SL Na | a9a1ede 0ţuo9| ss i 0 00'sz8 00'9z8 | L £60€sz PSZOL'V | b2Z209 eweje | esozzvesi| a soda] SI NO | 8981 ede ojuo9| ps i 9) 00'9z8 00'9z8 L voie az L60€sz 2S20L'v 222408 emweje | sesozzvasi| a sodua| si Na | s98edeojuoo| es : 9) 00'9z8 00'978 o oie'vzz 060€sz SOL 'V 7708 eueje | vesozzvasi| a sodua| SI NO | soaiedeoţuoo| 2g i 9) 00'9z8 00'9z8 (N Oe zz 880€sz 6vzoL'v 6,7408 Eug? | zesozzvasi| a sodua| SI Na | 298 ede 0juo9| 18 2) 00'9z8 00'9z8 pp să vez | 180esz 8vz0L'V BLE208 euweje | vesozzvasi| a sodua| si N | 8581 ede 0juo9| 0s | 9) 00'978 00'978 LL vvzz | geoesz Lvz0L'v 1vz208 euweje | oesozzvasi| a soaua| SI Na | 8591 edeoyuoo| 6 | 0 00'9ze 00'9z8a Da) onq volevzz Seossz 9z0L'v 92208 eueje | szeozzvasi| a soaua| si NO | 8091 ede J04u09| 8 i 2) 00'9z8 00'9z8 i nd VOS VeE | eeossz Pz0L'V YL2408 eueje | zzs0zzvasi| a sodua| si NO | 2091 ede 10juo9| Zp HO3UC2 peonq |84 3p 1ewnu un 3uleaN '61 LV €l sp 19H ud a1eseo a1eqoudy nud 1407U09 | S4einseui 3p mejezsui euoBaeo A1vVIUaLVW IANNN8G HONN V aăvsv19aa aa 3X14 401A9VOTFIW Y ANNILONNA NIO 2431YO9S ad 1Waă3A Sa50ăd ' i ] i i i : ] i i i [i l : 6€ ulp s 9) 00'9z8 00'928 onq voie vzz 19vesz | 8zeor'v | 08.608 Euleje | |,gozzv8si| a sodua| s. Na | 899 ede 0ţuo9| 9g 9) 00'9z8 00'978 ! onq Ole zz [e ietă ZzE0L'v 711608 eweje | sogozzvasi| a sodua| Si NO | 299 edeouo9| ze 5) 00'928 00'928 i Ang voie rzz 1Svesz | aieov'v | 021608 ewele | jogozzvasi| 3sodua| SI Na | ee ede ouo9| 99 o) 00'978 oo'9z8 |; onq 0ievzz 9segz 1vEovv | 69608 eueje | oogozevasi| a sodua| sr na | eo2i edeomuoo| se e) 00'9z8 00'978 i and Ole zz vsuesz | sieorv | 29.608 euele | assozzvesi| 3 sOdua| SI NA | 2991 ede 0ju09| pg o 0o'9ze oveze [i Snq volevvzz | varesz | zicorv | voreoa | ewele | cesozzvasi| asodua| si Na | aoaiedeuouoo| ee 0 00'9z8 oo'sze |! onq volerizz Spiesz | 90£0v'v | 92208 eueje | 6asozzvasi| 3 soda] SL NA | edi ede s0uo9| 29 o) 00'9z8 oo'sze |! onq Zvyesz | £otovv | ezzz08 eweje | gasozzvasi| 3 soda] SI NO | eoaede ouoo| pa o) 00'9ze 00'9z8 3na Oe zz Obesz LOEOL'V 147108 eueje | vesozzvasi| a sodug| SI NA | 8981 ede 0juo9| ge 0 00'9z8 00'928 i nq voie vzz vevese | s6zor'v | s9zz08 eweje | g/sozzvaci| 3 sodua| SL Na | 2981 ede 101u09| 64 0 00'9za oooze [| onq zzvesz | sszor'v | sszz08 | ewere | vusozzvesi| asoawa| si na | 2oauedeuoruoo| e, 2) 00'9z8 00'9ze îng | voteruzz | ozresz | zezor'v | zazzos ewele | o/sozzvasi| a sodua| SI NA | 8081 ede J0juo9| 24 9) 00'928 oo'sza [| anq volev'rzz Szesz | gszoL'v | 9sz/08 eweje | 69sozzvasi| 3sodua| S. Na | 298 ede ojuoo| 9/ 9) 00'9z8 00'9ze | >nq oievvzz PZLEsz Ssz0L'v S92/08 euele | g9sozzvesi| asodua| Si Na | 2981 edeojuo9| s/ 0 00'9z8 00'928 i onq oiev'vzz eziesz | vpazov'v | vszzoe ewel2 | z9sozzvesi| asodua| Si Na | aa ede omuo9| 7 9) 00'978 00'978 | ng voie ZZLesz €8zoL'v £sz/08 euweje | ggsozzvasi| 3sodua| SI, NO | 8991 ede.omu09| €/ 9) 00'9z8 00'978 9nq “voie'vzz vzvesz ZazoL'v | zszz0e ewele | sesozzvasi| a soda] Si Ng | 2081 ede 0juo9| Z/ 0 00'978 00'9z8 | Sng voe'v'vzz | 6rvesz | oszorv | oszzoa ewele | egsozzvasi| 3 SOd ua| SI NO | ada1ede0uo9| |/ 9) 00'9z8 0o'gzs |; Anq voie zz SLiesz | 6zZ0L'Yy | 6zz08 ewele | zosozzvasi| a sodua| sr Na | soaiede oyuoo| 04 9) 00's28 00'9z8 | And voie j'r'zz zvLesz 81z0/'v 82108 emele | 9sozzvasi| 3sodua| SI NO | a0a1ede 1oțuo9| 69 9) 00'sz8 oo'sze [i onq VOL 'rzz | evrese | vpazorv | vvzzo8 euele | „ssozzvasi| 3 sodua| si NO | 2081 ede oţuoo| 89 MO3U09 jpeonq V87 ap Jewunu un şuieaN '51 LV El 2p 19H und auese> s1eqoady nmuad MO7U09 / S4einsew ap iejejsu! epuoBozeo 31WIH31VWA IANNNS HONN Y aivsv1930 aa 3XI14 401A9VOTFIW V ANNILONNA NIQ 2421y09s aa 1YVaUaA Sa590ăd i ] i ! 6€ up 9 - , E , A ) 00'928 00'9z8 i onq "Oi vL2z | oezesz LSCOLV | €2608 eueje | s/gozzvesi| 3 sodua| SI Na | 8081 ede ojuo9| 60| ) 00'9z8 00'9z8 Snq “voievvzz | szzesz | sscor'v Lbz608 eueje | €/gozzvasi| 3 sodua| si Na | 2981 ede 107u09| 80, [) 00'9z8 00'9z8 anq "o VUZI | 207652 | B8eoL'v | 0vz608 EWEle | zzgozzvasi| 3 sodua| SI Na | 2021 ede 10pu09| 20| e) 00'9ze oo'sze |i onq "vvzz | 6uzesz | oaeoLv | zezeoe ewele | vogozzvasi| 3 sodua| Si Na | 2021 ede 10țu09| 90. 0 00'9z8 00'9ze i 9nq "VOje'v'rzz | ouzesz | zzeou'v | szz608 euiele | jogozzvas.| 3 sodua| si Na | eoeu ede ouo9| so, 0 00'9z8 00'928 ! Șnq VOje LEE | puzesz | szeorv | „zz60e euele | 6sgozzvasi| 3sodua| SL NO | ave: ede „oju09| po, 0 00'9e8 00'9z8 : 9ng oievuzz Ovzesz visor'v | ezzeoa ewele | ssgozzvesi| 3 sodua| si Na | ea ede souoo| eo, 0 00'9za oo'sze |! onq oiervzz 6ozesz | ozeo'v | zzzeoe euele | sgozzvasi| 3 soda] si Na | 884 ede soyuo9| zo, 9) 00'9ze 00'9z8 i 3ng "VOle'L'L'zZ | zozesz | aseor'v | ozzeoe euele | zsgozzvasi| 3 sodua| Si Na | 2981 ede 0ţu09| LOL 9) 00'9z8 00'9z8 | ong "VOiE'L'LZZ | s6vesz | sseor'v | aozeoe euele | ovgozzvesi| a soda] Si NO | ada1ede oțuo9| 004 9) 00'9z8 00'928 i anq vole'v'zz | esresz | vseovv | gozeoe eueje | gegozzvasi| 3 sodua| SI NO | 2921 ede0juo9| 66 9) 00'9z8 00'978 | onq vote''vzz | zereaz | sseor'v | sozeoe euele | /egozzvasi| 3 sod ua| SI NO | e0a1ede 0juo9| 86 9) 00'9z8 oo'oze |! na Oi LLZZ | u6lesz | zseolv | pozeoe eweje | gegozzvesi| 3 sodua| Si NO | 9991 ede 107u09| 26 9) 00'978 00'9z8 nd "VOIE 'LZZ | 06/esz ISEOL'vV | €0z608 ewele | segozzvasi| a soda] SI NO | edaiede ojuo9| 96 2) 00'9z8 00'sz8 |; ong voie vzz goes | 6peoLv Loz608 eweje | cegozzvasi| 3 sodua| SI NO | 8991 ede0ju09| s6 o) 00'9z8 00'9z8 | ond | "10; Liz | zauesz | sveor'v | 0oz608 eweje | zesozzvasi| 3asoaua| S. Na | ave ede 10muo9| p6 2) 00'9z8 oo'gze |: onq voie 'zz VOLESZ | ZeoL'v | 6.608 ewele | 9zoozzvesi| 3sOdua| SI NO | ave ede „ouoo| E6 o) 00'9ze 00'9z8 onq voie zz 12vesz | aecol'v | 06.608 ewele | zsozzvesi| 3asoaa| Si Na | a0eiede 10u09| Ze 9) 00'9z8 0o'9z8 |. ong oje az 9zjesz | zecolv | 6eL60e eWEJE | 0Z90zzv8s.| 3 sOdua| SI NO | sosi ede iopuo9| L6 9) 00'9z8 00'978 i ong VOLI | paLesz seco.'v 18608 ewele | 8igozzvas.| a Ssodug| si NO | 8981 ede 10juo9| 06 9) 00'9ze oo'9ze [i ang voievuzz | zziesz | eecorv | se.eoa eweje | suoozzvasi| 3sodua| Ss, NO | 85 ede 10juo9| 6g HOUOO peonq |84 ap 1euunu un șuieaN "61 1YN El 3p 19H uud a1eseo 812904dy nquad 1103U09 / S4e,nsew ap ieezsul eofoeo 31V1331VW IANNNE HONN V dăvsv19aa ad 3XI24 HOTAIV [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: targuneamt.regista.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă