HOTĂRÂRE nr. 73 din 25.04.2025 privind aprobarea conturilor de execuție ale bugetului local al Orașului Târgu Frumos, bugetului centralizat al activităților finanțate integral din venituri proprii și/sau subvenții, precum și a situațiilor financiare, inclusiv anexele la acestea, pe anul 2024
Denumire
Hotărârea nr. 73 din 2025 a Consiliului Local Târgu Frumos
Se aprobă conturile de execuție ale bugetului local al orașului Târgu Frumos pentru anul 2024, precum și bugetul centralizat al activităților finanțate integral din venituri proprii și/sau subvenții, împreună cu situațiile financiare și anexele aferente. Din perspectiva locuitorilor, înseamnă faptul că administrația își arată exact cum au fost cheltuiți banii publici și ce bani au intrat în 2024, indicând eventuale surse de finanțare și distribuția pe activități; decizia include aprobarea acestor documente și informații pentru transparență și urmărire. Se stabilesc termenele și condițiile de raportare pentru anii următori și se validează rezultatele financiare pe anul precedent.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă Contul de execuție a veniturilor bugetului local al Orașului Târgu Frumos pe anul 2024, conform Anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre
ROMÂNIA
JUDEŢUL IAŞI
ORAȘUL TÂRGU FRUMOS
CONSILIUL LOCAL
Cod fiscal 4541068
Strada Cuza Vodă, nr. 67, oraşul Târgu Frumos, judeţul laşi, cod postal 705300
Tel.: 0232 - 710906; Fax: 0232 - 710330; www.primariatefrumos.ro
secrețariat(Oprimariatefrumos.ro
HOTĂRÂRE NR. 73 din 25.04.2025
privind aprobarea conturilor de execuţie aie bugetului local ai Orașului Târgu Frumos, bugetului
centralizat al activităților finanțate integral din venituri proprii și/sau subvenţii, precum şi a
situaţiilor financiare, inclusiv anexele la acestea, pe anul 2024
Consiliul Local Orasul Tg Frumos, judetul Iaşi, întrunit în şedinţa ordinară din data de
25.04.2025, la care sunt prezenţi un număr de 15 consilieri locali din 17 în funcţie;
AVÂND ÎN VEDERE:
-Proiectul de hotărâre nr. 415/PH din 14.04.2025, privind aprobarea conturilor de execuţie
ale bugetului local al Orașului Târgu Frumos, bugetului centralizat al activităților finanţate integra!
din venituri proprii şi/sau subvenții, precum și a situaţiilor financiare, inclusiv anexele la acestea,
pe anui 2024;
-Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 416/PH din 14.04.2025, întocmit de către primarul!
orașului Tg Frumos, în calitate de initiator;
-Raportul de specialitate înregistrate cu nr. 418/PH din 14.04.2025 intocmit de catre
compatimentul de resort ;
-Avizul favorabi! al Comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Orasul Tg Frumos,
respectiv, nr. 119/AV din 25.04.2025- Comisia economica, financiara si de disciplina;
ÎN CONFORMITATE ȘI CU RESPECTAREA PREVEDERILOR URMĂTOARELOR ACTE NORMATIVE:
- Prevederile art. 49, art.57 alin. (1) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale,
actualizată;
- Prevederile O.U.G. nr.63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.273/2006 privind
finanţele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, actualizată;
- Prevederile Legii nr.421/2023 privind Bugetul de stat pe anul 2024;
- Prevederile Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal, actualizată;
-O U G nr. 57/2019 privind Codul administrative;
-Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
-Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ;
-Legea nr. 544 din 12 octombrie 2001privind liberul acces la informaţiile de interes public;
-Art. 7, pct 13 din Legea nr. 52/2003 privind transparenta decizionala în administratia publica;
În temeiul art. 139, alin. 1 şi art. 196, alin.1, lit. a), din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul
administrativ,
CONSILIUL LOCAL ORASUL TG FRUMOS, JUD. IAŞI
ADOPTĂ PREZENTA HOTĂRÂRE:
Art.1. Se aprobă Contul de execuție a veniturilor bugetului local al Orașului Târgu
Frumos pe anul 2024, conform Anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre;
Art.2. Se aprobă Contul de execuţie a cheltuielilor bugetului local al Orasului Târgu
Frumos pe anul 2024, conform Anexei nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre;
Art.3. Se aprobă Contul de execuţie a veniturilor bugetului instituţiilor publice și
activităţilor finanșate din venituri proprii și/sau subvenţii pe anul 2024, conform Anexei nr.3,
care face parte integrantă din prezenta hotărâre;
Art.4. Se aprobă Contul de execuţie a cheltuielilor bugetului instituţiilor publice și
activităților finanţate din venituri proprii și/sau subvenţii pe anul 2024, conform Anexei nr.4.
care face parte integrantă din prezenta hotărâre;
Art.5. Se aprobă Situaţiile financiare ale anului 2024 cu anexele aferente, conform
Anexei.nr.5 , care face parte integrantă din prezenta hotărâre;
Art.6. Secretarul general al unitatii administrativ-teritoriale Orasul Tg Frumos, jud. laşi, va
asigura comunicarea prezentei hotarari institutiei Prefectului judetului lasi, in vederea exercitarii
controlului de legalitate, primarului orasului Tg Frumos pentru ducerea.la indeplinire, Direcţia
economică, precum si compartimentului-menițorizare proceduri administrative si operationale in
vederea publicarii in Monitorul Oficiale Lppăt.i 4
Preşedinte şedinţa , i 35)
consilieț local i
Păduraru-pragoș Marian
1 Contrasemnează-pentru legalitate,
Secretar-General al orasului
Tacan Mihai
Hotărârea a fost adoptată în ședința publică ordinară în data de 25.04.2025, cu îndeplinirea condiţiilor de cvorum,
majoritatea necesară adoptării fiind "majoritatea absolută”, aceasta fiind îndeplinită astfel:
-voturi “pentru” = (5 - voturi “împotriva” = 0 - "abţineri” =0 "nu au participat la vot”=0
-consilieri locali prezenţi= 15 - număr de consilieri locali în funcţie= 17
CARTUȘ NECESAR DE INSERAT PE ORICE HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL AL ORASULUI. DUPĂ SEMNĂTURĂ, PREȘEDINTELUI DE ȘEDINȚĂ ŞI
CEA A SECREYARULUI GENERAL AL ORASULUI
PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL Al. ORASUL TG FRUMOS, JUD IASI NR 3, 2025
Nr. E INI EFECT E Data Semnătura persoanei responsabile să
er, OPERAȚIUNI EFECTUATE ZZ:LLIAN efectueze procedura P
9 lj 2 3
1 Adoptarea hotărârii | ) 25.04.2025
2 Comunicarea câtre primarul comunei?) 25.04.2025
3 Comunicarea către preteciul judeţuhuiă) 25.04.2025
4 Aducerea la cunoştinţă publicâţ +5) 25.04.2025
5 Comunicarea, numai în cazul cetei cu caracter individual4-5) 25: 04.2025
[3 Hotarârea devine obligatorie6) sau prâduce efecte juridice7). după Caz
pi 04.2025
[5]
6 / 4 eulbeq VZOZ L40S u:09-ipv (9) seeâng uod
Estet ko] 66'1si 8299651 pt SOL ZII S92 0os'6yt 00$-6pi £0 20:20:20) WE AB4X8 Uip șnuee] ad jzodi
+80:329 9 49884 fe zis So'268 8Z6:%011 909'£9 D099 ZO 20:20:28 aaipuni oueosad e! ap ua) ad exe) !s yzoai
POL 42 Q 906299 2 E04 642'+693 040's6£'4 908819 09g'219 L0:20:20:40 991214 aueosuad e] ap unueej d yzodi
80Y'99%'| [] 204 '962:1 Zp£'9€'4 994 '88€ + OLL:S9/'Z 006:+£z"1 006 itzi Z0'20'20| Hnu8193 ed yzodi
9594854 O VO '0£4 t ££6 185 PLZ :9Ei 2 dp 8 e 002 Ei 904 59 Z0'10:20'40 aoipuni aueosuad ej ap ipejo ad exe js yzod.
Ves 866 L] £96'ct6 29266 SS0'0s9 AES 2954 00898 008948 +0 L0'20 0 39244 aueosiod ej ap upejo ad yzodt
06/9052 L'] LZ3 A Zi:NA S6E v/6. 692 '989'z ?99:099'% 00$ 086. 00S'0£24 +0'ZQ'40 WIPeyo ed yzod.
946'+60'% 9 vas '9.s€ 9/b'3is£ »80'Z60p 0959094 00. 6r£'€ 004 6S0'£ 2040 ajejaudoud ad axe) 15 euzodi
926480: 9. 8 9is€ 9/p9i4s'€ PRO 'Z60% 99s'809:4 DO, 6ic€ 00L:850'€£ ALV3IUd0Ud Id 3Xv1 IS BLIZOdAI "£
9 9 090 05, 090'v05 9 090'v0s 090 +95 99009 S0'Z0'v0| ueaapar inin4Suo9 ejizodsip e! inpuo- uip syezredai aun
9Ie90; J0|eaânq esiesqyuz
Lo] 0 £66'8£9'+ £66'8£9'1 E £66'8£9'| 000'6£9; 000'piS'1 bO'Z0'»Q)! Puuad pus A 80 nyzodui Up EJeolejap 91109 uip 91eoole auin
L:] [+] 988/9278 99642928 9 986'2978 000 8923 000594 '4 LO 'ZO po su3 A 8d jnyzodiu! up aneaje şap ao
[] :] 1%0'Ltv'0t 040, [:] LO Livo0 090'+Lt'01 090'6££-6 Z0'v0 MuBA 9d |nyzodiu! uip oyeole jap guuns !s alo
|EUOSJ8d |niUOuIie
[) [t] bb pe Li 443 9 bb pei 009904 0099:004 8! 20£0 U!p 21e!qo jopjeraudoud ini sue vip ajinuua A ad inyzodu
Le] Li Phh'peL bo'vel 9 PY VEL 909'004 003004 20'£0 sua A ad jzodu
3DIZIA 3NVOSad VI +
L:] 9 S8P 'Sy&'04 S8t'SpS'0L [:] S8t'Svs'04 099 +50 099'8£ș'6 ÎV4idYVO NIQ IANDILSVI 1$ 111403d LINA ad 1iZOaWnI 2.
0 [i S8b'sps'04 SBb'Sbs'0i Li S8t'Sps'0L 099 1is04 099'6£+'5 ÎYLIdV9 NIC 1UN9USVI IS L140Ud 'LIN3A 3d LIZOduI +
6b9'0c's 9 250'2£0'32 850'/6/'92 £y9's9'8 LO Z3e-L£ 00268022 D0Z:209'zz BIVOSI4 IANLINBA
YI8piZ:04 0. bit 870 0€ ££L'£e9'0€ SSL 01.96 887 £tz'0p 005'062-1€ 00680892 ZIN3ăNO LANLINBA
bi8 buZ:0L E] kEZ:0LL'02 OEpSi/'02 SS+'049'8 S8s'sze'oe 006 28664 006'Zp+ 8: HăidOId IUNLINa,
29 biZ0L LPB' i DE2 88 vs 098 22:59 SâL'0196 SE0'8ce'p9 002 425548 D27'995'08 1HNLINBA INLO.
PIB tiZo0L 1P6' Lp Oce L8s'ps 088 42258 SS+049'6 SEO Bta p9 002 /S8 48 OZ2-895'08 IVI 10AZ3G+3UYNOLONAA ZIINNILD38 1v10.
a atutjap
jeseoul ap Heseou jedap Jusuno jnue up | ţuapaoasd ue pl :0aeo up joi areja6na oiettu! aiejeânq
veţejsuoo unydeQ | ea aue ad uefiujiş| avezuea: ueseduj Goeneasuoo unea VBpa Aa1d N9p8 A8id JOyeo/pul po) 10MMOȚEOjpuj EBuuinuac)
EVA APSINIT Sp 9 Top VI VIN PIAN Azozzi us 9 cp a
INLINGA - 43918 NIO VIVAIDILNI 23V.NVNI - VIVDOI VILYULSININCIY :V 2 31. N5IX3 30 1N1NO9
890Lbsb 4
ZI exsuv SONIA 1N9ă4vL 1NSVuc
6 / z eulGea
PI0Z 1108 ui0O-ipy (9) „eyaâna ued
wanfeds:
9 L] [123 8bE 9 3ve :] 9 87 20 ££ 15 Mewndul 'eevapni ap 10jjain3j949 eeueJadnoe, Mp naut
9 ['] 0 PS LEO-ts L”] +£0'P$ 095 25, 996 'zs1 80:70 ££! 2) AJ85 p H2ys84d ulp unui
Lu 9, 6le'6er 6i£'6£r Li 6ie'6et 096 25 096 254 ZO ££ EA AHDE BAe |S 119| Mas ap 4eISa1d up inu
2V6-L0£ 9. PLZ SZE E 024 'St9'€ 1 L68€ V9u 1284 D004 92v'€ 004 '94v'e UDIAHIS IS HAND IC IUVZNVA 2
842Z:Z83 LA] 140974 SSt'008 +10 £$s 92 ese. 009 'sz4 009924 0£.S0'20:0£ SoANd apnișysui 8429 ap ț;0ţ.449U) IS junis8du02 ulp unuaA 91
8/2 285 E] ghita Ss€'008 140'£s8 92p ese 009 SZ2 0909574 S0'20'0€ HSHIUDU! IS purgseou09 up ungțua
842288 9 14974 SSE'008 440 58 Szv se. 009 S24 009's24 Z0-0£ a1ejaudosd up unyua
842285 [2] pipa SSE'008 40'£se 9apest 009'Sz4 009 Sz4 Î1V1IiHdOUd NiO INLINA +
S2E 'b8g'p iii 29€ 966 £ S19'98p'p ZiSbtp'b 4980888 004 07 002 LOZ'p A OSId3N IINUINZA
[:ă Li] 994 84 99484 9 99484 0890-02, 080'024 0$'2081 axe) 8 ayzodiul 9
:) 9 99494 99484 E] 99484 020:924 080021. 20'8i 8|P2S|j 9xe) is auizoduii ai]
Lo) L:] 994'84 994'94 [+ 99484 980'07, 080024 ZIVOSId 2XYL !S aLiIZOaAI! 21.1 '9
Hei Ajoe ap aueunse sa
S49'6£ L:] Ss8:s6 S+8'00: SL6-be 0£4 set 09856 098 56 05:20'91|__9d nes solununq uzezziţin eexezuoyne "10y, INUNQ eaezin ad axe] e)
62 [tă 2883 PP9'St P8Z 849 000'2y 000 2 £0'20'9.| aseuonoun; ap mezuoyne 15 e1ua9ij ap eaeioqiie nauad Sjie) IS axe
Ebi2yL 9 26€ 8 4ZL 928 6.Q'toi, OL'629 009 £9 009'£9y 2020 20'3, 3opun! aueos.ad ap ajnunap uodsuesj ap afaoeoljitu ad jzodu
Y94'0504 [tă 8£6 P64 +9£:0146 LbE Şes 204 584 006024 006:024 +9:20Z03 99421; aueos.ad ap ainuyap uodsuei ap ajadeojiu ad yzodu
2058611 9 See'94zL Z8 9tb'i 09€£ 8t0'L [A 824 4 0OS'patL 00S'pst't 0209 VOdSUL;) ap J0i85E0)itu exdnse exe
NEW AOe ap ea,eunse sa
£49'8£2'| 9 2208 Lb 85 659'£/04+ 004 9592 03€ ZzE'| 092261 20:93. ad nes Jopinuna mezin eauezuoine "1Oiinuna easezijin ad axe
[i 9 [34403 Zi Li] VZZL 9 ] +0Z0 st 3I0deț98ds ad jzodu
o [] LzZL LZZ+ [) iz" [) [] 2081 „oads ol es ad axe.
ajed0 1048936:
9 9 000'zZLp 900 22 4 9 090'ZZE p 000 ZzL'p 000 zz8'z2 902044 eae.Qujțyoa nuuad ejenepe eaueoje A ad exe) up ayeajejap ung
WSe/nong |njnțdţoiun/ js 1013J20398s 'soidioțunu
"J0|8SE0 'JOJBUNUI02 1NI8 AU E] S1EZIE1UBOS8P J0H8iNy/849
o [) 596 '6y£'9 69$'8v£'9 i] 596'6v€-9 000694 000 ba's ZO70'14 eaiejuzul nsuad ejefnepe eeseoje A ed exe up aiexe op aunş
i [+] 696 14p'0L 696'L2%70L 9 696'Lzy'04 000'9rat. 0909998 ZO0tL VAL Up aeoeJop auine
£298t2t 9 24246814 +£E 9S0'z, 653 '£204 968671 '€1 09£ '8cr'£i 99€'286'6 IDIAHIŞ IS ANNA d 2XVL IS AL IZOdAI 'pv
S4£'6£ 9 80 Et BE4 934 2044 984 281 00296 00496 £0 200; NQLug 9p exe ay 15 nau ap aseșorpni exe;
a Au Jep
jeseou! ap ueseoul jedep gusund (nue up | uapavaud uue up! :31ea Ip “jeoL aieJaâng BJeiuu) aeyaânq
Bjeveysuoo unydaq] | eo eye ad Ha6u)S| ayezijeaa uesavuj ateveysuoa pndeac Mapa A8iq H8pe A3id IOJespul po PMoiedipu: eaujwnuac]
6 /€ euiGeq
VEOZ LAOS uio9-tpv (9) seyefng ued
eoiqnd ajeyeues ap apţooup i
9 9 69 164 €69-L64 Li] £69 164 090-049 009049 99207] Biiauauţ 10jay9e4juoo u.0yuoo oyedoje jeys ap iniaâng uip ue aa:
Lalioned nes is fi
Mqijsngwoo sp jnuinsuoo nujuad eeaoje aifuaua nnuad ininjuauujidi
L:] [tă 94499. 9441'99. 0, 944'99. 900 002 009-002 VE ZO 'Zbij _e !s toluinooi auzeau! nnuad jninuoințe eeepiose nnuad mus Aqr
o 0 9£9'/9Ş 22 9£9'/98'z2 i] 9£9'/98'22 04 82€:05 08p'6422:8p aueno
Lo) E] 9£9'498 zz 9£9 49922 i 9£9 49522 04 9ze '0s 06b'642'9y ZO Ze] Ye)s ap jnyaânq e! ap uiua AQr
9. Li 9£9'/9s'zz 9E9' 49822 9 9E9'49s'z2 042'887 '£s 06Z'6€2'1$ 39Hand IA VALŞININOY 31 Z13AIN Zi VI 30 ILN3A8r
i L:) 929'299'22 9£9'299'zz 9 9£9 49s'z2 042882 £s 067 '6E2 5 ILLN3A8NS .
3IEHOȚBI- ABEIŢSIUţIupE s0penun țe nes injnye
[] [:] Pie ZIS Pe Zis [+] R44:XARI 00085 [:] 10'20'6£: Je 4E Ad iNin4uouop pueuluede inunq sun EBJEZUE A Up unyus
Li ij ZEpiit 22 2 Zeit L*] LD] £0'20'6£ VO|NEIS_B|unpuo; Ip B1n4$Su00 JO|&ţuin90| EBIEZUE A UIp nus
Li] 9 992'ys$ 997 'pss 9 997 pss 00085 [:] 20'6£ HAUNq J0UN 84e9) 10je A vip unyua
Le] [că 997 sg 99 bss 9 997-pss 900'8St 0 ÎVLidYV9 NIG IHNLUINBA
L8E 2€9 Li Obe'/0£2 666's2s:2 224 '91p ZI 'bv6'2 0000052 000'905'2 0s'20'9£ HNIUB A 8
ou
o 0 76'6 Y6'6 9 Pb6'6 00008 000'08 LE 'zo'9t 31eyiqea+ ap apueani nuiuad Heţaudod ap ianeldose ennațiluo
9 9 44434 Ybr'642 [] Ppy'6Le 02£'864 Oct '86t 90:20'9£ aleloads axe
L8E 2£9 :) 824 '9£s'2 48€ SS4'z ZZ4'84p SOL 'pav€ [43:12 84 OZE Bea 2 209% HNJUBA 8SI8A
9%0'p [i ZA AS Z8L44 saz'$ Dp'3L ['] [!] 95'z0'se! 1129$Işu09 (S jeleuad 'zuaiue su
Seule:d9ad
02$:099£ [*] V£6 pes 00824 LEp49pe WSp'S6Lp 902 'p9s 092 p9s Z0'40:20'S6j_3p vinisti aue galeo ap ayeoijde iuniaues ae !S RuaLue uip unu,
jet
0ZS:099'£ [tă] Pe8'PEs 20 824 LEp '49y€ PSP'S8L'p 902 'p9s 002 'p9s 10 Z0's€ J0YZOdSIP ui ju0o ejeajjde junoues ale is zuaue utp ținiua,
998 b99-£ 2] SSE 45 SUZ'6£4 [17474453 76 tizy 002 P9s 002 v9s 20'se HDSI 02 15 heyjeuad 'zuaun
0 [:] 6094 608:1 [) 608: oze'9 oze'9 0820 ve 3SItii/ad ap He8Qjjă *8 ANEIASIUjuupe axei uip ținuluo A ap
9 9 i] Q O, 9 00£ t 00£'P Z0'70'p£ ui) 3p aieţoipnlernixe axe.
i") L) 6084 5084 ll 6081 92304 02901 ZO b£ astuuad ap peeqjje '8 Aensiuluupe axe) uip unyua,
i 9 06:48 0v6-8 [] 9v6'+8 9 e] 05:20 €€ NEM AN2E aye is HoiAas ap uersaud up uNUUBA ay
2 AşuiJap
yeseou! ap WeSE0U! je99p Yuauno jnue uip | uapanaud uue up! :aren Uip “4eJo4 a1eysBnq
jeeysuoo unydaug | jeo aje ad uaBungi Bezijea4 uesenuj aveveiSuOa uda H8p8 Aaud Mepa Aaiq J03E9pul pod JOMOIEoIpuj ea.tunua
6; v eulGeq VE0Z L40S WOg-ipv (9) sejeBng ad
ji Lb] AVI '0£ 2P4:0€ O LPL:0£ V£8'£0, 0£8'£0, 20 20 20'8 HOH8We Hug ui ayenţoa je i0yyeţd nuca ui auituud aia
L:] [3-0 34 PB 2P4:0€ [e] 1V1:0£ 0E8'£0i 0£8 £o. ZO 208| (353) ueadoina je:90s npuc
[i [i] [i] [i o o P] 0ob'ZuL z Z0'L0:Z0'8 uague Hue u! 83en498J8 JOpeld inuoa ui autuud aur
o] 9 [] 9 %] 9 +) OQpzit Z LO'20'8y| (ga) ejeuoiBaz; aieţio azeg ep ueedoung jnpuc
OZOZ-VLOZ 1etoueulş Inyrupeo 81U818 je uzyuzul şa.
L*] LG Le P&L ii d2'08 9. 2V1'0£ 0£8 to. [i A: FAȚA 20:8p 15 8jeny58J8 i0jped inquoo ui oyeuop ie/an) Ei ap aud awn
[ ii dpi ziz Zi 2iZ L] dpi 2iz 00 zii 2 9 £0'8w'Z0'Sy| B/2MUtu; Ja:
i] 9 +36 piz | |S6'pazi 9 +S6't27' 008'£0€ 098'£0£ LO '8Y'Z0:St Ju8JN9 jNue U| 8Jenţ98 Ja J0eid jn4uc2 ui aituid gun
4702-+207 Jejoueu
9 9 860'ctp'L 860 Zbp'i 9 860'Zv'i 002 '9Lp'Z 008'€0€ 8 'Z0'8bj_winupea juaaye (4033) ejeuoiGo azeyio Azag ap veadoin3 inpuo
9 9 960 2tb'1 960:Zby + 0. 860:Zph'| 00Z'3+p2 008'£0€ 20'$b B1enJ28 J8 J0Meld |nyuoo uj ajeiepeysod Na aun
WUSB AU Sp J07840al0.
easeyueulj niHuad eras ap 98Ja no aze6 ap ysiLue ap Jojajeoi ua
i ] [:) bl 9 L] 008 6562 008 656 2 bp'20'Ev| E aneyajj el Mageoos gun uj Biniiiiqo ajawuns up ojeaoje auin
9 [t] ] [ti Li 9 009 '696:z 008 '6s6'2 202 MeHS|ultupe Be ej ap iipuia Aaa:
4207-LZ02 aeiuueiBosd ap japeous
ejuala je 'aJe;8pe3s0d N3- Uip aţețueul soțazoaloud tpejnuap moulasn
i] [2 669 1£i 669'1£L Li] 669'L£t 9. 0. £0'e6'zo'zp Sesaoau aie00j ajojebnq ae je)s ep jmaBnq ej op uyue Aqn:
(E0'€6 202 + vo'e6'207
P02) 4707-4202 aewefiod ap +Bpe0/8d aqua je 'aesapejso:
(N3a) eugesinqme.au atayxa HNPUOj Lip BPEJULUL 3 10|8308;0
L:) o 569'|£L 889 '+£. ['] 56914 O 0 6:20 2 Hieiruap Wiaunsns aiesevau yes ap |neBnq el ap iua Aqn«
ir] 2 60982 £ 609'8yz'€ L*] 609 8vz'€ 0£8:98/'9 089'65y'9 £0'68'Z0'2y VAL 3luasaje auint
] 9 PEB Obi zi PEeOpL zi Li PEgOpL 44 0E6:643's€ 00L'856'££ 10.68 70 '2p HQesinaiue: niuniduuj 4ip inptio.
9 9 €p'68£'02 E '68c'02 9 £bv'68c'02 094'99b'2y 084 '4iy'0p 68'20:Zy| ININUUNIĂ LU 19)UaUOGIUOO BYUa/0 je HNd Up Biuns ap ued0Iy
„Au5yes louGuy” yysa an ap jeuaneu puei6oue
9 9 EZE E80' €zE tao 9 £ze eso OL4'L669 044 '+6$'9 29 20 Ze] ruiuad ajeooj ajaiabnq ameo jeys ep injeBna 21 ap ua Aans
D202 - poz
aieueuboud ap japeouad ayuae je “ereJapeysod (Na) ayqesinqueJa.
8U18)x9 INPUO; UP BJeJURUj; J0/879801d jejnap jaurjsns
0 [i ZOL'Y 04 [i ZOL: [] 9 69202 21es803u 91890) alaioânq aeo je1s ap niaânq zi ap ue sans
9AuiJop
jeseau! ep ESeou! jeoap MU8uN9 ue pp | uepadaud mue ișpi apa UP 'Je)oj aejaÂnq SIEU aeyafnq
Sieieysuoo umdaQ | leo oye ad uafun, BVEZyEo; Hesedu
NS] ui 4 a1eyeisuoo untdoa H8Pa A8id U8p3 A8ld 30VeoIpul po) J0|0țe94pin Pajura
6/$ eubeq YEOZ 140 ui00-ipv (9) seyaGng usd
*] L:] 698'i4y'0, 696 42%'04 [*) 636 't+4y'04 000881, 0003998 ZOLL VAL VIP B1e9|eJap Buui
€/986z 9 2HE 684 LEE 95024 6S$'€40:4 068 62: ct 09£ 9er er 09£ 9966 HOIAI3S IS IANNNE d EXVL IS AL IZOanI -!
8/8'6£ [:] 80 ti BE4'S94 ZO zL 984 Zar 004 '96 004'96 £0 20:20 Daquuţj 8p exe 9ue 15 nuqiup sp aiejațpni ax:
£3 tii 9 676154 829955, YPy'S0L Zi S9z 00s'8pi 00s'6t| £0:Z0'2Z0:20 UEW ABUX8 up jnuaij ad yzadi
80'929 br] 19 82b £88 zis SvQ'269 826-P0L'4 009'£34 909 89 ZO Z0'Z0'20 321puni aueos:ad ej ap uaaj ad exe) is yzodi
P3uzza 9 906489 LGZ'E04 647 L69 020:s6£4 908'3.9 009819 +0 'Z0'20'20 89121; aueosad ej ap unuasey ad yzodi
80%'99 i) 204 8821 VE gti 894896; Dit a94 2 006 'v£z 006 tez1 20 20:40 Unu8183 3d jzode
9s9:486'. [+ă Y6PO8L:L SE6 +86 PLZ:9ELZ 2PL8Hpe 002 €4L4 004 ese 20402049 3opunţ aueos/ad e! ap vipejo ad exe) 15 yzodi
YES 269 9 £86'£v6 29y'266 Ssg'0ss AS Za 008948 008 948 LO'LOZ0'20 29424 autos:ad ej ap iupel9 ad jzodt
064 '98$z 9 biv b40 2 S6E 46 6979892 +99 099'p 00S 066.1 0080824 40:20:40 Hipeio ad jizod.
945460: L] V8S'9is'£ S47gist 80260 0998094 00. '6r£e 00 6S0'£ 20 20 Sejaudoud ad axe) s ayzodi
946460: [+] Y8S'9,s'£ 94b'91s'€ »80:Z60: 095 809'4 00 6ic'e 00; '650'£ BV 3tidOăd dd 2XYL 1S 31IZOdnI '€
O 9 09005 090405 9 090'P0s 09005 09009 S0'20'P0; VEBIOPN; jNțnu/Su09 eluzodsip ej |npuo4 uip eyeziuedas auun
aleooj 1048396nq easesciţiys
2 9 £56'8£9| £66-8£9| i] £66'8€9'| 000'6£9', D000 tis Y0'ZO'YQi DIIUBĂ UB A 9d (yzodtuj up ojegjejep alaioo up eyeooje aun
9 O 986 2928 896/9289 [+] 886 497:8 000 8928 000'894'4 LO'Z0 to Mu A 8d inizoduu up ayeale ap ayo
L') [*] LPO LLV'OL 1PO'LLP'OL [i PO LLPOL 090 11p'04 990:5£€'6 Z0'Y0| Uu8A 8d INyzodiuj up ajeojejap auuns 1s ao:
jeuaş.8d jnjuounsțe
[i [i Poe. vbvvet [i vob've 009004 009-004 8.'z0to Igotu! 0jeyaudoud jnuezsue.y up apinyua A ad jnyzodu
L) O br'bet Pyb'beL 9 Phr'ver 099-004 00900: 2080 juaA ad jzodu
39IZI ANVOSN3d VI at
9 L] S8 'âs'oL S8Y'Spso4 [+] S8Y'Sps'ot 09941504 999 6£p'6 ÎVLidVO NIO IAN9ILSVO IS 41405d INSA ad AIZOaWI Zi!
[i o 89 'sts'o. S8b Sys'04 bi 58 'SvS0L 099 11504 099'6£»'6 ÎNLidYI NI IHN9USVO 18 11305 LINGA ad LIZOdA
5p9'0se's 9 28028092 8504692 €b9'S94's kOZ Z3€'L£ 002-680 22 002 209'22 ZIWVOSIA VIALINZA
V18'piz04 0 01'8L0'0£ 68 '£79'0e SSL'0.9'6 VE CEZ'0y 008 0y2 .£ 006'854'92 IN3UN9 IANLINIA
PI8'pLZ'04 9 LOS'9ps'8L DZZ:Lst'0e SS+'0496 S4€'L94'62 006 'tzv'64 0068 z80'81 MUdOId tUNLINI/
PLS PLZ:0L O 6£6:946'0e 859.891 SS4:0.9'6 £i8 +6 Lp 006.04L.'z€ 006'879'22 LENLINBA IV10i
Y48'pi2'0, O. 5$6'946:0€ 959: 1+8s't£ SSL'01986 ELgLBL e 006'041'zg£ 006 82942 ÎIYNOLLONAA 30 VANALDas
Lă LINA Da: Aa 9 '] L] 1) ] £0'20'20'8t BIEIUIBUIJ81c
9 Atut Jap
veseau ap ueseouj jeoap duauno jnue up | uapooesd mue up| :21eo urp “șero, arejang Sienuui aieya6nq
aye)eysuoo unda | eo aue ed uaBunsi ayeziea, HESEDU aveizisu0a UndB1c) 18p6 Aug H3p8 Aaid JOJDIPut Po J0|O3Ed;pu! eauunuacţ
N
6/9 eulbeq YEOZ 140 uiood-1pv (9) „eyaâng nod
[ă 9 O [4] Li b] Li d 90€ p ZO 20'p€ nuquii ap Suetoipnleayxe axe
9 0 6084 6094 9 6091 9299 07991 ZO:ve SS1uiiad 3p Hesaqjld '9 ANEASIULUIPE axe) Ur Hnius
:] [] 0Y6'v8 Obae în] 96 pa i] ['] 0S'zo'te 12 AI9E e 15 49) AS 8p H123584d utp linuue A aj
wanedsa
9 9 Se 8te 9 Ste O i] 82 20't£ 15 Wemndiu! 'ejeoapnj ap JOHlainyjouo E8JEJodnaea Up uunuua
2) Lt] +80 vs LE0+$ O. LE0'y$ 09623, 096 25 90 'z0££ 49! 448s_9p pejsaud vip unyua
[ei 2 BE sti Sue 5€L 0 SLE'6et 03623, 09625. 20 '€€| NEW ADE je 15 o; Mas ep iejsaud ulp unalua
2P8 L0£.p 9 [07 LA ITAA 914329 £ b7P'468'£ Zi is 00. '92pe 00. '92y'€ NDIAH3S IS jUNNNA 30 iHYZNVA 2:
8/7 '285 0, 1490774 SSE 008 L20'€ss Scp'ese' 009824 009'sz4 0£'s0'z0'0£ 9iig
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.